Ziua sinistra cand Oltenia a fost cedata Austriei de turci, in 1718

Cu un secol inainte de negocierea Basarabiei, cand Imperiul Otoman o ceda dintr-un condei imperiului tarist, un alt spectacol grotesc hotara la 21 iulie 1718, prin tratatul de la Passarowitz (azi Pozarevac, in Serbia), ca acelasi Imperiu Otoman sa cedeze Oltenia Austriei habsburgice, cu acordul Republicii Venetiene. La acordul Tarii Romanesti nu s-a gandit nimeni.

Tratatul se incheia in urma unei serii de razboaie, cand turcii au repurtat mai intai sucese asupra venetienilor, iar apoi au suferit infrangerea de la Petrovaradin din partea habsburgilor, fiind nevoiti sa cedeze Austriei Banatul Timisoarei, nordul Serbiei si al Bosniei, precum si Oltenia toata.

Protestele domnitorului Ioan Mavrocordat si ale mitropolitului tarii, care sustineau ca turcii n-aveau niciun drept sa cedeze un teritoriu romanesc, au ramas fara niciun ecou, aplicandu-se dreptul celui mai tare.

Austriecii au intrat imediat cu trupele in Oltenia, numind-o "Kleine Walahei", adica Valahia Mica, iar granita de vest a Tarii Romansti s-a mutat pe Olt.

La prima vedere, s-ar parea ca a fost o simpla redesenare de frontiere pe harta, dar consecintele acesteia s-au dovedit a fi cu efecte pe termen lung si cu ecou poate peste secole.

Incercarea Austriei de a instala in Oltenia o administratie proprie si de a o transforma intr-o provincie imperiala a provocat puternice miscari de revolta. Asa ceva incercasera si turcii de mai multe ori de-a lungul secolelor si, nereusind, s-au lasat pagubasi. Au inteles ca valahii sunt un popor greu de ingenunchiat.

Austriecii n-au inteles acest lucru, iar revolta a cuprins toate categoriile sociale, de la tarani pana la comercianti si chiar la boierime. Caracterul militar al ocupatiei si colectarea veniturilor in visteria de la Viena au stimulat spiritul de rascoala.

Asuprirea austriaca a facut sa apara in Oltenia haiducia si sa se extinda cu o repeziciune rar intalnita si cu o vigoare de nestavilit, ca orice tulburare sociala, pe care o declansezi usor, dar pe urma n-o mai stapaneste nimeni.

Ocupatia austriaca n-a durat mult. A incetat in 1739, cand prin tratatul de la Belgrad Oltenia era realipita Tarii Romanesti, dar fenomenul haiduciei a continuat de nestapanit, extinzandu-se pana departe, chiar si dincoace de Olt.

Documentele vremii comenteaza ca, in perioada 1735-1770, intreaga Oltenie fierbea, haituita de haiduci, iar Craiova ajunsese capitala unei regiuni dominate de anarhie, nealiniata intr-un sistem statal real. Aici, haiduci ca Iancu Jianu si altii faceau legea si nimeni nu li se puta impotrivi.

Exacerbarea unor legende legate de viata haiducilor, care atacau bogatii tarii, ca sa aiba ce imparti celor nevoiasi, faceau din acesti pradatori personaje populare, agreate de multe medii sociale.

Multa vreme, Oltenia a ramas focarul revolutiilor in Tara Romaneasca si poate nu intamplator aici au aparut pandurii lui Tudor Vladimirescu, dar se pare ca tot de aici pornisera si germenii revolutiei din 1848.

De altfel, Craiova a fost locul unde s-au pregatit oamenii "Fratiei": Nicolae Balcescu, Ion Heliade Radulescu, Cristian Tell si multi altii.

Efectele ocupatiei brutale a habsburgilor in Oltenia s-au resimtit sub diferite forme in viata sociala si politica pana departe, catre mijlocul secolului al XIX-lea. Dupa cum efectele ocuparii Basarabiei in 1812 se mai resimt si astazi.