Guvernul a publicat proiectul de OUG pentru comasarea alegerilor: Liber la schimbat partidul cu cel mult 60 de zile înainte de 9 iunie pentru primari și președinții de consilii județene

vot (1)

Dimensiune font:

| 29-02-2024 20:32

Guvernul a publicat, în dezbatere publică, proiectul de ordonanță de urgență pentru comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare. Prin derogare de la legislația în vigoare, primarii și președinții de consilii județene vor putea să treacă la alt partid fără să-și piardă mandatul, cu cel mult 60 de zile înainte de scrutinul din 9 iunie și până la data intrării în exercițiul mandatului, care va avea loc în toamnă.

Proiectul de OUG poate fi descărcat de aici.
În plus, candidații la europarlamentare pot să se înscrie și pentru a candida la alegerile locale, prevede proiectul.

Articolele respective din proiectul de OUG:

„Art. 33. – (1) În anul 2024, încetarea de drept a mandatului primarului în condițiile art. 160 alin. (1) lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare, nu se poate face într-o perioadă care se calculează începând cu mai puțin de 60 de zile înainte de data de 9 iunie și până la data intrării în exercițiul mandatului de către primarul ales în anul 2024.

(2) În anul 2024, încetarea de drept a mandatului președintelui consiliului județean în condițiile art. 193 alin. (2) raportat la dispozițiile art. 160 alin. (1) lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările si completările ulterioare, nu se poate face într-o perioadă care se calculează începând cu mai puțin de 60 de zile înainte de data de 9 iunie și până la data intrării în exercițiul mandatului de către președintele consiliului județean ales în anul 2024.”


Ordonanța de urgență 57/2019 prevede la art. 160 alin (1) lit. h și la art 193. alin (2) raportat la art.160 că primarii și președinții de consilii județene își pierd mandatul dacă demisionează din partidul din partea căruia au fost aleși.
„Art. 7. – La alegerile din data de 9 iunie 2024, o persoană poate candida, în același timp, pentru Parlamentul European, precum și pentru funcţia de consilier local, de consilier judeţean, de primar sau de preşedinte al consiliului judeţean, în condițiile prevăzute de Legea nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare.”

La alegerile din data de 9 iunie 2024, votarea începe la ora 07.00 și se încheie la ora 22.00.

„Alegătorii care la ora 22.00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să exercite dreptul de vot” și „pot vota până cel mult la ora 23.59”, mai prevede proiectul.


Cetăţenii cu drept de vot care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală cu mai puțin de 60 de zile înaintea datei scrutinului îşi vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care îşi au domiciliul.

Proiectul de OUG stabilește că aceleași birouri electorale se vor ocupa de ambele scrutine și că votarea se va face în aceleași secții de votare.

„La alegerile din data de 9 iunie 2024, în secțiile de votare din țară, alegătorii votează în aceleaşi secţii de votare, în acelaşi interval de timp, cu aceleaşi ştampile cu menţiunea «VOTAT», pe buletine de vot separate, prezenţa la vot fiind consemnată pe liste electorale distincte pentru cele două tipuri de scrutin.” 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:49

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Tragere la sorți pentru Capitală - Firea și Burduja deschid buletinul de vot pe 9 iunie
12/05/2024 18:35

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, se va afla pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei din 9 iunie, urmată de Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR) ...

Scholz intră butal peste Zelenski: Bărbații ucraineni angajați în Germania NU sunt obligați să plece pe front
12/05/2024 18:08

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat sambătă că ucrainenii cu permis de şedere şi loc de muncă in Germania pot rămane in ţară, chiar dacă Ucraina incearcă să recruteze cetăţeni care locuiesc i ...

Rareș Bogdan și marea sa dorință: să-și facă o fotografie cu viitorul președinte al României, în Biroul Oval
12/05/2024 14:18

Rares Bogan, prim-vicepresedintele liberal, a anuntat vineri, 10 mai, la Iasi, că are o mare dorintă pentru finele acestui an. Să viziteze iar Biroul Oval de la Washington, „simbolul puterii lumii civiliza ...

Țară fără Patriot(i)
12/05/2024 13:30

Printre discutiile strategice despre apărarea Ucrainei si prioritătile aliatilor in Marea Neagră, Klaus Iohannis a strecurat, in bilaterala cu Joe Biden si un biletel cu mica lui problemă! Viitorul loc de m ...

Ciolacu bate câmpii: PSD e cel mai european partid – PSD e partidul care a distrus România
12/05/2024 13:12

Intr-un discurs recent, presedintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, a afirmat că formatiunea sa este „cel mai european partid” din Romania, o declaratie care starneste controverse ample ...

PSD lasă România fără apărare antiaeriană! Tudose anunță ca România va trimite sistemul PATRIOT în Ucraina
12/05/2024 13:04

Fostul premier Mihai Tudose afirmă că, in opinia sa, „sunt argumente” pentru ca Romania să ofere Ucrainei sistemul său antiaerian Patriot, el arătand că, in orice caz, o astfel de decizie trebuie luat ...

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține 'zeița de la Montreal'?
12/05/2024 12:54

Se ascut săbiile in bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă romancă, Nadia Comăn ...

Fostul consilier al lui B. Johnson a răbufnit: 'Ucraina e un stat mafiot și corupt. Ne-a păcălit practic pe toți!'
11/05/2024 20:04

Fostul consilier principal al lui Boris Johnson, Dominic Cummings (foto), a lansat joi un atac impotriva sprijinului Occidental pentru Ucraina. Intr-un interviu, Cummings - fost consilier al premierului Johnso ...

Mircea Geoană, despre declarațiile belicoase ale lui Macron: Trimite un mesaj de nevoie imperioasă de a continua sprijinul pentru Ucraina
11/05/2024 19:52

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a afirmat sambătă, la Arad, referitor la afirmaţiile preşedintelui Franţei privind trimiterea de trupe in Ucraina, că Emmanuel Macron "trimite un mesaj ...

Rusia ar vrea să demareze în R. Moldova o nouă 'operațiune militară': avertisment sumbru al americanilor
11/05/2024 11:03

Purtătoarea de cuvant a Ministerului rus de Externe (MAE), Maria Zaharova, a afirmat că guvernul Republicii Moldova este implicat intr-un „genocid” de tip nazist in Moldova. Potrivit unei analize a Instit ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei