Ipotezele ufologului Stanton Friedman

Ipotezele ufologului Stanton Friedman

 

Propun din nou cititorilor prezentarea, de-a lungul a patru numere, pe aceasta pagina a revistei "Magazin", a unui ufolog contemporan important, impreuna cu ipotezele sale privind fenomenul OZN. Ufologul propus este Stanton Terry Friedman. Nascut in 1934, posesor al unui masterat in fizica nucleara la Universitatea din Chicago, el a fost angajat timp de 14 ani la firme precum General Electric, General Motors, Westinghouse, TRW Systems, Aerojet General Nucleonics, si McDonnell Douglas, lucrand in cadrul acestora la mai multe proiecte guvernamentale clasificate.

Dupa 1970, a parasit angajamentele cu timp integral, lucrand doar in calitate de consultant la anumite proiecte. In schimb s-a dedicat investigarii stiintifice a fenomenului OZN. De atunci incoace a tinut conferinte despre fenomenul OZN in peste 600 de colegii si la peste 100 de grupuri profesionale, in SUA, Canada si in alte 16 tari. A publicat cateva carti si un mare numar de articole, participand si la foarte multe emisiuni radio si TV. La ora actuala are domiciliul, impreuna cu familia, in Fredericton, New Brunswick, Canada, dar majoritatea timpului este in turnee de conferinte.

Vizite controlate inteligent

Inca din 1968, Friedman a prezentat, in fata unei comisii a Camerei Reprezentantilor din Congresul SUA, dovezile care sugereaza ca Pamantul este vizitat de vehicule extraterestre controlate inteligent. Friedman a fost primul ufolog care, incepand cu 1978, a explorat cazul Roswell, fiind de parere ca acolo s-a prabusit o nava extraterestra. El a fost si unul dintre primii care au luat cunostinta de controversatele documente privind misteriosul grup Majestic 12. Dupa ani de examinari scrupuloase, in 1996, Friedman declara ca nu exista o baza solida pentru a respinge autenticitatea unora dintre aceste documente.

Friedman afirma ca principalele concluzii la care a ajuns in toti acesti ani pot fi rezumate prin urmatoarele doua fraze: (1) Exista dovezi coplesitoare ca planeta Pamant este vizitata de nave extraterestre aflate sub un control inteligent; adica unele OZN-uri sunt nave extraterestre, desi cele mai multe nu sunt. (2) Un mic numar de persoane din SUA si din alte guverne cunosc, cel putin din anul 1947, cele de mai sus, impunand asupra lor o politica de secret militar strict, prin care informatiile sa fie accesibile doar celor care "trebuie sa le cunoasca neaparat".

Cea mai recenta carte a lui Friedman: Flying Saucers and Science, publicata in 2008, a fost tradusa intre timp si in romaneste (la editura Lifestyle Publishing), cu titlul "Stiinta si misterele OZN". In aceasta lucrare autorul argumenteaza principalele sale teze: posibilitatea ca sa fim vizitati de extraterestri provenind din sisteme solare relativ apropiate, inutilitatea programului SETI, faptul ca la Roswell s-a prabusit o nava nepamanteana, faptul ca unele documente atribuite grupului "Majestic-12" nu pot fi respinse ca falsuri, cenzura si deformarea realitatii practicata de mass-media in privinta fenomenului OZN etc. El mai raspunde in aceeasi carte si la un mare numar de intrebari pe care omul obisnuit le pune atunci cand aude de OZN-uri.

In conformitate cu uzanta incetatenita, Friedman imparte observatiile (si deci si rapoartele) OZN in trei mari categorii: (1) cele care pana la urma pot fi identificate ca: fenomene astronomice sau meteorologice, avioane, aeronave experimentale, vehicule aeriene nepilotate, baloane, farse etc.; aceste observatii sunt de departe cele mai multe; (2) cele pentru care sunt prea putine date pentru a trage o concluzie; (3) cele care raman necunoscute si dupa examinarea efectuata de investigatori competenti. Cazurile acestea din urma sunt cele care merita atentia noastra; o parte dintre ele sunt nave extraterestre, chiar daca nu toate. Friedman utilizeaza in cazul lor, sistematic, si termenul oarecum desuet de "farfurii zburatoare".

Fenomene aeriene neidentificate

Exista sute de mii de rapoarte privind OZN-urile. O buna parte din ele provin din medii specializate. Doar, ca un exemplu, dosarele NARCAP (Centrul Aviatic National pentru Raportarea Fenomenelor Anormale) contineau in 2008 peste 3000 cazuri de intalniri ale unor avioane cu fenomene aeriene neidentificate. Un alt exemplu este cel al cercetatorului Ted Philips, care a colectat, din 70 de tari, peste 4000 de urme fizice ramase in urma unor intalniri OZN.

Stanton Friedman a fost primul ufolog care a "dezgropat" cazul Roswell, despre care, pana atunci, circulau doar informatii foarte vagi. Printr-un fericit concurs de imprejurari, in 1978, el a aflat de existenta unui martor al prabusirii OZN din 1947. Luand legatura cu el, acesta s-a dovedit a fi Jesse Marcel, fost ofiter de informatii la baza Air Force de la Roswell, chiar cel care a strans resturile foarte stranii de pe terenul unei ferme. El a insotit ulterior aceste resturi la Fort Worth, unde ele urmau sa fie aratate presei. Insa inainte sa apara reporterii, resturile au fost inlocuite cu cele ale unui balon meteorologic, spunandu-se ca a fost o confuzie. Generalul Jefferson DuBose, adjunctul comandantului bazei Fort Worth, i-a confirmat ulterior in persoana lui Friedman ca substitutia s-a facut la ordinul expres primit de la generalul McCullen din Washington.

In perioada care a urmat, Friedman s-a asociat cu un alt ufolog - Bill Moore - impreuna gasind, pana in 1980, o multime de articole de ziar, in special din 8 iulie 1947, care relatau incidentul, ca si 62 de martori. Declaratiile acestora au constituit subiectul cartii The Roswell Incident, scrisa de Bill Moore si Charles Berlitz, Friedman primind o parte din drepturile de autor.

Faptul ca la Roswell s-ar fi prabusit un OZN a fost negat cu obstinatie de Air Force, ca si de mai multi denigratori "de profesie". Acestia insa fie au dovedit, sistematic, ca nu cunosteau datele de baza ale cazului, fie se contraziceau in afirmatii. In cartea sa Flying Saucers and Science, Friedman trece in revista principalele explicatii avansate astfel, ca si argumentele care dovedesc netemeinicia lor.

Informatii "top secret"

Un alt capitol al cartii este consacrat controversatelor documente Majestic-12 sau MJ-12 sau MAJIC 12. Primele indicii privind aceste documente au aparut pe 11 decembrie 1984, cand cineastul Jaime Shandera a primit, prin posta, de la un expeditor necunoscut din Albuquerque (unde se afla oficiul de informatii Air Force, specializat in operatii de dezinformare...), o rola de film de 35 mm alb/negru, nedevelopat. Dupa developare, s-a vazut ca filmul continea fotocopiile a opt pagini de documente, clasificate "TOP SECRET / MAJIC". Pe prima pagina se specifica faptul ca documentul a fost elaborat intr-un singur exemplar, doar pentru a fi citit, orice notite fiind interzise. Documentul era facut, aparent, in 18 noiembrie 1952, de contraamiralul Roscoe H. Hillenkoetter (fost director al CIA) si era destinat, ca o informare preliminara, generalului Dwight D. Eisenhower, care fusese declarat, cu putin timp inainte, presedintele ales al Statelor Unite.

In rezumat, documentul afirma ca la 24 septembrie 1947 presedintele Truman a autorizat secretarul de stat pentru aparare James Forrestal sa infiinteze un grup de lucru ultrasecret, numit Majestic-12, pentru monitorizarea, de la cel mai inalt nivel, a dovezilor sensibile privind fenomenul OZN, precizand si componenta acestuia. Grupul urma sa raspunda doar in fata presedintelui american. Din grup faceau parte 12 personalitati de prim rang din epoca, toate decedate pana in 1984. Nimeni nu mai putea deci confirma sau infirma autenticitatea documentului.

In 1985, Jaime Shandera si Bill More au descoperit (in imprejurari usor suspecte) la Arhivele Nationale de la Washington, un memorandum, trimis la 14 iulie 1954, generalului Twining, de Robert Cutler, asistent special al presedintelui Eisenhower, document care facea si el referire la "MJ-12 Proiect de studii speciale".

Jaime Shandera colabora inca din 1980 cu Bill Moore si Stanton Friedman, care au examinat de la bun inceput toate aceste documente, dar au considerat ca nu e prudent sa le dea publicitatii, pana cand nu vor gasi confirmari ale existentei grupului MJ-12 si din alte surse. Se pare insa ca expeditorii si-au pierdut rabdarea, intrucat documentele au fost trimise dupa un timp si altor ufologi, intre care britanicului Timothy Good, care le va include prompt in cartea sa aflata sub tipar: Above Top Secret, aparuta in 1987 (publicata si in romaneste, in 1995, cu titlul OZN top secret). Ulterior au aparut si alte documente MJ-12, primite tot prin posta, de la expeditori necunoscuti, de ufologii Don Berliner sau Tim Cooper.

Eforturile pentru a dovedi autenticitatea sau falsitatea documentelor MJ-12 au divizat ufologii in tabere. Stanton Friedman este si azi printre cei care sunt convinsi ca o parte a documentelor, anume primele, sunt autentice si ca un astfel de grup a existat si poate exista si azi; in timp ce alte documente, cum ar fi cele primite de Tim Cooper, sunt falsuri patente, fapt care poate fi usor demonstrat.

 

 

http://www.revistamagazin.ro