Măsuri speciale la slujba Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva

2pregatiri 2
2pregatiri 3
2pregatiri 5
2pregatiri 6

Dimensiune font:

| 14-10-2021 00:00

Accesul în perimetrul din faţa scenei va fi permis începând cu ora 8.30, după principiul „primul venit, primul servit”, urmând ca după atingerea capacităţii maxime, credincioşii să fie redirecţionaţi către celelalte zone din împrejurimi * până în acest moment, la pelerinajul de la Iaşi nu au fost înregistrate incidente deosebite * în cele cinci zile ale pelerinajului organizat la Iaşi cu prilejul sărbătoririi hramului Sfintei Cuvioase Parascheva peste 55.000 de credincioşi s-au închinat la moaştele sfinte

 

 

Primăria Municipiului Iași a stabilit o serie de măsuri în vederea desfășurării în condiții de siguranță a evenimentelor și circulației auto în perioada Sărbătorilor Iașului. Astfel, ieri, de la ora 14.00, circulația rutieră a fost închisă pe arterele bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt (tronsonul cuprins între Casa Modei și strada I. C. Brătianu), strada Agatha Bârsescu (până la intersecția cu strada Dancu) și strada I. C. Brătianu (până la intersecția cu strada Cuza Vodă). De asemenea, circulația autovehiculelor este închisă pe străzile Colonel Langa, Arhitect G. M. Cantacuzino (fostă Crișan), lordachi Lozonschi (fostă Cloșca), Costache Negruzzi (fostă Horia), Sf. Petru Movilă și Morilor, respectiv pe stradela Uzinei, cu posibilitatea de prelungire a arealului restricționat (de exemplu: strada Sfântul Andrei, strada Iancu Bacalu, bulevardul Regele Ferdinand I al României - fostul Splai Bahlui Mal Stâng).

Astăzi, în funcție de necesități, pentru organizarea slujbelor și adunării religioase prilejuite de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, arealul de desfășurare va fi extins și va cuprinde bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt (tronson cuprins între strada Anastasie Panu și Casa Modei), parcarea Teatrului Național, strada I. C. Brătianu și strada Agatha Bârsescu.

Primul venit, primul servit

Despre măsuri speciale cu ocazia slujbei de astăzi au vorbit şi reprezentanţii Brigăzii Mobile de Jandarmi Bacău. „Pelerinajul din acest an cu ocazia Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva s-a desfăşurat până acum fără incidente deosebite. Împreună cu organizatorii evenimentului au fost stabilite măsuri pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a pelerinajului, cu respectarea măsurilor sanitare. A fost amenajat un culoar special, cu o capacitate de circa 3.500 de persoane, iar pe întregul traseu parcurs de credincioşi până la raclă au fost mobilizate persoane care au sarcina de a verifica dacă pelerinii respectă măsurile sanitare în vigoare. În ceea ce priveşte slujba prilejuită de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, organizatorii au stabilit un perimetru în faţa scenei, în care accesul persoanelor va fi limitat, pentru a se asigura respectarea măsurilor sanitare. respectiv păstrarea unei distanţe de minimum 1,5 metri între persoane. După atingerera capacităţii maxime a spaţiului, credincioşii vor fi redicreţionaţi către zonele publice din imediata apropiere. Cu acest prilej facem un apel către toţi cei care vor participa mâine la slujbă să manifeste înţelegere pentru măsurile dispuse de organizatori. Ne dorim să avem un dialog permanent cu pelerinii care se vor afla la slujbă, motiv pentru care au fost stabilite 20 de echipe de dioalog, care vor fi prezente în zonele cheie şi care vor asigura o interfaţă cu credincioşii. Facem , de asemenea, un apel la calm şi înţelegere şi aşteptăm ca sărbătoarea de mâine să se desfăşoare fără incidente”, a declarat col. Sorin Despina, purtătorui de cuvânt al Brăgăzii Mobile de Jandarmi Bacău. Slujba Sfintei Liturghii poate fi urmărită şi cu ajutorul ecranelor de mari dimensiuni amplasate în mai multe locuri de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi în parcul din faţa Teatrului Naţional.

11.000 de pelerini în fiecare zi

În cele cinci zile ale pelerinajului organizat la Iaşi cu prilejul sărbătoririi hramului Sfintei Cuvioase Parascheva peste 55.000 de credincioşi care au dorit să se închine la moaştele sfinte. Pelerinajul s-a desfăşurat fără incidente, jandarmii de la Gruparea Mobilă Bacău împreună cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei au stabilit de comun acord măsurile care se impun pentru prevenirea aglomerării de persoane şi respectarea măsurilor de siguranţă sanitară. Astfel a fost înfiinţat un culoar unic de acces care să permită prezenţa simultană a 3.500 de persoane la distanţă de un metru, personal care să verifice respectarea distanţării fizice, portul măştii de protecţie şi dezinfectarea mâinilor pe toată lungimea culoarului.

Astfel, în cele cinci zile de pelerinaj nu au fost mai mult de 2.000 de persoane, simultan, în culoarul special. Laura RADU , Lucian STATE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Șefii PNL, prezenți la ceremonia militară organizată la Monumentul Independenţei din Piaţa Independenţei
10/05/2024 15:22

La ceremonia militară organizată la Monumentul Independenţei din Piaţa Independenţei a fost remarcată prezenţa preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, şi prim-vicepreşedintele Rareş Bogdan. Ei au venit la ...

Incendiu la Gura Humorului.Focul a distrus două case
10/05/2024 12:08

Un puternic incendiu s-a produs, vineri dimineaţă, in localitatea Gura Humorului, acesta afectand două case de locuit şi o anexă, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ( ...

PADUREA ÎN PRIMĂVARA ANULUI 2024
10/05/2024 10:17

PADUREA ÎN PRIMĂVARA ANULUI 2024 Regenerarea pădurilor, conservarea si protectia acestora, in scopul dezvoltării lor durabile, constituie principalele activităti ale silvicultorilor ieseni. Si in ac ...

Bărbat arestat pentru droguri, la Bacău
10/05/2024 09:43

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 zile sub acuzaţia de trafic de cocaină, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău. Iniţial, suspectul a fost reţinut pentru 24 ore de p ...

Doi specialiști de la Banca Mondială vor conferenția la Iași
10/05/2024 09:11

În contextul publicării de către Tribunalul arbitral al Băncii Mondiale (ICSID) a deciziei in dosarul Rosia Montană, Camera de Comert si Industrie  (CCI) Iasi reiterează apelul către companii p ...

Porumbeii, cei mai tari hoţi din Iaşi
10/05/2024 08:31

Nu poate fi inculpat, nu i se poate deschide nici măcar dosar penal, deşi fură la greu. Tot ce prinde, puţine tonete scapă de „furia” lui. Asta pentru că Soficu nu operează cu mana lui. A reu ...

Începe campania electorală!
10/05/2024 08:28

Astăzi, la ora 7, debutează oficial campania electorală pentru alegerile locale si europarlamentare din 9 iunie. Dacă la alegerile pentru Parlamentul European, cetătenii romani isi pot exercita dreptul de ...

Fructele și legumele din piețe, verificate de comisarii de la CRPC
10/05/2024 07:34

 Inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Iasi verifică modul in care este respectată legislaţia privind comercializarea de legume şi fructe proaspete. Acestia au elaborat o ...

Măsuri de promovare a unui mediu cât mai curat şi sănătos, la Iaşi
10/05/2024 07:25

* Salubris are in vedere promovarea mai intensă a actiunii de reciclare si reutilizare a deseurilor in vederea reducerii volumului de deseuri care ajung la depozitele de gunoi si pentru conservarea resurselor ...

PNL şi PSD au dat startul campaniei electorale în locuri diferite
10/05/2024 06:22

Startul campaniei electorale pentru alegerile locale şi europarlamentare a fost dat de PNL, aseară, la ora 23.45, in Piaţa Unirii (langă Palatul Braunstein), in prezenţa primarului Mihai Chirica, a preşed ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei