Euthyrox va apărea din nou pe piață

euthyrox-farmacii

Dimensiune font:

| 24-09-2020 14:53

 

Asociaţia Distribuitorilor de Medicamente (ADEM) anunţă punerea pe piaţă a Euthyrox 100 mcg din import paralel, pentru atenuarea lipsei medicamentului originar distribuit direct. Pentru a răspunde cererii crescute a pacienţilor privind medicamentul Euthyrox 100 mcg comprimate, pe bază de levotiroxină, pentru tratarea unor boli tiroidiene, companiile membre ADEM s-au implicat activ, începând cu luna martie a acestui an, în colaborare cu autorităţile competente (ANMDMR şi Ministerul Sănătăţii) şi cu asociaţii de pacienţi (APAA şi COPAC), pentru a completa, prin import paralel, cantităţile puse pe piaţă de producător, astfel încât un număr cât mai mare de pacienţi să poată avea acces la acest medicament esenţial. Noua formulare a Euthyrox comprimate – fără lactoză – este disponibilă din 2019 în 21 de state europene, iar din octombrie 2019 şi în România. În prezent, ne aflăm, cu una dintre companiile distribuitoare angro membră a ADEM şi deţinător al autorizaţiei de import paralel, la finalul procedurilor de punere pe piaţă a Euthyrox 100 mcg, cutii a 50 de comprimate (formularea veche, cu lactoză) importat paralel din Italia. Autorizaţia de import paralel a fost emisă de către ANMDMR în 13 iulie 2020, se arată într-un comunicat al ADEM.

Potrivit sursei citate, deţinătorul autorizaţiei de import paralel al Euthyrox 100 mcg comprimate din Italia a reambalat medicamentul pentru a fi pus pe piaţă în România, conform procedurilor legale în vigoare privind etichetarea şi serializarea, aplicabile pentru medicamentele importate paralel.

Preţul Euthyrox importat paralel este acelaşi cu al Euthyrox importat direct în România şi a fost publicat în Monitorul Oficial în 10 septembrie, arată ADEM.

O cantitate de aproximativ 25.000 de cutii a 50 de comprimate vor fi importate paralel în România în următoarea perioadă, primele cantităţi urmând a fi distribuite în farmacii începând cu 28 septembrie. Aceste cantităţi vor asigura necesarul pe 3 luni a 12.500 de pacienţi sau pe o lună a 37.500 de pacienţi. Precizăm că medicamentele importate paralel nu sunt compensate în România, spre deosebire de alte state europene, prin urmare Euthyrox din import paralel va putea fi achiziţionat din farmacii doar la preţ cu amănuntul, nedecontat de stat. Având în vedere faptul că o cutie cu 50 de comprimate asigură tratamentul unui pacient pe o durată de 1,5 luni, rugăm pacienţii să nu achiziţioneze cantităţi mai mari decât necesarul pe maxim 3 luni, astfel încât cantităţile totale disponibile în piaţă, atât de Euthyrox 100 mcg formula fără lactoză, cutii a 100 de comprimate, distribuită direct de producător, cât şi Euthyrox 100 mcg formula cu lactoză, importată paralel, cutii a 50 de comprimate, să poată fi distribuite către cât mai mulţi pacienţi, afirmă ADEM.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:30

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cum depistezi ouăle expirate. Cinci metode rapide pentru a le evita
01/05/2024 19:46

 Atentie la ce fel de ouă consumati de Paste: spitalele din Romania raportează an de an, in această perioadă, o explozie a cazurilor in care oamenilor li s-a făcut rău. Iată aspectele de care trebu ...

Societatea DENTARIONCLINIQUE SRL, derulează începând cu data de 10.04.2024, proiectul “Spre o nouă eră a stomatologiei”, cod SMIS 313491
01/05/2024 09:00

 COMUNICAT DE PRESĂ Aprilie 2024 SPRE O NOUĂ ERĂ A STOMATOLOGIEI Societatea DENTARIONCLINIQUE SRL, derulează incepand cu data de 10.04.2024, proiectul “Spre o nouă eră a stomatologiei&r ...

Societatea DORADENTAL SRL, derulează începând cu data de 03.04.2024, proiectul “Investiție în tehnologie de vârf în protetică dentară”, cod SMIS 313498
01/05/2024 09:00
6.000 de pacienți consultați de o terapeută falsă într-un spital din România. Cum verificăm competența unui psihoterapeut
30/04/2024 23:40

 3 ani de inchisoare este pedeapsa pe care a primit-o o terapeută falsă care a evaluat si a oferit consultatii intr-un mare spital din Romania, după cum a scris Hotnews.ro aici. Mii de pacienti au ...

30 aprilie, ultima zi când se pot depune candidaturile pentru alegerile din 9 iunie
30/04/2024 15:12

Astăzi este ultima zi in care se mai pot depune candidaturile pentru alegerile locale de la 9 iunie. Potrivit dispoziţiilor legale, termenul este cu 40 de zile inainte de data alegerilor pentru desemnarea pr ...

Cafeaua cu lapte poate avea un efect nebănuit asupra organismului
29/04/2024 00:05

O cafea cu lapte poate avea un efect antiinflamator benefic datorită combinaţiei de proteine şi antioxidanţi din această băutură, care dublează capacitatea celulelor sistemului imunitar de a lupta impot ...

16 alimente foarte bogate în minerale / Aceste elemente sunt necesare pentru funcționarea inimii și a creierului
28/04/2024 14:32

 Mineralele sunt elemente care se găsesc in pămant si in alimente si care sunt esentiale pentru viată. De exemplu, mineralele sunt necesare pentru functionarea inimii si a creierului, precum si pentru p ...

Cum susții sănătatea oaselor și a articulațiilor: 5 sfaturi pe care să le pui în practică din timp
28/04/2024 10:53

Cum sustii sănătatea oaselor si a articulatiilor: 5 sfaturi pe care să le pui in practică din timp.  Sănătatea oaselor si a articulatiilor este esentială pentru starea ta de bine. Ele protejeaz ...

Avertisment de la Protecția Consumatorilor de 1 mai: 'Atenție la mici și bere!'
28/04/2024 10:04

Refuzati produsele din carne tocată pentru care există indoieli privind calitatea si modul de informare prin etichetare, iar la cumpărarea berii fiti atenti la starea ambalajelor si aspectul lichidului, aver ...

OMS avertizează asupra excesului de antibiotice, în pandemie
28/04/2024 07:18

La nivel global, trei sferturi din persoanele spitalizate au fost tratate cu antibiotice, avertizează Organizatia Mondială a Sănătătii. Atentie! In conditiile in care doar 8% aveau intr-adevăr nevoie de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei