Luna Nouă în Gemeni. Un nou început

1lunac

Dimensiune font:

| 20-05-2020 22:04

Pe 22 mai, vă avea loc o nouă Lună Nouă, de această dată în semnul Gemenilor. O Lună Nouă este asociată mereu cu un pas nou, o idee nouă, un cuvânt nou, ambiții și obiective noi, o haină nouă unui proiect mai vechi, iar în semnul de aer al Gemenilor, noutatea se propagă prin cuvânt, gând, mișcare, rude, mediul apropiat, studii, comunicare, șmecherii, viclenii, inteligența practică. Semnul Gemeni guvernează gândurile și percepțiile noastre; acestea ne pot întemniță sau ne pot elibera. „Un vechi dicton spune că Omul spiritual nu folosește cuvântul decât în trei scopuri: pentru a vindeca, pentru a binecuvântă, sau pentru a prospera”. Ceea ce un om spune despre ceilalți, așa se va spune și despre el, și ceea ce dorește altora, își dorește lui însuși. Daca un om dorește ghinion cuiva, este sigur că și-l vă atrage lui însuși. Daca dorește să ajute pe cineva să reușească, el își dorește propriul succes și se ajuta pe sine. Problema acestui semn ține de dualism, de personalitatea dublă și care este simbolizată în mitologie de frații misterioși Castor și Pollux”, spune astrologul Adriana Tudosă.

Atunci când era pe moarte, Castor îl cheamă pe fratele sau, Pollux ce îi cere lui Zeus (tatăl lui) să împartă cu fratele lui nemurirea să. Zeus acceptă și astfel există pe cer constelația Gemenilor. „Fiecare mit este un model cosmic pentru viața noastră aici pe pământ. Acesta ne spune că omul are o parte efemeră - corpul și una nemuritoare – sufletul, care trebuie să conviețuiască în buna înțelegere pe pământ. Pollux – sufletul nu poate trăi experiențele pământești fară Castor – corpul fizic. Castor (corpul) este cel care moare iar Pollux (sufletul) este nemuritor”, a continuat astrologul. Semnul Gemeni reprezintă sufletul și trupul, aspectele muritoare și nemuritoare care trebuiesc unificate iar Luna Noua în Gemeni aduce oportunități să-l redescoperim pe Pollux (sufletul) care știe să ne lumineze calea adevărată. Luna Noua în Gemeni ne face destul de flexibili, sociabili, dornici de mișcare și pune accentul pe minte, pe informații de tot felul, pe cunoaștere, pe gestionarea mai bună a vieții de zi cu zi, pe remedieri, negocieri, rude, vești deosebite. Există întotdeauna două laturi ale semnului Gemeni, iar adevărata provocare aici este să găsim echilibrul între partea întunecată și partea luminoasa din noi. „Ușa unei noi lumi, unor noi oportunități, este deschisă prin comunicare. Multe din crizele existențiale vin că urmare a acestei împrăștieri, a neatenției, a încrederii în personalitate uitând de suflet. Iar aceasta Luna Plina în Gemeni ne pune față în față cu eșecurile acțiunilor noastre ghidate doar de mintea pământească, uitând că Isus ne-a spus că Fără de Mine, nu puteți face nimic”. Fără să facem apel la înțelepciunea eternă și divină a sufletului, fară îndrumare divină, ne învârtim în cerc, repetăm aceleași greșeli, aceleași modele de viață. Susținuți de vocea sufletului, putem controla mintea, putem deveni conștienți de vocea divină a sufletului”, a continuat astrologul. Popular se spune că fiecare are o cruce de dus în viață, ce poate fi legată de lupta care trebuie dusă pentru depășirea tendințelor negative arătate de semnul Lunii. Marea lecție adusă de Luna Noua în Gemeni ține de cooperarea cu ceilalți, de grija față de ceilalți fară a considera oamenii drept obiecte de care să ne ajutăm. În mod tradițional, semnul Gemeni este condus de Mercur, mesagerul zeilor, care zboară în sus și în jos conectând mintea superioară și inferioară – sufletul și personalitatea. Mercur ne ajuta să înțelegem viața și experiențele noastre de zi cu zi. În mitologie, Mercur este mesagerul zeilor. Această Lună Nouă în Gemeni este un dar ceresc ce ne oferă șansă de a reflecta, de a revizui și de a corecta greșelile pe care le-am făcut anterior în graba și prinși în vârtejul vieții de zi cu zi. Este un timp al adevărului, chiar și atunci când comunicările par perturbate și neînțelegerile sunt dure.

Maura ANGHEL

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Se termină reabilitarea de 2 ani și 2 mil. euro: e cea mai mare bibliotecă din Moldova și un edificiu emblematic al țării
27/04/2024 21:49

 BCU Iasi incheie lucrările si activitătile prevăzute in proiectul „Restaurare si reabilitare a clădirii monument istoric Biblioteca Centrală Universitară Mihai Eminescu”, finantat in cad ...

Bărbatul fatal, seducătorul prin excelență.
26/04/2024 09:25

Atat de sigur pe platoul de filmare, in aceeasi măsură devotat femeilor care au stiut să arate că sunt femei in toată puterea cuvantului. Senzualitate, pasiune, arta de a cuceri prin naturalete si sincerit ...

Tablou semnat de celebrul pictor Gustav Klimt, vândut cu 30 de milioane de euro
25/04/2024 13:39

Un tablou considerat pierdut, semnat de celebrul pictor Gustav Klimt, a fost vandut cu 30 de milioane de euro la o licitatie la Viena, capitala Austriei. Lucrarea neterminată, „Portretul Domnisoarei Lie ...

Un pocal al Breslei minerilor, vechi din anul 1567, a ajuns la Muzeul Național de Istorie a României
24/04/2024 17:12

Muzeul Naţional de Istorie a Romaniei a achiziţionat un pocal de argint aurit aparţinand breslei minerilor din Transilvania şi Ţara Barsei, datat in 1567, a anunţat ministrul Culturii, Raluca Turcan. &bd ...

Două filme româneşti au ajuns în selecţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes
23/04/2024 11:21

Două filme romaneşti sunt in selecţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes, finalizată astăzi, anume lungmetrajul „Trei kilometri pană la capătul lumii”, regizat de Emanuel Parvu, ş ...

Comic Con România, un regal al benzilor desenate
21/04/2024 08:38

Comic Con Romania, eveniment dedicat pasionaţilor de filme, seriale, benzi desenate, jocuri video şi cosplay, are loc la Romexpo, de vineri pană duminică. Actori cunoscuţi de la Hollywood vor fi prezenţi ...

ICR a deschis o nouă galerie de artă la Veneția
19/04/2024 11:07

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a participat la inaugurarea atelierului de mozaic din cadrul Noii Galerii a ICR Veneţia, proiect din cadrul celebrei Bienale din oraş, prilej cu care a remarcat că acest sp ...

De ce a dinamitat Armata Română cel mai frumos pod din ţară, construit de Anghel Saligny
17/04/2024 13:53

Construit de marele inginer Anghel Saligny, podul de la Cosmesti a fost o demonstratie de inginerie care a avut, insă, un destin dramatic. A fost la acea vreme considerat cel mai frumos pod din tară, iar mate ...

370 de ani de la moartea „celui mai mare ctitor de lăcașuri sfinte”. Nu este vorba despre Ștefan cel Mare
11/04/2024 08:57

La 9 aprilie 2024 s-au implinit 370 de ani de la moartea domnitorului căruia ii sunt atribuite cele mai multe ctitorii ale neamului romanesc. Voievodul a carmuit Tara Romanească, nu Moldova. Este vorba despr ...

Palatul Cantacuzino, competiţie de orgoliu cu Peleşul Regelui Carol I
10/04/2024 18:41

Gheorghe Grigore Cantacuzino, zis Nababul, a lăsat posteritătii cea mai frumoasă si durabilă operă a sa, Palatul Cantacuzino de la Busteni, terminat in 1911, o splendoare arhitecturală comparabilă cu Pel ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei