Matei Ghiban și Octavian Bostan câștiga la Cupa Dacia, în raliul lor de debut.

Podium Cupa Dacia-HR23
28-Start Festiv-5931
58-PS7-2-2
50-SSS-8787

Dimensiune font:

| 09-05-2023 10:38

La sfârșitul săptămânii trecute a început sezonul 2023 a Campionatul Național de Raliuri,  în cadrul căruia se desfășoară și competiția monomarcă „Cupa Dacia”, aflată la a 17-a ediție.

Prima etapă a campionatului a fost Raliul Harghitei, care s-a desfășurat în zilele de 5 și 6 mai și la startul căruia s-au aliniat 77 de echipaje. Între acestea s-a aflat și echipajul cu numărul 411, format din argeșeanul Matei Ghiban și ieșeanul Octavian Bostan, care a debutat cu acestă ocazie în liga mare a raliurilor naționale. Aceștia au concurat în cadrul Cupei Dacia pe modelul Sandero, iar la finalul celor două zile de concurs au ocupat primul loc în clasamentul cupei și locul trei în clasamentul general al debutanților.

„Mă bucur pentru aceste rezultate, dar mai ales pentru că am avut un raliu liniștit, fără incidente și că am început să mă împrietenesc cu noua mașină. Schimbarea materialului de concurs a fost pentru mine marea provocare, fiind prima competiție la care am concurat cu Dacia Sandero, după ce am renunțat la bătrânul meu Logan”, a declarat Matei Ghiban

În spatele acestor rezultate se află și Campionul național și Maestru al sportului Vali Porcișteanu, cel care de patru ani îl crește ca pilot pe Matei.

„Matei a avut răbdarea necesară pentru a face pașii corecți în pilotajul sportiv și a înțeles că o carieră se construiește pas cu pas, fără a sări peste etape. În afară de asta, atât el cât și Octavian (n.r. - copilotul echipajului) au înțeles că pentru a câștiga un raliu, întâi trebuie să-l termini. Rezultatele vor veni cu siguranță, dacă aplici aceste principii”, a declarat Vali Porcisteanu.

În urmă cu patru ani, după o perioadă petrecută în karting, Matei Ghiban făcea pasul către automobilismul sportiv, avându-l în dreapa ca instructor pe Vali Porcișteanu. După două titluri de Vicecampion de juniori din tot atâtea sezoane în Campionatul Național de Slalom Paralel, cei doi au decis că Matei poate să facă pasul în Campionatul Național Rally2. Acela a fost momentul în care s-a alăturat formulei și copilotul Octavian Bostan, care a declarat :

„Pentru mine este al șaptelea raliu alături de Matei, din tot atâtea ale lui, iar obiectivul nostru este să sudăm un echipaj. Această sudură vine cu timpul și cred că de când am început în acestă formulă (Raliul Maramureșului 2021) lucrurile au evoluat. Sper să reușim să parcurgem întreg sezonul 2023, iar la finalul lui să devenim un echipaj și mai bun.”

Pentru Matei și Octavian, componenți ai echipei Vali Porcișteanu Racing, urmează în 26 și 27 mai Raliul Argeșului, un raliul de casa atât pentru ei cât și pentru Cupa Dacia. Cei doi sportivi sunt susținuți de Dacia Finance, Euro Motor - dealer Dacia Brașov, Flamicom - dealer Dacia Vălcea și Auto Bara - dealer Dacia Bihor.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 31.05.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 - ora 12.30; - spatiu comercial S2 (28,65 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 -ora 13.00; spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul pe 31.05.2024 – ora 13.45; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 31.05.2024 – ora 14.00. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
STENOGRAMĂ Înregistrare cu intermediarul rețelei lui Florian Coldea: Asta a fost greșeala vieții mele!
26/05/2024 00:35

O convorbire telefonică intre Dan Tocaci, intermediarul retelei conduse de Florian Coldea si Cătălin Hideag, denuntătorul la DNA al acestei retele, scoate la iveală modul in care functionau lucrurile. Toca ...

Șef de sindicat, călcat de mascați: Ar fi furat 350.000 de lei din cotizațiile membrilor. Despre cine este vorba
25/05/2024 16:23

Fostul presedinte al Sindicatului Lucrătorilor Postali din Romania – sucursala Constanta este bănuit de delapidare. In acest sens, vineri au avut loc perchezitii in trei locatii, printre care si Compania Na ...

Un fost agent CIA a recunoscut că a vândut Chinei secrete de interes național
25/05/2024 16:06

Un fost agent al Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA (CIA) a pledat vinovat de "conspiraţie in vederea colectării şi furnizării de informaţii privind apărarea naţională" in favoarea Chinei, a anunţ ...

Viktor Orban a explodat: Planul NATO de a ajuta Ucraina contra Rusiei e o misiune nebunească!
25/05/2024 15:26

Temerile că Rusia ar ataca un membru NATO sunt ”nefondate”, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban, adăugand că războiul din Ucraina, intrat in al treilea an, a arătat limitele capacităţilor ...

Alertă de vreme rea în mai multe județe până sâmbătă seară.   HARTĂ
25/05/2024 11:39

 Meteorologii au anunţat un cod galben de instabilitate atmosferică, valabil pană sambătă seară, in centrul, nordul si vestul Romaiei.   ANM a emis, sambătă, o avertizare de instabilitat ...

O mamă a murit, după ce fiica ei a adormit la volan și a intrat într-un TIR
25/05/2024 11:35

Tragedia diminetii, la Galati. O mamă a murit după ce fiica ei a adormit la volan si a intrat cu masina intr-un autotren. O femeie care a adormit la volan a produs un accident, sambătă dimineaţă, la ieş ...

Un nou incident aviatic: Premierul Armeniei scapă cu viață după ce avionul în care se afla a aterizat de urgență
25/05/2024 11:26

Elicopterul premierului armean Nikol Pashinyan a aterizat de urgentă pe stadionul Vanadzor din cauza conditiilor meteo nefavorabile, la 6 zile după ce presedintele Iranului si-a pierdut viata intr-un accident ...

Cine e Bogdan Neidoni, omul din Monaco despre care DNA susține că a fost intermediarul între Florian Coldea și afaceristul Cătălin Hideg
24/05/2024 23:31

Procurorii DNA arată in ordonanta de inculpare din dosarul de trafic de influentă că Bogdan intermediarul prin care afaceristul Cătălin Hideg a ajuns să discute cu Florian Coldea este Bogdan Neidoni, care ...

Coldea rupe tăcerea. Primele explicații după audierea de 15 ore de la DNA
24/05/2024 22:57

  Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea a dat publicitătii, vineri seară, un comunicat de presă după ce a fost plasat de DNA sub control judiciar cu interdicţie de a părăsi teritoriul ...

SRI vine cu primele precizări, după ce un politician român a fost reținut pentru că spiona pentru Rusia
24/05/2024 16:43

Serviciul Roman de Informatii face primele precizări de presă in cazul politicianului roman retinut pentru că spiona in favoarea Rusiei. DIICOT cercetează un cetăţean roman care, incă din 2022, a suprav ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei