Legea carantării şi izolării, publicată în Monitorul Oficial

download (61)

Dimensiune font:

| 18-07-2020 13:55

 Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, a fost publicată, sâmbătă, în Monitorul Oficial. 

 
 
 
 

Actul normativ a fost promulgat în cursul dimineţii de către preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit legii promulgate, măsura carantinei persoanelor se instituie pe baza afirmaţiilor ştiinţifice oficiale şi a definiţiei de caz, la domiciliul persoanei, la o locaţie declarată de aceasta sau în spaţiul desemnat de autorităţi cu privire la persoanele suspecte a fi infectate sau purtătoare ale unui înalt agent patogen care: a) sosesc din zone în care riscul epidemiologic este ridicat, pe baza datelor epidemiologice transmise la nivel naţional, european şi internaţional de către organismele în domeniu; b) au intrat în contact direct cu cel puţin o persoană confirmată a fi infectată de o boală infecto-contagioasă.

În ceea ce priveşte măsura izolării la domiciliu, legea prevede că aceasta se instituie dacă riscul contaminării altor persoane sau al răspândirii bolii infectocontagioase este redus. Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată nu poate fi dispusă în situaţiile in care informaţiile ştiinţifice oficiale referitoare la tipul agentului înalt patogen, calea de transmitere şi rata de transmisibilitate impun izolarea persoanelor exclusiv într-o unitate sanitară sau o locaţie alternativă ataşată acesteia.

Totodată documentul stabileşte că izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, precum şi pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen, chiar dacă acestea nu prezintă semne şi simptome sugestive. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

%ANUNTSPECIAL%
Ziarul Evenimentul angajeaza: Economist Senior / Director Economic Poti fi persoana potrivita daca: - Ai cunostinte solide in domeniul contabilitatii si consultantei fiscale, declaratii fiscale, bilanturi, gestiune si operatii cu personalul, obligatoriu Expert contabil, membru CECCAR activ; - Detii o experienta de minim 5 ani in domeniul contabilitatii societatilor comerciale; - Ai cunostinte avansate ale programului Nexus si al pachetului Office; - Detii o forma juridica de organizare (constituie un avantaj). Descrierea jobului: - Organizarea, conducerea si controlul activitatilor financiar-contabile prin care se asigura evidentierea contabilitatii potrivit conditiilor legale. Inregistrarea si reflectarea in expresie valorica a proceselor economice din cadrul societatii. Elaborarea si propunerea spre aprobare a masurilor de imbunatatire a activitatii economico-financiare a societatii; - Coordonarea echipei din subordine. Responsabilitati: - Coordoneaza, verifica si raspunde de activitatea financiar-contabila a companiei; - Inregistreaza si asigura reflectarea in contabilitatea financiara a operatiunilor derulate de societate si a documentelor fiscal in conformitate cu reglementarile in vigoare; - Vigilenta cu privire la riscuri financiare/legale/de business; Se informeaza permanent de legislatia din domeniul financiar-contabil si transmite informatiile necesare subordonatilor, dar si managementului companiei; Intocmeste la timp si in conformitate cu dispozitiile legale, balantele de verificare, situatiile lunare, trimestriale, semestriale si anuale (declaratii catre ANAF); Asigura platile la termen a sumelor care intra in responsabilitatea firmei fata de bugetul de stat, fata de terti, conform prioritatilor stabilite de conducerea companiei; Evidenta contabila a conturilor de furnizori si client; Realizarea analizelor economice-financiare / alte rapoarte catre managementul companiei; Asigura arhivarea documentelor aferente inregistrarilor contabile; Supervizarea implementarii procedurilor de contabilitate cu ajutorul programului informational. Conditii: - Se asigura intr-un mediu ambiant, birou privat; - Colectiv tanar si bine pregatit; - Program de lucru: luni-vineri, flexibil intre 6-8 ore/zi. - Salar brut 3.500-4.000 RON/Luna. CV pe office@ziarulevenimentul.ro # 0744299159
OFICIAL | Peste 60.000 de români vaccinaţi în ultimele 24 de ore. Numărul reacţiilor adverse pentru fiecare ser
10/04/2021 19:02

Comitetul National de Coordonare a Activitătii privind Vaccinarea impotriva COVID-19 (CNCAV) a anuntat că in ultimele 24 de ore au fost vaccinate in Romania 61.939 de persoane.   Dintre persoanele va ...

Ministerul Sănătății elimină plafonul maxim al alocației de hrană din spitale. Nivelul acesteia va fi stabilit de conducerile spitalelor și nu va putea fi mai mic de 16 lei
10/04/2021 14:15

Ministerul Sănătătii a lansat in dezbatere publică un proiect de hotărare de Guvern care elimină plafonul maxim al alocatiei de hrană din spitale. În schimb, va fi stabilit un nivel minim de 16 l ...

CORONAVIRUS Romania. S-a depasit pragul de un milion de infectari. Aproape 140 de decese au fost inregistrate in ultimele 24 de ore
10/04/2021 13:31

Autoritatile au transmis sambata, 10 aprilie, un nou raport privind evolutia epidemiei de coronavirus din Romania. In ultimele 24 de ore au fost confirmate 4.310 cazuri noi si au fost intregistrate 139 de deces ...

VIDEO Spitalul Foișor devine spital Covid-19 / Scene dure cu pacienții pe targa sau în cărucioare / Rudele celor internați au protestat
09/04/2021 23:10

 Spitalul are peste 90 de paturi, 65 au fost deja operati si urmau să fie externati in curand, dar alti 25 de pacienti erau programati pentru operatie. Rudele a multora dintre pacienti au protestat veh ...

CORONAVIRUS Romania. Numarul pacientilor la ATI creste alarmant: 1.496. Peste 130 de decese au fost inregistrate in ultimele 24 de ore
09/04/2021 13:25

Autoritatile au transmis joi, 8 aprilie, un nou raport privind evolutia epidemiei de coronavirus din Romania. In ultimele 24 de ore au fost confirmate 4.942 de cazuri noi si au fost intregistrate 134 de decese. ...

Ministrul francez al Sănătății: Persoanele sub 55 de ani imunizate cu AstraZeneca ar trebui să primească un alt vaccin pentru a doua doză
09/04/2021 12:48

Francezii cu varste mai mici de 55 de ani care au primit o primă doză a vaccinului dezvoltat de compania AstraZeneca impotriva maladiei COVID-19 ar trebui să facă doza de rapel cu un alt vaccin, a declara ...

Marea Britanie le prelungeşte automat vizele lucrătorilor medicali străini implicaţi în lupta împotriva pandemiei
09/04/2021 12:15

Lucrătorilor medicali străini veniţi in Marea Britanie pentru a ingriji pacienţi cu COVID-19 li se vor prelungi in mod gratuit vizele, a anunţat joi guvernul de la Londra, potrivit dpa. O prelungire cu un ...

Cum arată viața în Wuhan, la un an de la ridicarea carantinei
09/04/2021 11:04

  Cum arată viata in Wuhan, la un an de la ridicarea carantinei. Pe malurile raului Wuhan Yangtze, oamenii au reinceput să inalţe din nou zmeie, străzile sunt aglomerate si gările pline, iar ciresii ...

Frica de coronavirus le-a ucis bebelușul. A murit infectat cu TBC
09/04/2021 11:02

Tragedie fără margini la spitalul ”Marius Nasta” din Bucuresti. Beatrice Mahler, managerul unitătii medicale a anuntat, joi seară, că un bebelus, in varstă de 5 luni, a murit. Acesta era infec ...

Terapii naturiste - Darurile fructelor de goji și al rădăcinii de ghimbir
09/04/2021 10:45

Fructele de goji (Lycium barbarum) sunt originare din Asia. Acestea sunt utilizate pentru diverse remedii traditionale de mii de ani, fiind apreciate pentru proprietătile medicinale si pentru gus ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei