Ministerul Mediului implementează programul „Rabla” conceput la Iaşi!

1rabla

Dimensiune font:

| 12-05-2022 16:30

Un nou program „Rabla”, prin care cei care îşi casează maşinile mai vechi de 15 ani pot primi primă de minim 3.000 de lei, fără a fi obligaţi să cumpere un autovehicul nou, va debuta pe 1 iulie, conform anunţului făcut de către ministrul Mediului * interesant este faptul că, încă din 2019, reprezentanţii Primăriei Iaşi au elaborat un proiect care vizează acordarea de vouchere în valoare de câte 500 de euro pentru ca un număr de 25.000 de posesori de autovehicule vechi şi poluante din municipiul Iaşi să fie încurajaţi să renunţe la acestea * „Voi cere drepturi de autor”, glumeşte primarul Mihai Chirica

 

 

La o întâlnire recentă a Asociației Municipiilor din România (AMR), Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tanczos, a punctat soluția de a scoate din funcțiune mașinile mai vechi de 15 ani, urmând ca până la data de 1 iulie a.c aceasta să intre în vigoare sub forma unui program Rabla 2 care prevede o sumă de 3.000 de lei pentru predarea la sediul primăriei a unui astfel de autovehicul. Suma de 3.000 de lei pe care o vor primi românii pentru o mașină mai veche de 15 ani va fi jumătate de la primărie și jumătate de la Agenţia Fondului de Mediu, prin Ministerul Mediului. Programul Rabla 2 este un program complementar Rabla și are ca scop eliminarea rapidă a mașinilor foarte vechi. Prin PNRR, România s-a angajat în fața UE că va elimina de pe străzi aproximativ 250.000 de mașini cu o vechime de peste 15 ani.

Chiar dacă va fi implementată în premieră, măsura a fost vehiculată în premieră acum trei ani de primarul Mihai Chirica, culmea, tot la o întâlnire cu reprezentanţii AMR. Deosebirea dintre propunerea edilului-şef al Iaşului şi proiectul celor din Ministerul Mediului constă în faptul că, la acea vreme, se vorbea de 500 de euro acordaţi proprietari de maşini vechi pentru a le casa. „Este propunerea noastră, a Primăriei Iaşi. Spuneam, la acea vreme, că ar trebui iniţiat un fond european prin care să recuperăm de la proprietari toate vehiculele care poluează excesiv, prin acordarea unor vouchere. Tot atunci susţineam că printr-o astfel de măsură putem elimina de pe străzile din oraş 25.000 de maşini extrem de poluante. Ar trebui să le cer drepturile de autor”, a glumit ieri primarul Iaşului.

Impozitare progresivă

O altă idee a autorităţilor ieşene, cea referitoare la impozitarea progresivă a maşinilor vechi şi foarte vechi a fost anunţată anul trecut de ministrul Barna Tanczos. „Se doreşte majorarea taxelor locale în cazul maşinilor vechi şi poluante, astfel încât să nu existe nu doar coerciţia, ci şi un sprijin real din partea statului român şi un angajament din partea celor care predau aceste maşini vechi că nu vor mai cumpăra şi nu vor mai înmatricula vehicule mai vechi de 15 ani şi vor folosi sumele respective, dacă doresc, să cumpere maşini mai puţin poluante, noi”, a spus acesta.

În 2019, Primăria Iaşi propunea creşterea cuantumului impozitului pentru autovehiculele Euro 4 începând cu anul 2025, ca şi pentru vehiculele Euro 5 începând cu anul 2028

Suceava are banii pregătiţi pentru a scăpa de 1.000 de maşini

Deocamdată, din zona Moldovei, doar municipalitatea suceveană a alocat deja bani pentru casarea a 1.000 de maşini vechi. Primăria municipiului Suceava a inclus în proiectul de buget pentru 2022 suma de 1,5 milioane de lei, ceea ce înseamnă o cofinanţare în termenii enunţaţi de ministrul Mediului, adică 1.500 lei/maşină (ceilalţi 1.500 lei îi asigură Agenţia Fondului de Mediu). Cum Ministerul Mediului nu a publicat încă nimic legat de legislație și normele de aplicare, administraţiile locale pot face rectificări bugetare prin care să aloce aceşti bani. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Comentarii

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Ciolacu, la Iași: „Ştiţi că eu am mai vândut şi Ardealul!”
19/05/2024 09:14

Marcel Ciolacu a venit la Iaşi cu răspunsul pregătit pentru eventualitatea in care va fi intrebat de ziarişti despre gafa făcută cu Buzăul şi Moldova. Mai mult dec\t atat, şi-a cerut incă o dată scuz ...

Operaţie inedită de reconstrucţie mamară, realizată la Iași de medici români şi americani
19/05/2024 08:06

Specialistii de peste Ocean au intrat in sala de operatie impreună cu medicii din Iasi. Interventia de reconstructie a sanilor a durat mai bine de zece ore si a fost un real succes, transmit reprezentantii Ins ...

S-a finalizat ancheta privind drona din Ucraina prăbușită în Botoşani
18/05/2024 14:23

Ministerului Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, joi, că un aparat de zbor fără pilot a fost găsit, in februarie, in judeţul Botoşani. Acesta era de provenienţă civilă şi nu avea armament şi nic ...

Primar din Suceava, internat în spital cu arsuri grave, în urma exploziei unui cazan de țuică
18/05/2024 13:50

Primarul din orasul sucevean Frasin, Marinel Bălan, si incă o persoană au ajuns la spital cu arsuri după explozia unei instalatii artizanale de tuică. Incidentul s-a petrecut miercuri, 15 mai 2024, in gosp ...

Mafia detergenților. Polițiștii au confiscat o cantitate uriașă de produse contrafăcute la Suceava
18/05/2024 13:43

Poliţiştii suceveni au ridicat, in urma unor controale, peste o tonă de detergent de vase şi detergent de rufe care poartă denumirile unor branduri premium şi despre care există suspiciunea că ar fi con ...

Casnica din România care și-a depus actele de pensionare, deși nu a lucrat o zi în viața ei. Cum s-a tranșat situația
18/05/2024 13:36

O femeie din Suceava a incercat să obtină pensionarea pentru limită de varstă cu o adeverintă falsă, din care reiesea că a muncit 13 ani ca muncitor necalificat. Functionarii casei de pensii au făcut ve ...

A fost semnat contractul pentru noul Spital Județean de Urgență. Finanțarea este asigurată prin PNRR
18/05/2024 13:11

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ion Asaftei, au semnat, vineri, in prezenţa prim-ministrului Marcel Ciolacu, contractul pentru construirea noului Spit ...

Spitalul de Urgență Suceava. Purtătorul de cuvânt al instituției se angajează la SAJ
18/05/2024 00:24

Demisii in lant ale medicilor de la Spitalul Clinic Judetean de Urgentă ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Un alt medic urgentist a părăsit unitatea medicală. Este vorba despre Dan Teodorovici, cel care a ...

Rusia pune România pe lista țărilor care oferă armament Ucrainei. Despre sistemul Patriot încă nu se spune nimic
18/05/2024 00:13

Rusia a plasat Romania pe un fel de “listă neagră”, aceea a tărilor care furnizează sprijin militar Ucrainei, indicand precis si ce fel de arme a primit Ucraina din partea membrilor NATO, cu toate că n ...

Tot mai mulți traficanți de droguri au căzut în plasa procurorilor DIICOT
18/05/2024 00:10

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamt au dispus, ieri, retinerea a patru inculpati. Ei sunt cercetati pentru săvarsi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei