Lucrările la Autostrada Unirii, mult întârziate din cauza documentaţiilor tehnice întocmite greşit

1autostrazi

Dimensiune font:

| 26-03-2024 07:49

Stadiul lucrărilor la cele două importante proiecte de infrastructură ale Moldovei, respectiv Autostrăzile A7 şi A8, a fost discutat luni la sediul Ministerului Transporturilor, în cadrul unei întâlniri la care au participat secretarul de stat Ionel Scrioşteanu, alături de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Costel Alexe.

La întâlnire au fost prezenţi, de asemenea,  reprezentanţi ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), secretarul general adjunct al Guvernului, Lucian Rusu,  vicepreşedintele CJ Iaşi, Marius Dangă, şi deputatul de Iaşi Alexandru Muraru. „Am avut o nouă întâlnire de lucru cu domnul Irinel Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, cu reprezentanţii CNAIR și colegii liberali din Parlamentul și Guvernul României, pentru a discuta despre stadiul celor două proiecte majore de infrastructură rutieră. Colaborăm îndeaproape cu autoritățile centrale pentru a ne asigura că proiectele celor două autostrăzi esențiale pentru regiunea noastră, A7 (Autostrada Moldovei) şi A8 (Autostrada Unirii), devin realitate. Dezvoltarea județului ține în mod direct și de existența autostrăzilor şi, de aceea, susținem cu toate eforturile construirea celor două autostrăzi. Suntem deschiși la orice formă de colaborare cu autoritățile centrale, pentru ca Iașul să aibă infrastructura rutieră care să facă față nevoilor actuale”, a declarat, la finalul discuţiilor, preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Alexe.

Proiectul Autostrăzii Moldova decurge conform planului şi cu toate utilaje „în plin”

Cele mai avansate lucrări sunt în acest moment la Autostrada A7 (Autostrada Moldovei), unde Grupul de firme UMB, care a câştigat licitaţia pentru execuţia mai multor tronsoane, a început pregătirea terenului lângă Pașcani, pentru realizarea nodului rutier care urmează să facă legătura între cele două autostrăzi, în judeţul Iaşi. Aici, utilajele constând în buldoexcavatoare, buldozere şi compactoare au intrat deja în acţiune pentru realizarea turbionului care va face legătura între A7 şi A8, între municipiul Pașcani și loclaitatea Stolniceni-Prăjescu. Potrivit proiectului tehnic, nodul rutier va fi de tip turbion și va include 8 bretele, 12 pasaje și 5 podețe de mici dimensiuni, acesta urmând să acopere o suprafață totală de peste 220 de hectare. Bretelele vor avea o rază cuprinsă între 400 și 600 de metri, cu viteza de proiectare de 80 km/h. În total, Autostrada A7 va avea 72 poduri și pasaje, două centre de coordonare și întreținere, două spații de servicii și două parcări de scurtă durată.

Întârziei importante la Autostrada Unirii

În ceea ce priveşte proiectul Autostrăzi A8 (Autostrada Unirii), lucrurile sunt mult mai complicate, având în vedere că în urmă cu două săptămâni, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a respins Studiul de Fezabilitate (SF) pentru execuţia lucrărilor pe tronsonul Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni, considerat incomplet de către specialişti. „În urma analizei s-a constatat faptul că Studiul de Fezabilitate este incomplet și prezintă numeroase erori/lipsuri, fiind respins de către CNAIR în data de 05.03.2024. Termenul de predare a Studiului de Fezabilitate, 15.02.2024, nu a fost astfel respectat și nu a fost decalat, drept urmare la acest moment se înregistrează penalități de întârziere. În prezent, se află în curs de desfășurare etapa de identificare a proprietarilor, fiind întâmpinate probleme din cauza lipsei de informații în zonele Unităților Administrativ Teritoriale (UAT) Costești, Lețcani, Rediu, Popricani și Golăești”, precizează reprezentanţii companiei.

Singura veste bună în cazul acestui proiect este semnarea de către CNAIR, a Ordinului de începere a lucrărilor de proiectare pentru prima secțiune a Autostrăzii A8 (Autostrada Unirii), între Miercurea Ciuc și Miercurea Nirajului, în lungime de 24,4 km. Antreprenor al lucrărilor a fost desemnată firma turcă Nurol Insaat VE Ticaret AS, durata contractului fiind de 30 de luni (6 luni proiectare + 24 de luni execuția), valoarea contractului ridicându-se la 2,46 miliarde de lei, fără TVA. Edi MACRI

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Patron la un pas de moarte. A fost înjunghiat de un zilier deoarece nu-i achitase suma de 50 de lei
11/05/2024 20:26

Cazul unei fapte de violenţă extremă, in urma căreia un bărbat din Neamţ, administrator al unei firme de construcţii, a fost la un pas de moarte, a fost soluţionat de judecători, sentinţa fiind cu exe ...

Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 12-18 mai 2024
11/05/2024 17:05

Duminică, 12 mai - Duminica a 2-a după Pasti (a Sfantului Apostol Toma) În această zi, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, slujba Sfintei Liturghii va fi săvarşită de către Înaltpreasfi ...

Studenții din Iași pot afla cum să se pregătească pentru viitor
11/05/2024 16:07

 Pe 13 mai, studentii din Iasi pot afla cum să se pregătească pentru viitor la evenimentul: „Community Meeting TINERI SI JOBURI”.  Evenimentul se va desfăsura pe două paneluri de disc ...

Moartea suspectă a mezzosopranei Maria Maxim Nicoară: procurorii au decis redeschiderea dosarului
11/05/2024 11:44

Procurorii din Iasi au decis redeschiderea dosarului mortii suspecte a mezzosopranei Maria Macsim Nicoară. Cercetările, spun magistratii, sunt considerate „deficitare”, iar pianistul Codrin Nicoa ...

Accident grav în Vaslui. O femeie a murit pe loc şi alta a fost grav rănită, după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de un copac
11/05/2024 10:33

O femeie a murit şi alta a fost grav rănită după ce maşina in care se aflau a derapat, pe un drum judeţean din Vaslui şi s-a izbit violent de un copac. A fost nevoie de intervenţia echipajelor de descar ...

Măsuri de promovare a unui mediu cât mai curat şi sănătos, la Iaşi
11/05/2024 10:25

* Salubris are in vedere promovarea mai intensă a actiunii de reciclare si reutilizare a deseurilor in vederea reducerii volumului de deseuri care ajung la depozitele de gunoi si pentru conservarea resurselor ...

Mihaela Bilic va conferenția în beneficiul pacienților oncologici
11/05/2024 09:56

Clubul Inner Wheel Iasi invită publicul la o conferintă cu o temă extrem de importantă si relevantă pentru intreaga comunitate: menopauza. Evenimentul va avea loc pe 19 mai, incepand cu ora 10, la Hotel Tr ...

Doi specialiști de la Banca Mondială vor conferenția la Iași
11/05/2024 09:11

În contextul publicării de către Tribunalul arbitral al Băncii Mondiale (ICSID) a deciziei in dosarul Rosia Montană, Camera de Comert si Industrie  (CCI) Iasi reiterează apelul către companii p ...

Fructele și legumele din piețe, verificate de comisarii de la CRPC
11/05/2024 07:34

 Inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Iasi verifică modul in care este respectată legislaţia privind comercializarea de legume şi fructe proaspete. Acestia au elaborat o ...

Șefii PNL, prezenți la ceremonia militară organizată la Monumentul Independenţei din Piaţa Independenţei
10/05/2024 15:22

La ceremonia militară organizată la Monumentul Independenţei din Piaţa Independenţei a fost remarcată prezenţa preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, şi prim-vicepreşedintele Rareş Bogdan. Ei au venit la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei