Erdogan: „Victoria” Azerbaidjanului în Nagorno-Karabah deschide „noi oportunităţi pentru normalizare”
Dimensiune font:
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, aflat luni într-o vizită în exclava azeră Nahicevan, a celebrat „victoria” Azerbaidjanului în Nagorno-Karabah, care deschide, în opinia sa, „noi oportunităţi pentru normalizare” în regiune, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Este un motiv de mândrie pentru Turcia de a vedea operaţiunile antiteroriste ale Azerbaidjanului îndeplinite cu succes într-un timp scurt şi cu respectarea drepturilor civililor”, a afirmat preşedintele turc într-o declaraţie făcută presei alături de omologul său Ilham Aliev.
„Cu această victorie, noi ferestre de oportunitate se deschid pentru o normalizare generală în regiune”, a continuat el.
Şeful statului turc efectuează o vizită de o zi în exclava azeră Nahicevan, situată între Armenia şi Iran şi la frontiera cu Turcia.
El a fost primit de preşedintele Aliev, care l-a îmbrăţişat călduros la scara avionului, la câteva zile după preluarea controlului militar asupra Nagorno-Karabah de către Azerbaidjan.
„Sperăm ca Armenia va sesiza mâna paşnică întinsă către ea”, a adăugat el.
La rândul său, preşedintele azer Ilham Aliev a dat asigurări luni că drepturile etnicilor armeni din Nagorno-Karabah vor fi „garantate”, potrivit AFP.
„Locuitorii din Nagorno-Karabah, indiferent care este etnia lor, sunt cetăţeni ai Azerbaidjanului. Drepturile lor vor fi garantate de statul azer”, a declarat el. „Am încredere în procesul de reintegrare a armenilor din Karabah în societatea azeră”, a adăugat Aliev, menţionând „interesul comun” al Turciei şi Azerbaidjanului pentru ca „pacea” să domnească în Caucaz.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau