Liceeni învaţă de la profesioniştii în IT
Dimensiune font:
Liceenii din Iaşi au avut ocazia, pentru al patrulea an, să înveţe cum se dezvoltă un proiect de computer science şi să simuleze timp de 6 luni munca într-o companie IT.
Toate acestea fac parte din programul educaţional Opening Opportunities, un program inovativ de încurajare a carierelor în computer science pentru elevi de liceu, creat de Asociaţia Techsoup România în cadrul programului global Microsoft YouthSpark, în parteneriat cu Microsoft România şi ANBPR. Partenerul local al programului este Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi”, printre primele biblioteci care au răspuns afirmativ parteneriatului. La filiala ,,Ion Creangă” a Bibliotecii Judeţene ,,Gh. Asachi” a avut loc evenimentul de prezentare a programului şi a felului în care liceenii pasionaţi de IT, care vor să exerseze crearea de produse noi de tehnologie, se pot înscrie pentru a face parte din echipele care vor beneficia de sesiuni de mentorat alături de voluntarii Microsoft. La eveniment vor fi prezenţi patru mentori, profesionişti IT din Microsoft România care vor împărtăşi elevilor de liceu despre ce înseamnă o carieră în IT, care sunt cerinţele şi paşii, cât de tehnic sau netehnic poţi fi, ce abilităţi şi trasee de carieră pot fi cultivate ca să ajungi în această industrie. Delia DODAN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau