Origini păgâne pentru un Paşte creştin

 

 

Încă din cele mai vechi timpuri, atât creştinii, cât şi păgânii au acordat o maximă importanţă sărbătorii care avea ca motive moartea şi apoi învierea, iar aceasta avea loc de obicei imediat după echinocţiul de primăvară. Mulţi dintre specialiştii în istoria religiilor cred că numeroase criterii care stau la baza sărbătorii creştine a Paştelui au evoluat din ritualuri păgâne, vechi de mii de ani.

Originea denumirii de Paşte

De-a lungul vremii s-a ajuns la concluzia că, în familia de limbi germanice, denumirea de Paşte provine din numele vechi ale unei zeiţe şi unui zeu veneraţi de popoarele saxone. Referiri la originea numelui acestei sărbători au fost făcute pentru prima dată de către Bede, un învăţat creştin, care a menţionat într-una din cărţile sale, „De Ratione Temporum”, că acest nume venea de la Eostre, zeiţa mamă a popoarelor saxone şi totodată a fertilităţii. De altfel, în limbile germanice au existat mai multe denumiri atribuite zeiţei care a stat la originea sărbătorii Paştelui - Ostare, Ostara, Ostern, Eostra, Eostre, Eostur, Eastra, Eastur, Austron sau Ausos. Toate aceste nume erau derivate din vechiul cuvânt saxon care denumea primăvara - „eastre”. Aceasta nu este însă singura explicaţie cu privire la originea denumirii Paştelui.

O altă variantă a fost legată de biserica franceză. Festivalul francez care sărbătorea reînvierea includea şi cuvântul „alba” care înseamnă „alb”, făcându-se de fapt referire la robele albe care se purtau în timpul festivităţii. Se spune că atunci când această denumire a fost tradusă în germană a fost percepută cu înţelesul de răsărit şi astfel cuvântul nemţesc pentru această sărbătoare a devenit „ostern”, considerat ca stând de fapt la originea cuvântului Paşte - Easter în limbile anglo-saxone.

După unii lingvişti, cuvântul românesc „paşte” este de origine egipteană: „paseh”, care înseamnă „trecere” şi semnifică tocmai trecerea soarelui din emisfera australă în cea boreală, adică ziua echinocţiului de primăvară, ziua biruinţei luminii asupra întunericului. În ebraică se găseşte un cuvânt aproape la fel, tot de origine egipteană, „pesah”, care înseamnă tot „trecere”, dar semnificaţia lui este legată de aşa-numita fugă din Egipt, când poporul evreu a scăpat de robia egipteană, trecând dincolo de Marea Roşie, prin pustiul Sinai, spre Pământul Făgăduinţei. Cel mai probabil însă, cuvântul „Paşte” îşi are originea în grecescul „pesah”, care înseamnă „suferinţă” sau „pătimire”.

Originile păgâne ale Paştelui

Multe dintre religiile păgâne din zona Mediteranei aveau o zi de sărbătoare fixată în timpul echinocţiului de primăvară sau imediat după acesta. Acestea erau legate de Cibele, zeiţa frigiană a fertilităţii, care avea un soţ imaginar, despre care se presupunea că a fost născut dintr-o mamă fecioară. El se numea Attis şi se credea că murea şi reînvia în fiecare an între 22 şi 25 martie. Sărbătoarea acestui zeu începea într-o zi de vineri, numită Vinerea Neagră, şi culmina după trei zile cu o sărbătoare de bucurie a reînvierii. Coincidenţa a făcut că sărbătoarea creştină de venerare a lui Iisus şi cea păgână de venerare a lui Attis avea loc, în primele secole ale erei noastre, cam în aceeaşi zonă geografică, iar unii istorici au susţinut chiar că păgânii şi creştinii sărbătoreau moartea şi învierea în aceeaşi zi. De asemenea, mulţi dintre istorici au considerat de-a lungul timpului că legendele despre moarte şi reînviere au fost asociate mereu cu Attis şi au apărut cu multe secole înaintea naşterii lui Iisus, iar apoi acestea au fost transformate în povestiri despre Fiul Domnului, pentru a face teologia creştină să fie mai acceptabilă de către păgâni.

Vechii creştini aveau şi o altă explicaţie: ei pretindeau că Satana a trimis pe pământ zeităţi false înaintea venirii lui Iisus pentru a împrăştia confuzia printre oameni. Creştinii din zilele noastre privesc legendele lui Attis însă pur şi simplu ca un mit păgân, de o valoare neînsemnată. Totodată, comunităţile păgâne din prezent continuă să sărbătorească echinocţiul de primăvară ca pe unul dintre cele 8 Sabaturi (sfinte zile de sărbătoare) dintr-un an. Ritualurile lor sunt legate de fertilitate şi recoltă şi de echilibrul dintre zi şi noapte.

Teofil BANU