FC Voluntari - CSM Politehnica Iaşi (sâmbătă, ora 14:30), în etapa a X-a a Ligii 1 de fotbal! Daniel Pancu: „Există o discrepanţă uriaşă între măreţia Iaşului şi modul în care este tratată echipa”

1Daniel Pancu

Dimensiune font:

| 07-11-2020 10:34

Trupa lui Daniel Pancu a părăsit ieri Iaşul, cu autocarul, pentru disputa de mâine, din deplasare, cu FC Voluntari (ora 14:30), contând pentru etapa a X-a a Ligii 1, dar nu înainte ca antrenorul şi atacantul Dzenan Zajmovic să prefaţeze disputa. De fapt, Pancu a trebuit să explice mai ales de ce nu l-a convocat pe căpitanul Andrei Cristea, cel pentru care următorul meci pe care-l va juca va fi cu numărul 400! „Nu este în lot pentru că este o decizie a mea, legată strict de forma lui sportivă, de motivaţie, de entuziasm. La mine toţi jucătorii, indiferent de vârstă, sunt trataţi absolut egal şi am considerat că în acest moment, în urma şedinţelor de pregătire din această săptămână, el nu e fericit. Sper să-şi revină cât mai repede, să se antreneze la capacitatea lui maximă, să redevină liderul din vestiar şi nu avem nicio problemă”, a declarat Pancu, antrenorul ieşean confirmând ceea ce v-am informat în exclusivitate încă de miercuri„Luni luasem hotărârea să renunţ la el deoarece cu trei zile înainte de jocul cu FC Viitorul părăsise antrenamentul fără niciun motiv. Nu am mai discutat cu el până duminică, normal era să vină să-mi spună ce s-a întâmplat. Luni, după ce am luat decizia, i-am trimis şi un mesaj ca să rămână. I-am explicat că a fost o lipsă de comunicare din partea doctorului, doctor care nici nu mai este la echipă. Am acceptat, cu greu, pentru că este Andrei Cristea, este un jucător special, istoria Iaşului, nu-i ia nimeni niciodată faptele extraordinare pentru Iaşi! Sper să nu faceţi un caz din asta, este decizia antrenorului, pentru că eu răspund de un grup şi principalele calităţi ale jucătorilor trebuie să fie motivaţia şi entuziasmul”.

Pancu a vorbit şi despre meciul de mâine. „Se întâlnesc două echipe care au avut o lună octombrie de coşmar. Ambele nu au reuşit să câştige vreun punct, sunt două echipe rănite. Avem însă motive de satisfacţie. În afară de suspendaţii Mihalache (n.r. - va fi al patrulea joc din cele opt pentru care a fost suspendat în urma eliminării din partida cu Craiova, din etapa a VI-a) şi F. Cristea (n.r. - îşi ispăşeşte a doua, şi ultima, etapă de suspendare după eliminarea din jocul cu Astra Giurgiu, din runda a VIII-a) şi Popadiuc (n.r. - COVID-19), restul jucătorilor sunt apţi pentru meci. Întâlnim un adversar cu un antrenor care a lucrat la Iaşi (n.r. - Mihai Teja), care cunoaşte destui jucători, un antrenor bun, foarte apreciat. Trebuie să-i mulţumim pentru condiţiile de antrenament, pentru terenul de joc şi cel de antrenament, este un antrenor bazat pe posesie, va fi un meci plăcut ochiului”, a menţionat Pancu, precizând că băieţii săi şi-au revenit repede după ce partida de duminică, în compania celor de la FC Viitorul s-a întrerupt din cauza instalaţiei de iluminat în minutul 54 chiar când CSM Poli prelua conducerea, meci pierdut cu 3-0 la „masa verde”. „Am răbufnit după meci, dar nicidecum asupra vreunei persoane. Există însă o discrepanţă uriaşă între măreţia Iaşului şi modul în care e tratată echipa de fotbal, care ar trebui să fie oglinda oraşului. Am purtat o discuţie cu jucătorii pe tema restanţelor salariale. Le-am spus că poate pleca acasă cine are o problemă din cauza banilor, dar n-a plecat nimeni. Iaşul este o echipă de partea superioară a clasamentului, în primele opt grupări. Portarul Axinte n-a mai fost convocat la echipa naţională de tineret, dar poate e mai bine pentru el, pentru că se va putea pregăti alături de noi”, a mai spus Daniel Pancu, în timp ce atacantul care-l înlocuieşte pe A. Cristea a precizat: „Am urmărit echipa adversă la analizele video, ştim ce să ne aşteptăm de la meci, important este ca noi să jucăm bine şi să obţinem un rezultat pozitiv. Trebuie să trecem peste problemele legate de nocturnă din jocul precedent. A fost prima dată, sper şi ultima, când am trăit un asemenea nefericit incident”Dragoş GAŞPAR

 

Sursa foto: CSM Politehnica Iași

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Deposedare prin alunecare la Academia Politehnica Iași!
02/05/2024 10:24

Academia Politehnica Iasi a organizat luni si marti, pe Stadionul „Tineretului”, un trial de selectie pentru grupa 2008, una din cele două echipe ale sale calificate in play-off. Antrenorul care a ...

Derby, astăzi, în Agronomie: ACS USV Iași - Tonmir Iași!
02/05/2024 09:38

ACS USV Iasi, formatia de fotbal a Universitătii de Stiintele Vietii „Ion Ionescu de la Brad” din Iasi, a sustinut săptămana trecută două meciuri importante, ambele in deplasare, unul in sfertu ...

Bătaie de joc la adresa elevilor de la țară pe milioane de euro. Autoritățile au investit în săli de sport neîncălzite sau în câmp
01/05/2024 22:43

Ca să fie in pas cu vremurile in materie de investitii, autoritătile locale de la tară construiesc săli de sport pe bandă rulantă, fără să ia insă in calcul utilitatea lor sau costurile ulterioare. S- ...

Poli se poate salva cu un punct, dar poate retrograda cu șase
01/05/2024 16:49

Încheiată luni seară, etapa a VII-a a play-out-ului Ligii I de fotbal a stabilit ierarhia grupei a doua valorice a campionatului inaintea ultimelor două runde ale sezonului. Pe ultima linie dreaptă se ...

Nadal, ultimul meci la Madrid cu lacrimi în tribune: imaginile fac înconjurul lumii
01/05/2024 14:47

Rafael Nadal s-a oprit in optimile turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid, fiind invins in două seturi, 7-5, 6-4, de cehul Jiri Lehecka, intr-o partidă disputată marţi seara. Nadal, care va implini 38 de ...

Messi ”și-a reglat șutul”! Argentinianul, desemnat a doua oară jucătorul etapei în MLS
30/04/2024 11:20

  Messi    Pentru a doua oară in această lună, Lionel Messi a fost desemnat, luni, jucătorul rundei in MLS, pentru prestatia spectaculoasă din meciul castigat de Inter Miami cu ...

Nici atitudine, nici noroc, nimic!
29/04/2024 18:38

O nouă prestatie rusinoasă in compania unei echipe venită in Copou ca-n vacantă! Atitudinea promisă de Tony a rămas uitată cine mai stie pe unde, iar cele trei puncte absolut obligatorii n-au trecut de m ...

VIDEO. Messi și Suarez pun umărul la victoria echipei Inter Miami. 9 goluri în 7 apariții
28/04/2024 11:30

  New England Revolution - Inter Miami 1-4AFP Lionel Messi si-a continuat seria de goluri in MLS, reusind să inscrie de două ori, iar liderul campionatului, Inter Miami, s-a impus sambătă cu ...

 Poli Iași, între cojones și minuni
28/04/2024 06:00

* FC Politehnica Iasi - UTA, in această seară, pe stadionul din Copou, de la ora 18,15 Ni s-a transmis că FC Politehnica Iasi tocmai ce a implinit 79 de ani. De fapt, nu clubul aceasta, siluit de toată lum ...

FCSB a cucerit primul titlu după 9 ani
27/04/2024 22:35

FCSB este noua campioană a Romaniei. Gruparea antrenată de Elias Charalambous a castigat disputa cu Farul pe Arena Natională, scor 2-1, si si-a asigurat titlul din punct de vedere matematic, in etapa cu num ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei