Grefierii amenință și ei cu proteste: Avem capacitatea necesară să blocăm sistemul judiciar

ciocan  777

Dimensiune font:

| 30-05-2023 12:46

Sindicatul Național al Grefei Judiciare DICASTERIAL, afiliat BNS, amenință cu proteste și avertizează că are „capacitatea necesară” de a bloca sistemul judiciar, din cauza proiectului de reformă a pensiilor speciale, care vizează și grefierii.


„O reacție fermă din partea sistemului judiciar sigur va exista și chiar dacă nu suntem o categorie profesională numeroasă încât să reprezentăm capital electoral, avem capacitatea necesară să blocăm sistemul judiciar”, potrivit unui comunicat de presă al sindicatului.

„Curând, grefierii se vor alătura formelor de proteste deja în derulare, precum și celor ce urmează a se iniția de celelalte categorii de salariați nemulțumiți de măsurile aparent populiste și antisociale asumate de actuala guvernare.
Foarte curând, niciun grefier nu va mai răspunde la telefonul personal, după orele de program, în zilele libere sau de repaus săptămânal, pentru a efectua sute de ore suplimentare neplătite sau pentru serviciul de permanență la arestări, indiferent că vorbim despre infracțiuni ușoare, tâlhării sau chiar crime”, se arată în comunicatul citat.
Comunicatul vine după ce premierul Nicolae Ciucă a anunțat pe pagina sa de Facebook modificările pe care coaliția de guvernare dorește să le adopte cu privire la pensiile de serviciu.

Potrivit premierului, ”pensia fiecărui cetățean trebuie să reflecte importanța muncii sale de o viață și contribuția la sistemul public”, iar ”pentru diplomați și personalul auxiliar din instanțele judecătorești vârsta standard de pensionare va crește la 65 de ani”.

Sindicaliștii susțin că, în prezent, grefierii beneficiază de dreptul de pensie de serviciu la împlinirea vârstei de 60 de ani, în condițiile în care funcția de grefier este incompatibilă cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice şi a funcţiei de formator în cadrul Şcolii Naţionale de Grefieri.


Aceștia susțin că pensia de serviciu pentru grefieri „a fost acordată ca o compensare pentru restrângerea unor drepturi şi libertăți şi instituirea unor interdicții şi incompatibilități prin statutul special care reglementează această categorie de personal”.

Măsurile anunțe de către premier:

Se corelează vârsta standard de pensionare cu sistemul public de pensii pentru a elimina excepțiile. Pentru diplomați și personalul auxiliar din instanțele judecătorești vârsta standard de pensionare va crește la 65 de ani. Același principiu se va aplica personalului militar, în mod etapizat, până în 2035. De asemenea, se majorează eșalonat, până în ianuarie 2034, vechimea minimă în specialitate la 25 de ani pentru mai multe categorii de salariați – diplomați, funcționari parlamentari, angajații Curții de Conturi.


Se reduce numărul beneficiarilor pensiilor de serviciu prin excluderea personalului asimilat, respectiv a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, angajaților încadrați pe funcții de execuție specific în cadrul misiunilor diplomatice.

Veniturile din pensie trebuie să fie proporționale contribuției la sistemul public și nicio pensie de serviciu nu va depăși venitul obținut în perioada de activitate.

Se propune Parlamentului modificarea bazei de calcul pentru alinierea la sistemul public, începând cu anul viitor. Dacă în prezent erau avute în vedere veniturile din ultimele 12 luni, această perioadă va crește eșalonat la 300 de luni.

Se reajustează procentul aferent unei baze de calcul de la 80% la 65% pentru toate categoriile de beneficiari.

Pentru pensiile aflate în plată, se are în vedere aplicarea unui impozit de 30% pentru partea din venitul din pensii care depășește nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și excede aplicării principiului contributivității. Sunt prevăzute unele corelări pentru a respecta principiul contributivității, esențial în legea pensiilor publice.

Printr-o altă propunere se elimină mecanismul de actualizare a pensiilor magistraților odată cu creșterea indemnizațiilor brute lunare ale judecătorilor și procurorilor aflați în activitate. În plus, se va iniția la nivelul Guvernului un proiect de lege privind plafonarea veniturilor din pensie pentru magistrați, având în vedere că celelalte pensii de serviciu au veniturile plafonate din septembrie 2017. De asemenea, se va reveni cu o inițiativă privind recalcularea pensiilor magistraților, aflate în plată, pentru a elimina inechitățile generate de diferențele de venituri.

Aceste amendamente vin în urma discuțiilor purtate de ministrul Muncii la Bruxelles. Alături de Legea Pensiilor și Legea Salarizării, completăm astfel pachetul de reforme pe care România trebuie să și-l asume în acest an prin PNRR, oferind sustenabilitate și echitate sistemului public de salarii și pensii.


Context. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat, în 22 mai, după discuțiile pe care le-a avut la Bruxelles cu reprezentanții Comisiei Europene, vârsta de pensionare va crește treptat pentru toți românii până la 65 de ani.

„Creșterea treptată a vârstei de pensionare, în conformitate cu sistemul public de pensii, până la vârsta de 65 de ani. Astfel, fiecare om care lucrează în România, va trebui să fie echivalent, să nu fie deosebiri între cei care lucrează în anumite sisteme și cei care lucrează în sistemul public de pensii și vor avea o vârstă de pensionare până la vârsta de 65 de ani, așa cum este prevăzută gradual și în legea din sitemul public de pensii”, a explicat Marius Budăi.

În prezent vârsta de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și 61 de ani și 9 luni pentru femei. Legislația în vigoare prevede creșterea treptată a vârstei de pensionare la femei la 63 de ani până în 2030, iar în PNRR este menționată egalizarea vârstei de pensionare pentru bărbați și femei la 65 de ani. Există anumite categorii de salariați care se pot pensiona de la vârste mult mai mici, precum magistrații, militarii și polițiștii.
Budăi a mai anunțat că drepturile de pensii vor fi calculate prin creșterea treptată a perioadei de contribuții, astfel încât să se raporteze la întreaga perioadă. Nu va mai fi luată în calculul pensiei doar o anumită perioadă de contributivitate, ci se va calcula pe întreaga perioadă. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Descoperirea terifiantă făcută de arheologi în casa lui Hermann Goring, prietenul lui Adolf Hitler: „Am fost complet șocați“
01/05/2024 21:52

Schelete infiorătoare, cu membre lipsă, au fost găsite in „Barlogul Lupului", unde a locuit candva un apropiat de top al lui Hitler, relatează The Sun. Arheologii germani si polonezi au făcut această d ...

Armele ghidate de precizie ale SUA cad rând pe rând pradă războiului electronic al Rusiei. „După șase săptămâni, eficiența a scăzut la doar 6 %“
01/05/2024 21:11

O altă armă americană ghidată de precizie a fost aparent paralizată de războiul electronic rusesc, a declarat un oficial al Pentagonului. Munitia, care a fost rapid dezvoltată si transportată in Ucrain ...

NATO se pregătește de invazia Rusiei: are loc cel mai mare exercițiu militar de aproape 40 de ani, cu 90.000 de oameni
01/05/2024 19:20

 Romania participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional organizat, in luna mai, de Comandamentul Forţelor Terestre ale SUA in Europa şi Africa. SWIFT RESPONSE ...

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”
01/05/2024 16:13

Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul National „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis ur ...

Cum s-au îmbogățit peste noapte sute de mii de români în anii sărăciei crunte. „Am vândut o vacă și am băgat banii acolo”
01/05/2024 15:31

Cum s-au imbogătit peste noapte sute de mii de romani in anii sărăciei crunte. „Am vandut o vacă si am băgat banii acolo” Sute de mii de familii din Romania s-au imbogătit in anii 90, la scurt timp d ...

Primarul din Băile Herculane spune că taxa de stațiune pe care o plătesc turiștii este prea mică
29/04/2024 19:13

Turistii care vizitează statiunea Băile Herculane de 1 Mai si de Pasti vor fi nevoiti să plătească o taxă de statiune. Primarul Cristian Miclău a declarat la Radio Romania Resita că valoarea actuală a ...

Curtea Penală Internaţională se pregăteşte să emită mandate de arestare pe numele unor oficiali israelieni şi Hamas
29/04/2024 12:05

Curtea Penală Internaţională (CPI) se pregăteşte să emită mandate pe numele liderilor israelini şi Hamas in legătură cu Războiul din Faşia Gaza, declară cinci oficiali israelieni şi străini, re ...

Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat de către poliţişti într-un resort din Malta
29/04/2024 07:42

Prinţul Paul Phillipe al Romaniei a fost depistat intr-un resort, in urma activităţilor de cooperare intre Poliţia Romană şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică pentru News.ro. Fa ...

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur au început munca pământului:
29/04/2024 00:07

Toată lumea ii admiră pentru viata simplă pe care au ales să o ducă la tară, departe de cosmopolitul Bucuresti. Dana Nălbaru si Dragos Bucur se bucură de tihna de la sat, dar aceasta vine si cu un pret, ...

Lapte contrafăcut cu sodă caustică și apă oxigenată în Italia. Producătorii încercau să prelungească termenul de valabilitate
29/04/2024 00:04

Autoritătile italiene au efectuat recent o operatiune majoră care a vizat sectorul produselor lactate. Trei companii producătoare au fost acuzate că au incercat, prin diverse metode, să prelungească terme ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei