Fostul soț al Simonei Halep, reacție după suspendare: Nu vreau să mă gândesc ce o fi în sufletul ei

17

Dimensiune font:

| 13-09-2023 00:25

Fostul soț al Simonei Halep, Toni Iuruc, a reacționat după ce campioana a fost suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, a anunţat, marţi, Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA). ITIA a precizat că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP). Fostul soț al Simonei Halep a vorbit despre această suspendare.

„Nu vreau să mă gândesc ce o fi în sufletul ei”

„Îmi pare foarte rău de Simona. Este o veste teribilă. Nu vreau să mă gândesc ce o fi în sufletul ei.

Vă spun la modul cel mai serios că sunt foarte mirat de această suspendare, pentru că mi se pare prea drastică. Nu sunt specialist, nu mă pricep, nu o să spun că eu cunosc ceea ce înseamnă tot acest proces legat de dopajul Simonei.

Nu mă pricep la aceste lucruri, dar mi se pare o decizie foarte, foarte dură. Gândiți-vă, patru ani de suspendare! Este ceva ce, fără să fiu expert, nu știu dacă vreun tenismen sau sportiv într-o situație similară a primit. Îmi aduc aminte de alți sportivi.

Au primit 10 luni sau 12 luni, dar patru ani mi se pare o decizie de o duritate dusă la extrem. Altfel nu am ce să să mai spun, pentru că nu pot să comentez legitimitatea acestei decizii, nu mă pricep. Vreau doar să spun că o susțin pe Simona, îmi pare foarte rău de ceea ce i se întâmplă.

O cunosc, știu cât de mult a luptat pentru imaginea ei în tenis, pentru locul pe care ajuns, pentru dorința de a aduce rezultate și de a face onoare României. Eu am văzut-o antrenându-se la 40, 50 de grade. Este un om care și-a dedicat toată viața tenisului”, a declarat Toni Iuruc, pentru FANATIK.

Mesajul lui Toni Iuruc pentru români

Acesta le-a transmis românilor că, în aceste clipe grele, Simona Halep are nevoie de înțelegerea și compasiunea lor.

„Măcar pentru victoriile și clipele de neuitat pe care ni le-a oferit, de la Roland Garros și de la Wimbledon, sper să aibă parte de înțelegerea și compasiunea românilor pentru că Simona chiar merită asta.

Este o zi tristă. Am rămas uluit de ceea ce s-a întâmplat. Îi doresc Simonei să fie puternică și să treacă peste asta”, a mai spus Toni Iuruc, pentru FANATIK.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Scandal ENORM la Eurovision. Reprezentanta Israelului, Eden Golan, a fost huiduită de spectatori
11/05/2024 17:02

Bambie Thug, care reprezintă Irlanda la Eurovision, a făcut apel la Uniunea Europeană de Radio si Televiziune (EBU) să „aibă constiintă„ si „umanitate”, in timp ce sefii concursulu ...

„Sexul din filme este foarte real”: Schimb de replici spumos între Stormy Daniels și avocata lui Donald Trump în timpul procesului de la New York
10/05/2024 13:33

 A doua zi de audieri a fostei actrite de filme pentru adulti Stormy Daniels, in cadrul procesului in care Donald Trump este acuzat la New York că a efectuat plăti ilegale pentru a-i cumpăra tăcerea, a ...

Autoritatea  Electorală Permanentă: În campania electorală sunt interzise spectacolele, focurile de artificii, bannerele, mesh-urile, corturile publicitare
10/05/2024 12:38

  Autoritatea Electorală Permanentă precizează, vineri, că in campania electorală sunt permise doar anumite tipuri de activităţi şi materiale de propagandă, fiind interzisă utilizarea vehicu ...

Un italian va primi despăgubiri pe viață de la AstraZeneca drept daune cauzate de vaccin
10/05/2024 12:30

Compania AstraZeneca va trebui să despăgubească un cetătean italian care a dat-o in judecată pentru reactii adverse grave la vaccinul anti-Covid. Acest lucru a fost făcut cunoscut de Codacons, care s-a oc ...

O femeie de afaceri originară din România candidează la alegerile locale din Las Vegas
10/05/2024 12:23

O femeie de afaceri originară din Romania candidează la alegerile locale din Las Vegas, care vor avea loc in 2024. Irina Hansen, de 45 de ani, si-a anuntat oficial candidatura pentru functia de primar al ora ...

Un tânăr român a murit blocat într-un container de haine vechi
10/05/2024 12:13

Costantin Romeo Ionut Antonie a murit luni seara in Canonica d’Adda, in provincia Bergamo, blocat intr-un container de colectare a hainelor uzate. Tanărul, de 23 de ani, de origine romană, isi spunea Jo ...

MIT nu va mai solicita declarații privind angajamentul față de diversitate din partea viitorilor profesori
08/05/2024 17:30

Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) a anuntat că nu va mai solicita declaratii privind angajamentul fată de diversitate din partea viitorilor profesori, relatează The Hill. Universitatea a prec ...

Roxette revine cu o nouă solistă, Lena Philipsson
08/05/2024 15:39

Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea in activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a forma ...

Femeia cu cele mai mari buze din lume și-a mărit și nasul. Pentru ce a făcut „experimentul” care i-a pus viaţa în pericol
08/05/2024 15:29

Andrea Ivanova, in varstă de 26 de ani, din Bulgaria, care spune că are cele mai mari buze din lume, a mărturisit recent că a suferit sase interventii intr-o singură zi ca, „experiment”, deşi ...

Actorul Florin Piersic se află internat la Institutul
08/05/2024 13:14

Actorul Florin Piersic se află internat la Institutul "Matei Balş", starea sa fiind in prezent una stabilă, au declarat miercuri pentru AGERPRES surse medicale. Actorul Florin Piersic fusese inter ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei