Ieşenii cer stoparea demersurilor vizând extinderea Penitenciarului Iași

penitenciar

Dimensiune font:

| 28-12-2021 02:00
Ministerul Justiţiei doreşte construirea unor pavilioane noi, în timp ce consilierii locali se opun acestui lucru, motivând că Penitenciarul Iaşi are disponibilă o suprafaţă de teren în apropiere de Piatra-Neamţ pentru construirea unui nou centru de detenție * ca argument suprem, reprezentanţii Penitenciarului susţin că pe rolul instanțelor se află speţe care presupun prezentarea în faţa magistraţilor a persoanelor private de libertate, astfel încât ar fi practic imposibilă înfățișarea acestora dacă Penitenciarul Iași ar fi relocat * nici ieşenii nu doresc extinderea Penitenciarului în Copou, solicitând, prin petiţii online, stoparea demersurilor referitoare la acest proiect

În şedinţa ordinară de astăzi a Consiliului Local, pe ordinea de zi se află un nou proiect de hotărâre vizând aprobarea PUZ-ului pentru extinderea Penitenciarului Iaşi. Potrivit proiectului, se intenţionează realizarea în Copou a unei construcţii în formă de „U”, care să găzduiască doar pavilioane de detenţie. Noua construcţie urmează să fie realizată pe terenul liber dinspre str. Fagului, iar cele 600 de locuri de cazare astfel create ar urca la  1.100 de locuri capacitatea Penitenciarului Iaşi, cifră mult mai apropiată de standardele europene în domeniu (camere cu maximum 2 deţinuţi). Revenirea proiectului în mapele consilierilor locali, după ce aceştia l-au respins de trei ori este motivată de solicitarea unității de detenție, care a trimis o adresă Primăriei în care expune motivele pentru care trebuie aprobat proiectul. „Menționăm că Penitenciarul Iași custodiază deținuți care sunt la dispoziția instanțelor de judecată (Judecătorie, Tribunal, Curte de Apel), orașul Iași având cel mai mare Palat de Justiție din Moldova, fiind obligatoriu să existe un penitenciar în proximitatea acestuia. Din analiza cauzelor aflate pe rolul instanțelor rezultă faptul că acestea au un număr foarte mare de solicitări cu privință la prezentarea persoanelor private de libertate, astfel ar fi practic imposibilă înfățișarea acestora la orele solicitate, dacă Penitenciarul Iași ar fi relocat”, se arată în adresa Penitenciarului Iaşi.

În acelaşi document, oficialii Penitenciarului fac referire și la terenul din județul Neamț pe care instituția l-a primit în administrare încă din anul 2012 pentru construirea unei noi unități de detenție. „Terenul este administrat de Penitenciarul Iași pentru că este cea mai apropiată unitate care poate gestiona acest teren din punct de vedere administrativ. Scopul Guvernului nu ar fi fost să reloce unitatea de la Iași, ci să construiască un nou penitenciar și în județul vecin, Suceava și Neamț fiind singurele județe fără penitenciar”, mai spun oficialii Penitenciarului.

Fără Penitenciar în oraş

Dacă demersul Ministerului Justiţiei este unul logic, extinderea din Copou fiind de zece ori mai ieftină decât relocarea Penitenciarului, la fel de adevărat este şi faptul că dispariţia Penitenciarului ar elibera circa 5,4 hectare în Copou, o zonă „verde” şi folosită de ieşeni pentru promenadă şi relaxare. De altfel, plecând de la acest premise, în mediul virtual a apărut ieri o petiţie semnată de sute de ieşeni, prin care aceştia solicită stoparea oricărui demers referitor la extinderea Penitenciarului. „Înțelegem necesitatea asigurării unor condiții civilizate pentru persoanele private de libertate, însă acest lucru trebuie realizat într-un mod rațional, fără a afecta viața zecilor de mii de ieșeni care locuiesc în cartierul Copou sau obișnuiesc să facă plimbări în această zonă verde a Iașului. Amplasarea PMS Iași în cartierul Copou a fost o eroare de la bun început, iar proiectul de extindere nu ar face decât să permanentizeze această decizie greșită luată inițial de regimul comunist în anii 1950”, se arată în petiţia care circulă pe reţelele de socializare şi care a fost semnată de 300 de cetăţeni. „Extinderea Penitenciarului de Maximă Siguranță Iași (PMS Iași) pe amplasamentul actual din dealul Copoului ar fi o gravă eroare urbanistică și de cheltuire a fondurilor publice ce ar afecta pe termen lung caracterul rezidențial și cultural al acestui cartier emblematic pentru Iași! Fondurile existente ar trebui alocate pentru construcția unei noi unități de detenție, la o distanță rezonabilă de municipiul Iași (20 de km de clădirea judecătoriei/tribunalului), pentru a rezolva problema supraaglomerării penitenciarului pe termen lung, într-o manieră sustenabilă și eficace din punct de vedere financiar. Acest proiect presupune costuri financiare semnificative (de ordinul zecilor de milioane de lei), ce nu se justifică doar pentru o perioadă de 5-10 ani de zile. Măsura corectă este relocarea în întregime a acestui obiectiv în afara Iașului, la o distanță rezonabilă (15-20 de km) față de instanțele de judecată”, se mai arată în petiţie. Lucian STATE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Șefii PNL, prezenți la ceremonia militară organizată la Monumentul Independenţei din Piaţa Independenţei
10/05/2024 15:22

La ceremonia militară organizată la Monumentul Independenţei din Piaţa Independenţei a fost remarcată prezenţa preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, şi prim-vicepreşedintele Rareş Bogdan. Ei au venit la ...

Incendiu la Gura Humorului.Focul a distrus două case
10/05/2024 12:08

Un puternic incendiu s-a produs, vineri dimineaţă, in localitatea Gura Humorului, acesta afectand două case de locuit şi o anexă, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ( ...

PADUREA ÎN PRIMĂVARA ANULUI 2024
10/05/2024 10:17

PADUREA ÎN PRIMĂVARA ANULUI 2024 Regenerarea pădurilor, conservarea si protectia acestora, in scopul dezvoltării lor durabile, constituie principalele activităti ale silvicultorilor ieseni. Si in ac ...

Bărbat arestat pentru droguri, la Bacău
10/05/2024 09:43

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 zile sub acuzaţia de trafic de cocaină, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău. Iniţial, suspectul a fost reţinut pentru 24 ore de p ...

Doi specialiști de la Banca Mondială vor conferenția la Iași
10/05/2024 09:11

În contextul publicării de către Tribunalul arbitral al Băncii Mondiale (ICSID) a deciziei in dosarul Rosia Montană, Camera de Comert si Industrie  (CCI) Iasi reiterează apelul către companii p ...

Porumbeii, cei mai tari hoţi din Iaşi
10/05/2024 08:31

Nu poate fi inculpat, nu i se poate deschide nici măcar dosar penal, deşi fură la greu. Tot ce prinde, puţine tonete scapă de „furia” lui. Asta pentru că Soficu nu operează cu mana lui. A reu ...

Începe campania electorală!
10/05/2024 08:28

Astăzi, la ora 7, debutează oficial campania electorală pentru alegerile locale si europarlamentare din 9 iunie. Dacă la alegerile pentru Parlamentul European, cetătenii romani isi pot exercita dreptul de ...

Fructele și legumele din piețe, verificate de comisarii de la CRPC
10/05/2024 07:34

 Inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Iasi verifică modul in care este respectată legislaţia privind comercializarea de legume şi fructe proaspete. Acestia au elaborat o ...

Măsuri de promovare a unui mediu cât mai curat şi sănătos, la Iaşi
10/05/2024 07:25

* Salubris are in vedere promovarea mai intensă a actiunii de reciclare si reutilizare a deseurilor in vederea reducerii volumului de deseuri care ajung la depozitele de gunoi si pentru conservarea resurselor ...

PNL şi PSD au dat startul campaniei electorale în locuri diferite
10/05/2024 06:22

Startul campaniei electorale pentru alegerile locale şi europarlamentare a fost dat de PNL, aseară, la ora 23.45, in Piaţa Unirii (langă Palatul Braunstein), in prezenţa primarului Mihai Chirica, a preşed ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei