Europa de Vest "a întors demult spatele creştinismului"

Mesaj-696x390

Dimensiune font:

| 11-04-2023 15:00

Arhiepiscopul-mitropolit romano-catolic de Bucureşti, Aurel Percă, a făcut un apel la apărarea "valorilor religioase şi naţionale", afirmând că Europa de Vest "a întors demult spatele creştinismului", iar liderii Uniunii Europene "au adoptat o ideologie de umanism ateu şi materialist, pe care o impun popoarelor".

"De 16 ani România face parte din Uniunea Europeană. La 1 ianuarie 2007, cu toţii ne-am bucurat că facem parte din Uniunea Europeană. Am sperat că Europa secularizată va prelua spiritul creştin din ţările postcomuniste, în special ţările catolice, mai întâi, şi apoi din ţările ortodoxe, România, Bulgaria. Când Biserica din ţările din estul Europei a stârnit temeri legate de secularismul şi ateismul din ţările occidentale, euro-entuziaştii ne-au spus că se deschidea o mare oportunitate pentru aceste ţări, inclusiv pentru România, de a introduce valorile creştine în Uniunea Europeană. După câţiva ani, a devenit evident că echipele noastre guvernamentale cedau în faţa influenţei liderilor Uniunii Europene, care promovau un sistem de valori fără Dumnezeu", a spus ÎPS Percă în predica de Paşti, rostită la Catedrala Sfântul Iosif.

Conducătorii Uniunii Europene cred că Dumnezeu nu mai este necesar pentru ca ei să creeze un singur stat pe continentul nostru, consideră înaltul ierarh romano-catolic.

"Europa de Vest a întors demult spatele creştinismului. În şcolile olandeze sau franceze, de exemplu, este prezentată de mult timp o viziune falsă asupra istoriei. Acolo se învaţă că civilizaţia a apărut în Europa doar ca urmare a Revoluţiei Franceze - la sfârşitul secolului al XVIII-lea - şi că ceea ce a fost înainte a fost doar întuneric şi înapoiere. Şi să ne gândim şi cei care, poate, sunteţi în sistemul de învăţământ, cum încearcă acum cărţile de istorie să prezinte creştinismul sau apariţia creştinismului. Totuşi acest lucru este complet fals; la urma urmei, ştim foarte bine că toată ştiinţa s-a născut şi s-a dezvoltat în universităţile catolice medievale. Biserica a învăţat Europa să citească şi să scrie. A devenit promotorul nu numai al ştiinţei şi al culturii, ci şi al ospitalităţii şi al grijii faţă de cei bolnavi, săraci şi persoane fără adăpost", a arătat arhiepiscopul. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:49

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
HOROSCOPUL ZILEI
13/05/2024 05:34

BERBEC  Creativitatea ta este la cote maxime acum, deci profita de acest fapt. Este o zi ideala sa creezi orice cum ar fi sa scrii, sa pictezi, sa compui sau sa faci mici mestesuguri cu mainile tale dibac ...

Cele Zece Porunci, piloni ai eticii și moralei umane
12/05/2024 16:08

  Într-o lume plină de diversitate si schimbare rapidă, uneori pare că valorile si principiile fundamentale sunt pierdute in valtoarea vietii moderne. Cu toate acestea, există un cod moral atemp ...

Calendar ortodox, 12 mai. Duminica Tomei
12/05/2024 12:12

Este singura duminică din anul bisericesc dedicată şi inchinată unui Sfant Apostol al Mantuitorului Iisus Hristos. Sfantul Apostol Toma a fost cel despre care se spune că a atins rănile Domnului, dand as ...

Horoscopul zilei
12/05/2024 04:05

  Berbec Buna organizare si rezolvarea chestiunilor care implica o anume rutina te pot mentine astazi intr-o zona de confort, detasandu-te putin de tensiunile pe care probabil le resimti in legatu ...

Sărbătoare mare pe 12 mai. Obiceiuri, tradiții și superstiții de Duminica Tomii. Ce semnificație are
11/05/2024 19:48

 Duminica Tomii este sărbătorită pe 12 mai. În această zi, credinciosii ii pomenesc pe cei morti, iar obiceiul are la bază o poveste destul de impresionantă. Mai exact, numele de Dumin ...

Horoscopul zilei
11/05/2024 04:27

  CAPRICORN Poate o s-aveţi o discuţie - de principiu - referitoare la locuinţa şi o să vă decideţi fie acum dacă vă luaţi alta, ori o renovaţi doar, fie in ianuarie - februarie. E posibil s ...

Tradiții la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. Ziua în care aflăm cât vom mai trăi
10/05/2024 09:00

Numele de Izvorul Tămăduirii vine de la mai multe minuni care s-ar fi intamplat langă un izvor din apropierea Constantinopolului. Se spune că Leon, inainte să devina impărat, se plimba printr-o pădure de ...

Izvorul Tămăduirii - Ce este interzis să faci în prima zi de vineri de după Paște
10/05/2024 08:28

Pe 10 mai, de Izvorul Tămăduirii, multi romani respectă anumite traditii si obiceiuri, printre care şi ritualul care oferă protectie recoltelor. Astăzi, 10 mai, crestinii ortodocsi cinstesc o mare sărb ...

HOROSCOPUL ZILEI
09/05/2024 04:00

Berbec Esti asaltat de multe cunostinte, rude sau prieteni Taur Atragi persoane care doresc să te asculte Gemeni Amicii iti vor sanctiona orice vorbă sau gest Rac Alege-ti cuvintele cu grijă si vorbes ...

Arhiepiscopul Teodosie a fost trimis în judecată de DNA. Este acuzat de cumpărare de influență după investigația Recorder despre fondurile de la buget
08/05/2024 16:17

Directia Natională Anticoruptie (DNA) l-a trimis miercuri in judecată pe Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, pentru săvarsirea infractiunii de cumpărare de influentă. Dosarul a fost deschis anul ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei