Lumină lină, Lumină din Lumină

Liniștea s-a așezat încet peste oraș, pe măsură ce orele agitate au lăsat loc unei tihnite demul dorite. La ceasul nopții târzii, nimeni nu ar fi recunoscut strada Eternității din Iași – mașinile dispăruseră ca prin minune, furnicarul de oameni se liniștise. Doar farurile de la mașinile celor pe care legea îi obligă să aibă grijă de pacea nopții de Înviere luminau ușor strada pe care se află unul dintre cele mai mari cimitire din Moldova. Clipeau tainic aproape, de parcă s-ar fi temut să nu tulbure întunericul unei nopți speciale, așteptate de oamenii pentru care Învierea Domnului aduce în fiecare an și propria renaștere.

„Veniți de luați Lumină”, s-au auzit, la unison aproape, vocile preoților, anunțând astfel încă o dată minunea ieșirii din mormânt a Celui care s-a jetfit pentru ca oamenii să fie mai buni, mai toleranți, mai drepți. „Mare răutate s-a mai adunat în lume. Mă uit în jur și aproape că nu-i recunosc pe cei alături de care am trăit. Cu toții sunt furioși, plini de venin, se plâng mereu de necazuri și zâmbesc doar când le-a mai ieșit câte-un vicleșug”, a clătinat din cap o femeie. După vorbele ce aducea au dezamăgire, ai fi spus că deja a trecut de mult de vârsta pensionării, dar chipul îi arăta anii tineri. „Și ne mai mirăm că vremurile sunt grele. Cum să fie altfel când lumea s-a înrăit, se calcă toți în picioare și pe suflet? Ne mințim și venim la biserică să cerem iertare, uitând să ne iertăm pe noi”, a continuat, apoi și-a făcut cruce, după ce a aruncat o privire lungă grupului zgomotos de tineri, ce se apropia de cimitir.

Pentru ei, slujba era un moment de socializare, de poze pentru Instagram și de filmulețe pe Internet. Și cum oare să fie altfel când, de fapt, așa este viața lor? Crescuți fie cu multe taskuri, cei din familii cu pretenții sociale și aspirații mari, ori de către rude, cei care își numără aniversările în lipsa mamei și a tatălui, aflați la muncă prin lume, fiecare a încercat să își găsească grupul lui unde să se simtă apreciat sau măcar să fie văzut. Ori iubit, sentiment care le-ar da cu siguranță mai multă încredere și le-ar liniști frământările așa cum Lumina Sfântă a reușit.

Lumina liniștii din suflet

Când primele lumânări aprinse au început să iasă din biserică, până și cei mai zgomotoși au tăcut și au privit către flăcăruile care anunțau noua minune. Bătrânii s-au închinat, bucurându-se că, în ciuda tuturor greutăților, nu și-au pierdut credința, iar bucuria și speranța le-au rămas în inimi. Cei tineri și-au împărțit Lumina, au renunțat la planurile de „treasure hunt” printre morminte și pe care le-au împărtășit în gura mare, spre groaza bătrânelelor care își fereau deja pachetele cu pască, ouă și cozonac, aduse spre sfințire. Spiritul aventurii pierise în fața liniștii care a cuprins aleile cimitirului, tivite de lumânările aprinse în amintirea celor plecați la Cer și întru înțelepciunea celor celor care fac vremurile pe care trăim. Bune sau mai puțin bune, depinde de fiecare dintre noi, de cum știm să ne purtăm Lumina. În fiecare an, Paștele aduce o nouă speranță și ne amintește de faptul că suntem împreună în această călătorie. Este un moment de reflecție și de împărtășire a credinței și a iubirii cu cei din jurul nostru. În aceste momente speciale, simțim că suntem cu adevărat binecuvântați dacă avem sufletele pline de pace și fericire, nu doar mesele încărcate de mâncăruri.

Maura ANGHEL