sfantulilietraditiisuperstitii

Dimensiune font:

Sfântul Ilie, sărbătoare mare pe 20 iulie. Tradiţii şi superstiţii în această zi sfântă

| 17-07-2019 17:06

În fiecare an, pe data de 20 iulie, creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, fiind o sărbătoare extrem de importantă. Atunci, aceştia ţin cont de o serie de tradiţii şi superstiţii.

 

 Sfântul Ilie a fost un proroc evreu. În viaţa pământească a săvârşit păcate, mai ales atunci când i-a ucis părinţii la îndemnul diavolului. A fost iertat de Dumnezeu şi trecut apoi în rândul sfinţilor.

Potrivit tradiţiei, în ziua de Sfântul Ilie, se culeg plante de leac, cea mai căutată fiind busuiocul. După cules, plantele sunt puse la uscat, apoi folosite împotriva vrăjilor. De asemenea, în ziua de Sfântul Ilie, pe 20 iulie, nu se lucrează. Se spune că cineva va face asta va fi păgubit.

Dacă în ziua de Sfântul Ilie va ploua cu tunete, se spune că în acel an alunele şi mierele vor fi viermănoase şi, de asemenea, va ploua 20 de zile apoi.

Sfântul Ilie este considerat ocrotitorul apicultorilor, motiv pentru care în ziua de 20 iulie, aceştia trebuie să recolteze mierea de albine, acest obicei fiind numit "retezatul stupilor". Tot în ziua de Sfântul Ilie se duc mere la biserică pentru a fi sfinţite. Se spune că aceste fructe devin aur pe lumea cealaltă. spynews.ro

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iasi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al S.C. Danilux S.R.L., cu sediul în mun. Botoşani, str. Primaverii, nr. 25, sc. F, et. P, Jud. Botoşani, CUI RO12598561 J7/6/2000 numită conform Sentinţei nr. 144/23.02.2011, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 2715/40/2010, anunţă scoaterea la vânzare, prin licitaţie publică organizată la data de 04.07.2019, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor imobile: Nr. activ Denumire activ Valoare de evaluare (lei fără T.V.A.) Valoare de pornire a licitatiei (fără T.V.A.). Activul 1 Spațiu comercial situat în mun. Botosani, str. Calea Nationala, nr. 207, jud. Botoşani cu suprafaţa construită de 251,60 mp şi suprafaţa utilă de 219,39 mp şi teren aferent construcţiei cu suprafaţa de 363 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 50743 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 4646/N) cu numărul cadastral 1433-4470. 1.274.300,00 78.000,00 euro*. Activul 3 Proprietatea imobiliară situată în zona marginală a loc. Cătămărești Deal, com. Mihai Eminescu, jud. Botoșani, ce include: grajd cu suprafața construită de 745 mp și teren aferent construcției cu suprafața de 2.580,76 mp, înscrise în Cartea Funciară nr. 50184 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 357/N) cu numărul cadastral 22/21/1/2/2/2/1 și bunuri mobile aferente, respectiv telefon mobil, birouri – 10 bucăți. 1.702.400,00 89.100,00 euro*. Sumă ce va fi achitată în lei la cursul valutar BNR din ziua plății. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până cel târziu la data de 03.07.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, toate documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, orele 08.00 – 16.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: 0330/401589, 0758049901, 0749244377; 0232/243864, fax: 0232/212231. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
Gest neaşteptat al Papei Francisc, după ce o fetiţă bolnavă a alergat prin faţa şi prin spatele suveranului pontif, sărind şi bătând din palme
21/08/2019 21:52

 Fetiţa, care era imbrăcată intr-un tricou roz inscripţionat cu textul "Love" (iubire), a plecat de langă mama sa, ce se afla in primul rand din public, şi s-a apropiat de scena din marmur ...

Calendar ortodox, miercuri, 21 august. Rugăciunea puternică care te ajută când crezi că totul este pierdut
21/08/2019 17:03

 Sfantul Tadeu, făcător de minuni Sfantul Tadeu a fost un om foarte credincios, care a incercat de fiecare dată să aducă poporul pe calea cea dreaptă. Sfantul Tadeu este făcător de minuni, iar una ...

Horoscopul toamnei 2019: Cea mai fericită zodie
21/08/2019 11:04

Astrele vor fi generoase cu dragostea, in preajma echinoctiului, dar vor fi si sanse bune in plan profesional. Horoscopul toamnei 2019. Berbec - O toamnă cu mai putine griji Viaţa capătă un ritm mai lent ...

Calendar Creștin Ortodox - Sărbătoare 21 august 2019
21/08/2019 08:30

  Descriere foto:   Calendar Crestin Ortodox - Sărbătoare 21 august 2019 - Pe data de 21 august, este prăznuit Sfantul Apostol Tadeu.   Calendar Crestin Ortodox - Sărbătoare 21 a ...

Horoscopul pentru miercuri, 21 AUGUST 2019
21/08/2019 08:00

BERBEC Chiar daca din pricina oboselii faceti greseli dupa greseli, sunteti salvat de rutina, iar sefii va apreciaza in continuare. Pot aparea insa surprize sentimentale cam neplacute. Sanatate – ●● ...

5 zodii infidele. Duc o viață dublă și ajung să își rănească partenerul de viață!
20/08/2019 18:37

In timp ce unele zodii pun familia pe primul plan si in momentul in care aleg să facă pasul cel mare se dedică total partenerului, 5 zodii sunt infidele si aleg de multe ori să ducă o viată dublă. Ajung ...

Calendar ortodox, marţi, 20 august. Rugăciunea care te scapă de patimi şi de gânduri rele
20/08/2019 16:32

 Acesta a trăit pe pămant cu 1000 de ani inainte de Naşterea Lui Iisus. Părinţii săi şi-au dorit enorm să aibă un copil, astfel că Sfantul Proroc Samuel a fost dus la templu la varsta de trei ani ...

Regina toamnei 2019. Femeia care va avea 3 luni de 5 stele
20/08/2019 16:26

Fecioara este regina toamnei 2019 Anul acesta, influentele lui Saturn isi diminuează tendintele sumbre si te lasă să strălucesti. Trăsăturile tale - tăria, tenacitatea, determinarea - sunt mai puternice ...

Calendar Ortodox. Cine a fost Andrei Stratilat, Sfântul pe care îl sărbătorim astăzi
20/08/2019 14:40

 Sfantul Andrei a fost un ofiter apreciat al armatei imperiale a Romei, in perioada impăratului Maximian. A fost atat de apreciat incat a fost „promovat” la rangul de general, zis si „St ...

Horoscop 2020. Zodii care se căsătoresc în 2020
20/08/2019 14:24

Horoscop 2020. Anul 2020 este un an in care, pentru cele care sunt deja intr-o relatie, se pot auzi clopote de nunta, iar cele singure isi pot gasi sufletul pereche. Desi pentru unele semne astrele nu prevad s ...