Japonia va aproba pastila pentru avort, dar femeile ar putea avea nevoie de consimţământul partenerului pentru prescripţie

medicina  pilula-de-dupa-o-luna

Dimensiune font:

| 31-05-2022 18:23

Femeile din Japonia ar putea fi nevoite să solicite consimţământul partenerului înainte de a li se prescrie pastila pentru avort, care se pare că va fi aprobată la sfârşitul acestui an, la trei decenii după ce a fost pusă la dispoziţia femeilor din Marea Britanie, relatează The Guardian, preluat de News.ro.


Conform Legii Japoniei din 1948 privind protecţia mamei, femeile au în prezent nevoie de consimţământul partenerului în ceea ce priveşte avorturile chirurgicale – cu foarte puţine excepţii – o lege despre care activiştii spun că încalcă drepturile de reproducere ale femeilor.

„În principiu, credem că este necesar consimţământul partenerului, chiar dacă avortul este indus de un medicament pe cale orală”, a declarat Yasuhiro Hashimoto, un oficial de rang înalt al Ministerului Sănătăţii, în faţa unei comisii parlamentare, la începutul acestei luni.

Activiştii fac apel la autorităţile sanitare japoneze să renunţe la legea care stipulează ca femeile să obţină consimţământul scris de la partenerii lor înainte ca un medic să le poată prescrie medicamente pentru avort.

Legea în discuţie poate avea consecinţe tragice. Anul trecut, o tânără de 21 de ani a fost arestată după ce cadavrul nou-născutului ei a fost găsit într-un parc din centrul Japoniei. Femeia, care a primit o pedeapsă cu închisoarea cu suspendare, a declarat în faţa instanţei că nu a putut pune capăt sarcinii, deoarece nu a obţinut acordul scris de la partenerul ei.



Medicii au insistat ca ea să obţină consimţământul, deşi Ministerul japonez al Sănătăţii a anunţat ulterior că reprezintă unul din puţinele cazuri în care consimţământul nu a fost necesar, deoarece tatăl nu a putut fi contactat.

Presa japoneză a scris despre cazuri în care medicii au refuzat să aprobe avortul femeilor care au fost agresate sexual. Astfel, oficialii Ministerului Sănătăţii au scris Asociaţiei Medicale din Japonia că nu este necesar consimţământul când vine vorba de viol.

Activiştii pentru realizarea avortului în condiţii de siguranţă au avertizat că pastila care produce avortul, care nu va fi acoperită de asigurările naţionale de sănătate, va fi excesiv de scumpă pentru multe femei.

Costul unei singure doze ar putea fi în jur de 100.000 yeni (780 de dolari), aproximativ cât un avort chirurgical, potrivit presei japoneze. De asemenea, femeile care iau pastila trebuie să o facă sub strictă supraveghere medicală şi să aibă parte, eventual, şi de spitalizare.

„Realitatea este că, pentru unele femei, avortul nu este posibil din motive financiare. Contracepţia, avortul, sarcina şi naşterea ar trebui să fie toate finanţate public”, a declarat Chiaki Shirai, profesor la Facultatea de Ştiinţe Umaniste şi Sociale.



Japonia a avut nevoie de 40 de ani pentru a aproba contraceptivele orale, în 1999, dar a aprobat Viagra, medicamentul pentru disfuncţia erectilă, în doar 6 luni, a afirmat Kumi Tsukahara, membră fondatoare a organizaţiei Action for Safe Abortion Japan.

În decembrie anul trecut, compania farmaceutică britanică Linepharma International a solicitat aprobarea unei combinaţii de două medicamente menite să întrerupă sarcina, aprobare care trebuie să fie acordată în termen de un an de la solicitare, potrivit publicaţiei japoneze Yomiuri Shimbun.

Japonia, unde au fost efectuate 145.000 de avorturi chirurgicale în 2020, este una dintre cele 11 ţări care necesită acordul unei terţe părţi pentru efectuarea avorturilor, în pofida apelurilor de a pune capăt acestei practici din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a Comitetului ONU pentru eliminarea discriminării împotriva femeilor. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Peste 22.000 de copii şi adolescenţi suferă de afecţiuni psihice, susține ASSMB
06/05/2024 20:03

Peste 22.000 de copii şi adolescenţi din Romania suferă de afecţiuni psihice, sustine Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti (ASSMB), actuala infrastructura fiind total depăsită. In a ...

Prăjelile și zahărul, în topul alimentelor cu potențial cancerigen, avertizează dr. Cezar
06/05/2024 19:55

Prăjelile si zahărul sunt pe primele două locuri intr-un top al alimentelor cu potential cancerigen, mai ales dacă sunt mancate frecvent si in cantităti mari. Cardiologul Cezar pune pe primul loc prăjeli ...

Gripă aviară: ”Dovezi puternice” că virusul a trecut pentru prima dată de la mamifere la om
06/05/2024 19:49

Cercetătorii sunt ingrijorati că gripa aviară s-a răspandit de la mamifere la oameni pentru prima dată, marcand un alt pas in evolutia virusului H5N1. O nouă analiză ajunge la concluzia că există ” ...

Neurologul Constantin Dulcan avertizează: Gândurile negative pot fi cauza bolilor, inclusiv a cancerului
06/05/2024 19:42

In cadrul unei emisiuni televizate, reputatul neurolog Dumitru Constantin Dulcan a adus in atentie impactul devastator pe care gandurile negative il pot avea asupra sănătătii noastre. Afirmand că stresul, i ...

Remedii eficiente pentru excesele culinare de Paște
05/05/2024 17:29

Sărbătorile de Paste sunt adesea asociate cu mese abundente si delicioase, care pot duce la excesele culinare. Dacă ai exagerat putin cu mancarea in această perioadă si te confrunti cu disconfort gastroint ...

Cele două legume pe care să le mănânci obligatoriu de Paște: “Detoxifică ficatul”
04/05/2024 14:40

 Cele două legume pe care să le mănanci obligatoriu de Paste. Au beneficii uimitoare si nu trebuie să lipsească de pe masa de sărbătoare. Mihaela Bilic a dezvăluit cele două legume pe care să le ...

Cât timp rezistă ouăle roșii fără să devină un pericol pentru sănătate
04/05/2024 12:51

Directorul Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), Alexandru Ciric, a explicat, la Antena 3 CNN, cat timp rezistă ouăle fierte de la Paşte, fără să fie periculoase pentru sănătate. "Î ...

Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
04/05/2024 05:31

Au apărut rezultatele analizelor in cazul copilei de 4 ani care a murit după ce a mancat peste macrou cumpărat de la un magazin din Călărasi. Bunicul fetei este in continuare in spital. Ce continea macrou ...

Cum depistezi ouăle expirate. Cinci metode rapide pentru a le evita
01/05/2024 19:46

 Atentie la ce fel de ouă consumati de Paste: spitalele din Romania raportează an de an, in această perioadă, o explozie a cazurilor in care oamenilor li s-a făcut rău. Iată aspectele de care trebu ...

Societatea DENTARIONCLINIQUE SRL, derulează începând cu data de 10.04.2024, proiectul “Spre o nouă eră a stomatologiei”, cod SMIS 313491
01/05/2024 09:00

 COMUNICAT DE PRESĂ Aprilie 2024 SPRE O NOUĂ ERĂ A STOMATOLOGIEI Societatea DENTARIONCLINIQUE SRL, derulează incepand cu data de 10.04.2024, proiectul “Spre o nouă eră a stomatologiei&r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei