Gheorghe Nichita mai rămâne după gratii

1gigi

Dimensiune font:

| 02-08-2021 09:22

 * pentru fostul primar urmează cea mai stresantă lună din viaţă * procurorii pot ataca sentinţa de vineri a Judecătoriei Botoşani cu apel, în trei zile de la comunicare * 13 septembrie e o zi esenţială în dosarul „Amanta” * pe 16 iulie a fost înlăturat ca mijloc de probă mandatul de supraveghere tehnică, iar depoziţiile martorilor vor fi determinante în ce priveşte deznodământul afacerii

Prietenii, rudele, admiratorii şi suporterii fostului primar Gheorghe Nichita (şi nu-s deloc puţini) s-au bucurat prematur în weekendul abia încheiat, atunci când în presă s-a vânturat ştirea cum că Judecătoria Botoşani a decis să-i admită cererea de liberare condiţionată. Adversarii se arată revoltaţi, că de ce iese de după gratii după doar un an, în vreme ce a primit cinci cu executare.

În fapt, situaţia e niţel mai complicată, iar Gheorghe Nichita mai are de aşteptat până ce să respire aerul libertăţii. Întâi şi-ntâi, să clarificăm un aspect: fostul primar nu a făcut doar un an de închisoare în dosarul UTI, cel pentru care a fost condamnat definitiv anul trecut la cinci ani cu executare. Nu, el a stat destulă vreme în arestul prevenit, perioada petrecută acolo i se scade din pedeapsă şi de aceea el a devenit eligibil pentru liberarea condiţionată atât de repede.

Numai că procurorii pot ataca sentinţa în trei zile de la comunicare. Asta nu înseamnă nicidecum că au răgaz doar până miercuri, 4 august. De regulă, comunicarea ajunge la destinaţie după o lună de zile sau chiar mai mult. Ceea ce înseamnă că Nichita mai rămâne în Penitenciarul Botoşani cel puţin până pe la mijlocul lui septembrie. Iar în data de 13 a acestei luni este un termen de judecată foarte important în celălalt dosar ce s-a lăsat cu condamnare. E vorba de 6368/99/2016, celebrul dosar „Amanta”. Aici sunt multe necunoscute în clipa de faţă. Prin hotărârea 742 din 29 septembrie 2020, Tribunalul Iaşi l-a condamnat pe Gheorghe Nichita la o pedeapsă rezultantă de cinci ani şi două luni cu executare.

Sentinţele au venit din scurt, una după alta, iar fostul edil şi-a dat seama că nici invocarea vârstei nu-l ajută pentru a scăpa cu o pedeapsă mai blândă. A cerut rejudecarea acestei a doua speţe, dar Curtea de Apel Iaşi i-a respins, pe 3 iunie a.c., solicitarea.

Printre diversele contestaţii la adresa judecătorului delegat, contestaţii la executare şi astfel de tertipuri obişnuite în rândul deţinuţilor, bine sfătuit de avocaţi, Nichita a cerut excluderea unor probe obţinute „nelegal" în dosarul „Amanta”. Şi, graţie modificărilor legislative din vremea când Liviu Dragnea era la butoanele puterii, a avut câştig de cauză. Astfel, pe 16 iulie a.c., magistraţii Curţii de Apel Iaşi au admis „excepţia nulităţii absolute a mijloacelor de probă obţinute ca urmare a punerii în executare a mandatului de siguranţă naţională nr. 008802/24.12.2013 (declasificat la 10.07.2015) şi a mandatului de supraveghere tehnică nr. 1029/up/29.01.2015, emis de Tribunalul Bucuresti şi prelungit succesiv până la 28.05.2015”, dispunând excluderea din dosar a acestor mijloace de probă.

Dar asta nu înseamnă deloc că Nichita scapă cu basma curată. Pentru că, în aceeaşi şedinţă, magistraţii au hotărât reaudierea martorilor Ştefan Avârvarei şi Corina Lazăr, lucru ce se va întâmpla în data de 13 septembrie. Depoziţiile acestora sunt determinante în ce priveşte deznodământul afacerii, sentinţa va fi una definitivă. Dacă se confirmă condamnarea din prima instanţă, nu se mai poate scădea nicio zi petrecută în arestul preventiv (deja s-a pus la socoteală acest interval în dosarul UTI). În plus, avem de-a face cu o stare de recidivă, infracţiuni concurente, o rezultantă ce se duce undeva spre opt ani de puşcărie. Din care îi scădem pe cei aproximativ patru deja exacutaţi şi mai rămân încă patru. Norocul lui că, la două zile după noile dezbateri pe fond din dosarul „Amanta”, va împlini 65 de ani. Pedeapsa nu se va aplica ad-literam, va beneficia de o reducere substanţială a perioadei de detenţie.

Urmează o lună cu adevărat de foc pentru fostul primar, o lună în care multe, foarte multe se pot schimba de la o zi la alta. Marcel FLUERARU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Prelevare de organe de la un pacient din Bulgaria, pentru un transplant la Iași
02/05/2024 16:11

Medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de la un donator aflat in moarte cerebrală din Bulgaria, pe baza protocolului de colaborare in domeniu dintre Romania şi ţara vecină. "Ieri a avut lo ...

Noi curse de pe Aeroportul Iași
02/05/2024 12:15

Din această lună au devenit operationale, de pe Aeroportul Iasi, cursele companiei aeriene EuroWings. Pentru inceput se vor opera curse regulate către Stuttgart si Dusseldorf, Germania, a anuntat managerul ...

Controale la toate legumele și fructele din toate piețele agro-alimentare
02/05/2024 12:13

Legumele si fructele din toate pietele agro-alimentare iesene vor fi verificate in vederea stabilirii nivelului de nitriti pe care le-ar putea contine. Directorul Societătii „Eco-Piata”, Radu Bot ...

Teatru liric din Iași, participare importantă la două festivaluri
02/05/2024 11:37

  Opera Natională Romană din Iasi va participa in acest an la SymphOpera Fest. Manifestarea la care vor fi prezenti, printre altii, solisti ai Operei Nationale Cluj-Napoca, precum si Filarmonica Nationa ...

Nouă candidaturi pentru funcția de primar al Iașului au fost admise de biroul electoral
02/05/2024 11:25

 Nouă candidaturi pentru functia de primar al Iasului au fost admise de biroul electoral. Dosarele altor trei candidati au fost respinse din cauza problemelor legate de listele de semnături de sustinere. ...

Nutriționiștii recomandă prudență maximă!
02/05/2024 09:00

Sărbătorile pascale ne bat la usă si, impreună cu acestea, mesele luate impreună cu familia si cu prietenii, din care nu lipsesc, aşa cum e tradiţia, meniurile elaborate, bogate in grăsimi si in zaharur ...

Dilema de Paște: luăm ouă gata vopsite, sau le vopsim acasă?
02/05/2024 08:45

Cu cateva zile inainte de Paste, in supermarketuri este forfotă. Romanii merg să se aprovizioneze si de pe listele de cumpărături nu lipsesc ouăle. Nu există Paste fără ouă vopsite, iar in comert găsi ...

Un deţinut din Penitenciar scapă de brăţara eletronică, deoarece mamei sale i se descarcă mereu telefonul
02/05/2024 08:45

Pană pe 2 mai a.c., C.I.R. din Coarnele Caprei a fost, probabil, singurul deţinut din penitenciarele ţării, obligat, printr-o sentinţă judecătorească, să poarte brăţară electronică prin care să-i ...

Un nou tramvai personalizat, de Ziua Națională a Tineretului
02/05/2024 08:30

Ziua Natională a Tineretului va fi marcată in acest an la Iasi prin inaugurarea unui nou tramvai personalizat, in cadrul proiectului initiat de Compania de Transport Public (CTP) impreună cu Asociatia Pasion ...

Drogurile din duba polonezului i-au adus o condamnare de şapte ani
02/05/2024 08:26

Jacek Andrzejczak e de loc din oraşul Strumiany, regiunea Borek, Polonia. Pană in toamna trecută, a lucrat ca agent internaţional de livrări pentru o firmă din oraş. Acum e in Penitenciarul Iaşi, unde v ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei