Studenții TUIASI construiesc o mașină de curse cu care vor participa la competiții în Italia, Olanda și Croația

logo-tuiasi-online

Dimensiune font:

| 10-03-2022 17:26

 Studenții Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași au început să construiască un nou monopost de curse, după ce au fost admiși până în prezent la trei curse de „Formula Student”, ediția 2022. După ce în perioada pandemiei competiția a fost suspendată, profesorii și studenții de la TUIASI vor participa anul acesta, începând cu luna iunie, la cursele organizate în Italia, Olanda și Croația. Aceștia s-au înscris și la etapa din Spania, dar rezultatele nu au fost încă anunțate.

Înscrierea la astfel de întrecere sportivă nu presupune doar abilitatea de a construi o mașină de curse conform tuturor instrucțiunilor. Studenții au intrat în competiție cu alți tineri din toată lumea, le-au fost testate cunoștințele de inginerie, motorsport, dar și de cultură generală. Deja au fost achitate taxele de aproximativ 2.000 de euro, fără TVA, pentru a participa la primele două curse: din Olanda și Italia.

„Se construiește monopostul, am început treaba, respectăm regulamentul fiindcă până la competiție vom avea o serie de termene interimare. Trebuie să depunem documentațiile între timp, fiindcă este în principal un concurs de inginerie, nu doar unul sportiv. Sunt mulți pași de făcut până la «ziua mare», când mergem la competiție, dar sperăm să ne încadrăm în toate termenele”, a declarat conf. univ. dr. ing. Ciprian Ciofu, cadru didactic la Facultatea de Mecanică și unul dintre coordonatorii echipei „Formula Student”.

Competițiile în sine constau în probe statice și probe dinamice. Sunt unele exclusiv de inginerie, care presupun susținerea proiectului în fața comisiei, formată din ingineri de la cele mai cunoscute companii de profil din lume, precum Lamborghini, Ferrari sau Maserati. Alte probe vizează siguranța monopostului, inclusiv un „tilt test” în care mașina e înclinată la 60 de grade cu tot cu pilot înăuntru, pentru a vedea dacă aceasta se răstoarnă. Sunt probe de zgomot, de frânare, iar dacă toate acestea sunt trecute cu brio are loc competiția sportivă, în care echipa concurează pe circuit cu monospostul creat alături de alte echipe din toată lumea.

Echipa „Formula Student” de la TUIASI e alcătuită din 18 membri, majoritatea din anii al II-lea sau al III-lea, dar sunt și studenți din an terminal de la licență, cât și din anul I. Majoritatea tinerilor sunt de la Facultatea de Mecanică, dar sunt în echipă și tineri înmatriculați la Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial, cât și de la Facultatea de Electronică, Teleomunicații și Tehnologia Informației. 

Pentru a construi un monopost care să concureze pe aceleași trasee precum celebrele mașini de Formula 1 este nevoie de un buget de minimum 15.000 - 20.000 de euro. Bani pe care echipa i-a obținut deja de la sponsorii tradiționali, care au susținut construcția de mașini de cursă și înaintea pandemiei. Concursul își propune să testeze și felul în care studenții pot gestiona și crea un plan de afaceri.

„Pe lângă partea de inginerie avem și prezentarea unui plan de afaceri: se consideră exercițiu de lucru, echipa este o firmă care face acest monopost în 1.000 de bucăți pe an și creează un plan de afaceri pentru a vinde mașina. Aici pot intra în proiect inclusiv studenți de la Arhitectură, pentru că dincolo de planuri de investiții și alte elemente economice, trebuie să avem în proiect și construcția unei fabrici, care trebuie proiectată”, a mai precizat conf. univ. dr. ing. Ciprian Ciofu.

Iar pasiunea tinerilor pentru proiect a rămas neschimbată, deși a existat această pauză de doi ani. Echipa de studenți este condusă de Liliana Rusu, team leader TUIASI Racing Team Formula Student. Mai mult, aceeași dedicare există și la cei de anul I, care nu au participat niciodată la o competiție similară.

„Pentru mine un astfel de proiect înseamnă multă pasiune, să merg la facultate cu gândul că mă dezvolt în primul rând, și apoi că fac ceva ce alții nu fac. Trezește speranța că se poate mult mai bine, dacă astăzi fac o sudură, mâine o voi face din nou și mai bine decât astăzi. Este un proiect mai greu decât credeam că o să fie, dar o luăm pas cu pas, ușor-ușor, și munca devine frumoasă. Suntem împărțiți pe departamente separate, totul e după un program pe care îl respectăm”, a precizat Andrei Bilbor, student în anul I la Facultatea de Mecanică a TUIASI.

Construcția monopostului va mai dura până spre finalul primăverii, în luna mai acesta urmând să fie finalizat pentru a începe ultimele teste.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Liceanul genial care s-a calificat la patru olimpiade naționale a câștigat medalia de aur la Fizică. Mario Scurtu face zilnic naveta la școală
27/04/2024 11:13

Mario Scurtu, liceanul din Gorj care s-a calificat la patru olimpiade nationale, a reusit să castige medalia de Aur la Fizică si mentiune din partea Ministerului Educatiei Nationale. La Olimpiada Natională ...

Garden Fest by USV Iași – totul pentru grădina ta,  începe mâine Evenimentul este adresat comunității iubitoare de plante, flori și natură
26/04/2024 10:12

 Peste 50 de expozanti au spus „prezent” la Garden Fest, un eveniment de exceptie organizat de Universitatea de Stiintele Vietii „Ion Ionescu de la Brad” din Iasi (USV), pe 27 si 28 ...

 Rezultate remarcabile ale alergătorilor USV Iași,  la Semimaratonul organizat de Salvați copiii
26/04/2024 09:49

  Echipa Universitătii de Stiintele Vietii „Ion Ionescu de la Brad” din Iasi (USV) prezentă la Semimaratonul Iasi 2024 a reusit să obtină rezultate remarcabile la mai multe categorii propu ...

România a obținut aur și argint la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete
21/04/2024 07:51

​Lotul Romaniei la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete (European Girls’ Mathematical Olympiad), desfăsurată anul acesta in Georgia a obtinut rezultate spectaculoase. Locul 2 in clasamentul ...

Vacanța de primăvară începe în 27 aprilie / Calendar Evaluare Națională și Bacalureat 2024
20/04/2024 14:15

 Elevii si copiii de grădinită vor intra in vacanta de primăvară incepand din 27 aprilie si pană in 7 mai, a treia zi de Paste, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educatiei. După vacanta de ...

PNRR: U.A.T. Comuna Tutova, în calitate de Beneficiar, anunță demararea proiectului ,,Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale nr. 1 sat Tutova și a structurilor școlare arondate din comuna Tutova, județul
18/04/2024 11:50

 COMUNICAT DE PRESĂ „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” U.A.T. Comuna Tutova, in calitate de Beneficiar, anuntă demararea proiectului ”Dotarea cu mobilier, mat ...

PNRR: U.A.T. Comuna Tutova, Beneficiar, anunță demararea proiectului ,,Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale nr. 1 sat Tutova și a structurilor școlare arondate din comuna Tutova, județul Vaslui
17/04/2024 12:33

 COMUNICAT DE PRESĂ   „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!” U.A.T. Comuna Tutova, in calitate de Beneficiar, anuntă demararea proiectului ”D ...

Ministerul Educaţiei verifică platforma digitală de corectare, în vederea Evaluării Naționale
16/04/2024 15:42

Ministerul Educaţiei face reglaje la plaforma digitală de corectare, cu aproape două luni inaintea inceperii examenelor naţionale de anul acesta. Va fi prima dată cand toate lucrările de la Evaluarea Na ...

Țările nordice și baltice au mai mulți absolvenți decât media UE
15/04/2024 14:19

Tările din Europa unde populatia are studii superioare sunt in special cele din regiunile nordice si baltice, iar femeile sunt, in general, cele mai educate. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de Euro ...

Ministrul francez al Educației propune oficial eliminarea telefoanelor în școli: Sunt mulți elevi care se uită în pauză, se filmează, iar asta creează perturbări sau distrageri
12/04/2024 00:08

Ministrul francez al Educatiei, Nicole Belloubet, a propus oficial ca elevii de gimnaziu să isi lase telefoanele la intrarea in scoli si să le recupereze la finalul programului, măsura fiind menită dă redu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei