Papa Francisc, Primul Suveran Pontif care va ajunge în Irak

papei-francis-la-12-ani-si-a-cerut-in-casatorie-prietena-din-copilarie-iar-la-21-de-si-a-pierdut-o-m

Dimensiune font:

| 01-03-2021 11:51

Pentru prima dată în istorie, un papă se va afla de vineri în Irak pentru a încuraja fragila minoritate creştină să reziste, în pofida conflictului sângeros şi a vicisitudinii vieţii, şi pentru a întinde mâna islamului şiit.

În acest leagăn al creştinătăţii afectat de războaie şi încă marcat de violenţele grupării Stat Islamic (SI), papa Francisc se va întâlni – şi aceasta o premieră spectaculoasă – cu cea mai înaltă autoritate religioasă a unei părţi a lumii şiite, marele ayatollah Ali Sistani, la Najaf, la sud de capitala Bagdad.

Aceasta va fi, de asemenea, prima călătorie în străinătate a suveranului pontif de la începutul pandemiei de COVID-19, după ce a fost vaccinat, la fel ca şi numeroşii jurnalişti care îl vor însoţi.

În timpul vizitei sale de trei zile, papa argentinian, în vârstă de 84 de ani, va vizita o minoritate creştină diversă, însă în scădere, în mijlocul unei populaţii de 40 de milioane de irakieni, zguduită de 40 de ani de război şi criză economică.

Vizita istorică a Papei Francisc în Irak. Programul papal
Programul papal este unul ambiţios în această călătorie istorică: până luni, suveranul pontif va merge la o catedrală îndoliată de o luare de ostatici în 2010 din Bagdad, în oraşul Ur – în deşertul sudic al Irakului, la Najaf şi în bisericile devastate de SI din Mosul (nord). Este vorba de aproape 1.650 de kilometri în total care urmează să fie parcurşi în principal pe calea aerului.

Pe tot parcursul vizitei, au fost deja afişate mesaje de bun venit şi apeluri la coexistenţă. Drumurile au fost asfaltate, au fost instalate puncte de control şi s-au efectuat lucrări de renovare în zone care nu s-au aflat până acum în programul vizitelor oficiale.

Comunitatea creştină din Irak este una dintre cele mai vechi şi mai diverse, formată în special din caldeeni – catolici -, armeni ortodocşi şi protestanţi.

Sub dictatura lui Saddam Hussein (1979-2003), comunitatea creştină număra aproximativ 1,5 milioane, sau 6% dintre irakieni. În prezent, cu maximum 400.000 de membri, ea reprezintă doar 1% din populaţie, estimează William Warda, de la Hammourabi, un ONG local pentru apărarea minorităţilor.

Înainte de exil, majoritatea creştinilor se aflau în provincia Ninive, cu capitala Mosul.

Când în 2014, jihadiştii Statului Islamic au ocupat oraşul Mosul, papa Francisc şi-a exprimat susţinerea pentru campania militară internaţională în sprijinul forţelor irakiene. El a afirmat atunci că vrea să meargă şi să stea alături de creştinii din Irak.

Vineri dimineaţă, avionul papal va ateriza la Bagdad cu aproximativ 150 de persoane la bord, jumătate dintre ei jurnalişti.

Numeroase echipe de securitate ale Vaticanului s-au succedat în Irak, scena unor tensiuni geopolitice accentuate, pentru a organiza securitatea. Comisii provinciale au fost însărcinate să asigure vizita papei. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:59

%ANUNTSPECIAL%
HOROSCOPUL ZILEI
16/04/2021 05:56

BERBEC Sunteti obligat să dati un răspuns cat mai rapid la propunerea care vi se face dimineata pentru o noua ocupatie sau contract. Aveti contraargumente puternice, dar parcă nimeni nu vrea azi să vă asc ...

HOROSCOPUL ZILEI
15/04/2021 06:00

BERBEC Este cu sigurantă ziua cea mai „bogată” in evenimente din această lună: primiti musafiri, plecati la drum si trebuie să finalizati si o parte din lucrările incepute. Relatiile cu rudel ...

BANCUL ZILEI
15/04/2021 05:44

O pacientă ii cere sfatul medicului: – Ce să fac, doctore, ca să-mi stea sanii ca in tinerete? – Stati in patru labe! 

HOROSCOPUL ZILEI
14/04/2021 06:00

BERBEC Este cu sigurantă ziua cea mai „bogată” in evenimente din această lună: primiti musafiri, plecati la drum si trebuie să finalizati si o parte din lucrările incepute. Relatiile cu rudel ...

Calendar ortodox, 13 aprilie. Sfântul Artemon, cel care a ucis șerpii cu Sfânta Cruce
13/04/2021 09:00

Pe 13 aprilie, Biserica Ortodoxă il prăznuieste pe Sfantul Mucenic Artemon. El a trăit in timpul impăratului Diocletian (284-305), fiind preot in Laodiceea, oras in Asia Mică. A slujit Biserica lui Hristos ...

BANCUL ZILEI
13/04/2021 05:51

În timp ce Alinuta mergea pe stradă mestecand ingandurată se intalneste cu o prietenă care ii spune: - Ce mesteci? - O lamă. - Orbit? - Nu, Gillette. 

HOROSCOPUL ZILEI
13/04/2021 05:50

BERBEC Ziua iti aduce multe schimbări in plan profesional. Se pare că unele relatii cu persoane care te-au sustinut pană acum in demersurile tale de la locul de muncă se vor reconfigura, dacă nu chiar se ...

Calendar ortodoxo, 12 aprilie - Sfântul Ioan de la Prislop
12/04/2021 09:00

Pe 12 aprilie, Biserica Ortodoxă il cinsteste pe Sfantul Cuvios Ioan de la Prislop. S-a născut in Silvasul de Sus, din Tara Hategului, a trăit la inceputul secolului al XVI-lea si s-a nevoit in pestera ...

FOTO/VIDEO - Rugăciune grabnic folositoare către Sfântul Efrem cel Nou
12/04/2021 08:18

Sfinte Mare Mucenice Efrem, ascultă rugăciunea mea, a păcătosului, şi vino in ajutorul meu. Am aflat de minunile tale, am aflat de darurile pe care le-ai primit de la Dumnezeu pentru jertfelnicia ta. Şi ...

LUNA NOUA IN BERBEC SI ZODIILE-12 APRILIE 2021, ORA 5:29, ORA ROMANIEI
12/04/2021 08:14

Luna Noua este asociata cu noi inceputuri. Este cel mai bun moment pentru a reflecta la ceea ce vreti sa schimbati sau la ceea ce vreti sa aduceti nou in viata voastra. Aceasta Luna Noua in Berbec vine cu o p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei