Germania se pregătește de război cu Rusia: „Atacurile pot avea loc fără avertisment și cu pagube existențiale”

10

Dimensiune font:

| 01-12-2022 11:53

Germania se pregătește pentru a redeveni o mare putere militară. Dacă până în prezent oficialii de la Berlin s-au concentrat, în special, pe creșterea economică, în detrimentul cheltuielilor militare, acest lucru nu va mai fi posibil. Amenințarea rusă, obligă statul german să se întărească din punct de vedere militar. Germania este considerată o punte de legătură între Est și Vest.

Germania are o poziție geostrategică la răscruce, între vestul și estul Europei. După 1990, țara a preferat să dea curs politicilor de dezvoltare economică și să încerce o apropiere de Rusia post-comunistă. Într-o mare măsură i-a și reușit, fiind cunoscute, de altfel afinitățile istorice dintre cele două state. În tot acest timp, Berlinul a pus accent pe economie, bazându-se pe relațiile privilegiate cu Rusia și lăsând capacitățile de apărare în plan secund.

Invazia rusească din Ucraina a dezvăluit o altă fațetă a Moscova, de natură să-i îngrijoreze pe germani. Așa cum s-a văzut în Ucraina, rușii nu sunt prieteni atât de loiali pe cât se pretind, dacă nu au interes.

Astfel, Berlinul trebuie să-și revizuiască politica față de Rusia și de regimul lui Vladimir Putin, mai ales că are o serie de obligații față de Polonia și republicile baltice. Astfel, cancelarul german Olaf Scholz este obligat să se distanțeze de Rusia și să-și întărească poziția față de Kremlin. Iar acest lucru cu toate costurile economice pe care le implică, mai ales în ceea ce privește livrările de energie.

Este un lucru neplăcut, pe care Angela Merkel, predecesorul său a încercat să-l evite pe tot parcursul mandatului său foarte lung, de altfel, relatează La Razon preluat de Rador. S-a dovedit că Vladimir Putin nu este de încredere, iar așa zisa lui prietenie și favorurile făcute Berlinului au avut scopul de a le adormi vigilența și de a-și spori influența. Când Angela Merkel a preluat mandatul în 2005, liderii occidentali au presupus că Rusia își va abandona regimul semi-autoritar pentru a îmbrățișa democrația liberală. Încrezătoare, ea și-a propus să continue moștenirea predecesorului său, Gerhard Schröder.

Chiar înainte de predarea mandatului, acesta a semnat contractul pentru construcția unei conducte de gaz din Rusia în Germania. Preluând planul lui Gerhard Schröder, succesoarea acestuia a făcut toate demersurile pentru ca Berlinul să devină cel mai mare partener comercial al Moscovei.

Berlinul înșelat în așteptările față de Rusia

Șaisprezece ani mai târziu, acele așteptări nu s-au materializat. Se pare, însă, că ambele părți s-au înșelat în propriile așteptări. Rusia nu a devenit mai liberală, așa cum se aștepta Berlinul, iar Germania nu a dat curs pretențiilor Moscovei de a convinge Europa să o trateze ca pe un egal. Merkel a cultivat relațiile cu Vladimir Putin până în ultimele momente ale mandatului său, chiar dacă acesta nu mai era de încredere.

După războiul declanșat pe 24 februarie, Germania nu mai are așteptări de la Rusia, astfel că și-a schimbat strategia față de aceasta. Potrivit unui document intern al Bundeswehr, publicat de săptămânalul „Der Spiegel”, armata germană are un alt obiectiv strategic.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cornel Nistorescu:Garoafele, după 50 de ani
29/04/2024 00:03

Nu există tară in care garoafele să se bucure de atita dragoste si să aibă o asemenea simbolistică ca in Portugalia. Iar de 25 Aprilie, Ziua Natională, invazia de garoafe dă orasului si Portugaliei imag ...

Cornel Nistorescu:O „vacanță” la Seul
29/04/2024 00:02

După Coreea de Sud, presedintele Romaniei mai are Australia si Noua Zeelandă. Din Australia, am putea importa piei de cangur, iar din Noua Zeelandă, piei de peste. In Coreea de Sud, presedintele poate pune p ...

Politicienii ieșeni sar la gâtul premierului Ciolacu
28/04/2024 22:02

* presedintele CJ Iasi ii atrage atenţia prim-ministrului că moldovenii nu sunt cetăteni de mana a doua, dar nici ruda săracă a Bucurestiului, cu atat mai puţin datori cu ceva pentru proiecte care ni se c ...

Inflație de specialiști în listele electorale, la Iași
28/04/2024 22:01

Partidele politice s-au pozat in fata Biroului Electoral, cu ce au găsit mai bun prin bătătură, să vadă si electoratul cat de seriosi le sunt candidatii. Unii au mizat pe vechea gardă, altii au pus, mai ...

CTP e categoric în privința alegerilor din București: 'Alung duhurile rele cu matematică, nu cu usturoi'
28/04/2024 12:47

Scriitorul si publicistul Cristian Tudor Popescu a anuntat pe cine preferă in cursa pentru alegerile locale din Bucuresti. El a vorbit despre candidati, cu referire la pasiunile lor sau mesajele de campanie. ...

Marius Budăi anunță că se pregătește o măsură de mare impact, după ce va fi introdus salariul minim european
28/04/2024 12:10

Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, sustine că are informatii din interiorul Guvernului despre introducerea salariului minim european. El a explicat că legea va fi finalizată pană in 2024, iar apoi s- ...

Sorin Avram:Nu sunt din Buzău, nu mă jigniți
28/04/2024 08:43

”Asta e, a venit bănăteanul de Grindeanu să facă autostradă in Moldova. Buzăul nu e in Moldova, si vă rog frumos să nu mă jigniti. Dar a venit si un buzoian care, totusi, impreună cu domnul Grindean ...

Marcel Cioacu, întrebat dacă o trimite pe Gabriela FIREA ca „MIELUL la tăiere” în cursa pentru Primăria Capitalei: Vedeţi că, totuşi, nu e un joc
28/04/2024 08:17

Marcel Ciolacu a fost intrebat, sambătă, la emisiunea Insider Politic, de la Prima TV, dacă nu are senzaţia că o trimite pe Gabriela Firea ca „mielul la tăiere” in cursa pentru Primăria Capitalei, av ...

Întâlnire bombă la Kremlin: Preotul-regizor orădean Ciprian Mega s-a văzut cu Putin
28/04/2024 00:15

Preotul-regizor orădean Ciprian Mega, care a participat in aceste zile la un festival de film la Moscova, a fost invitat de Vladimir Putin la Kremlin, după ecoul produs de filmul său “21 de rubini”, in c ...

Breaking | Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei
27/04/2024 21:32

Biroul Electoral al Municipiului Bucuresti a respins sambătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Sosoacă la functia de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei