Cum redefinim învățarea în era conectivității

 În timp ce lumea se adaptează la o nouă normalitate dictată de urmările pandemiei, sistemul educațional se află la un punct de cotitură * pandemia de COVID-19 a accelerat o schimbare care se întrezărea deja pe orizont: integrarea tehnologiei în educație * explorând transformările din educație în era digitală, s-a accentuat tranziția către modele de învățământ online și hibrid, precum și provocările și oportunitățile pe care le aduc aceste schimbări

Învățământul online, cândva o nișă în cadrul sistemului educațional, a devenit o componentă standard în multe instituții de învățământ. Închiderea școlilor și universităților a forțat educatori și studenți să adopte rapid instrumente digitale pentru a continua procesul de învățare. Această migrație forțată spre spațiul virtual a deschis discuții despre eficacitatea învățământului la distanță și despre cum ar trebui să arate educația în viitor.

Pe de o parte, învățământul online oferă flexibilitate fără precedent. Elevii și studenții pot învăța în propriul ritm, pot accesa resurse din întreaga lume și se pot conecta cu colegi și profesori indiferent de barierele geografice. Platformele digitale permit personalizarea învățării și accesul la o varietate de stiluri de predare, care altfel ar fi fost inaccesibile.

Pe de altă parte, tranziția nu a fost lipsită de provocări. Accesul la tehnologie și internet de mare viteză rămâne un obstacol major pentru mulți elevi, accentuând disparitățile educaționale. Interacțiunea față în față cu profesorii și colegii este dificil de replicat într-un mediu virtual, iar pentru mulți studenți, acest aspect al școlii este esențial pentru învățare și pentru dezvoltarea socială.

În plus, profesorii au fost nevoiți să se adapteze rapid la noile tehnologii și să regândească metodele de predare pentru a menține elevii angajați și motivați. Multe instituții de învățământ au investit în formarea cadrelor didactice pentru a le îmbunătăți competențele digitale, dar acest proces este continuu și necesită resurse consistente.

„Privind spre viitor, întrebarea care se pune este: cum ar trebui să arate educația în era post-pandemică? Mulți experți sugerează un model hibrid, care combină cele mai bune aspecte ale învățământului tradițional cu flexibilitatea și accesibilitatea educației online. Aceasta ar putea însemna săptămâni de cursuri cu prezență fizică alternând cu perioade de studiu online, sau module de cursuri care pot fi completate digital”, a spus psihologul Letiția Popa.

Efectele și riscurile digitalizării

Indiferent de forma pe care o va lua, un lucru este sigur: tehnologia va juca un rol central în educația viitorului. Acest lucru înseamnă că trebuie să ne concentrăm nu doar pe implementarea tehnologiei, ci și pe asigurarea accesului echitabil la educație pentru toți elevii. Este de datoria noastră ca societate să asigurăm că tranziția către un sistem educațional mai digitalizat nu va lăsa în urmă niciun elev.

„Pandemia a fost un test neașteptat pentru sistemul nostru educațional, dar și o oportunitate de a remodela învățământul pentru a satisface nevoile secolului în care trăim. În timp ce ne străduim să preluăm lecțiile învățate în ultimii ani, suntem martorii unui moment definitoriu pentru educație. Ne confruntăm cu oportunitatea de a construi un sistem care să valorizeze nu doar cunoștințele, ci și modul în care acestea sunt dobândite, un sistem care să pregătească studenții nu doar pentru piața muncii, ci și pentru a fi cetățeni globali responsabili”, a adăugat Vlad Manta, expert educațional.

Acest nou peisaj educațional va cere o reconsiderare a evaluării și acreditării. Examenelor standardizate, care au dominat educația pentru atât de mult timp, s-ar putea să le fie găsit un echivalent digital mai flexibil și mai adaptiv. Portofoliile digitale, evaluarea bazată pe proiecte și învățarea bazată pe competențe încep să câștige teren ca metode viabile de a măsura progresul și de a conferi acreditări.

De asemenea, tranziția spre o educație digitală ar putea să redefinească rolul profesorului. În loc să fie doar transmițători de cunoștințe, profesorii ar putea deveni facilitatori ai învățării, ghizi care ajută elevii să navigheze prin resursele digitale vaste și să dezvolte abilități critice de gândire. În acest proces, relația profesor-elev ar putea deveni mai personalizată și mai centrată pe elev.

În final, unul dintre cele mai mari câștiguri ale acestei perioade de transformare ar putea fi recunoașterea valorii învățării pe tot parcursul vieții. Într-o lume în care schimbarea este singura constantă, capacitatea de a învăța și de a se adapta continuu devine o necesitate. Astfel, învățământul ar putea începe să se orienteze mai mult spre dezvoltarea abilităților de auto-învățare și de adaptare la noi contexte și provocări.

Pe măsură ce facem pași în această nouă eră educațională, trebuie să ne asigurăm că inovația este ghidată de principii de echitate și acces. Fiecare elev, indiferent de locație sau de statutul socio-economic, merită să beneficieze de cele mai bune oportunități de învățare pe care le poate oferi tehnologia. Dacă reușim să atingem acest obiectiv, atunci putem privi cu încredere către un viitor educațional strălucit, unul care îmbrățișează diversitatea și încurajează potențialul nelimitat al fiecărui învățăcel.

Maura ANGHEL