16 medii de 10 la Bacalaureat, după contestaţii
Dimensiune font:
* recorectarea tezelor a ridicat numărul mediilor de 10 la 16 * procentul de promovabilitate a crescut la 82,83 la sută, faţă de 76,35 la sută * din păcate, Iaşul a pierdut poziţia a doua a clasamentului iniţial * astăzi încep înscrierile pentru sesiunea de toamnă
Final surprinzător la ediţia din acest an a examenului de bacalaureat, unde, la nivel naţional, mai bine de un sfert dintre elevi au depus contestații. La Iaşi au fost 1.985 de contestaţii, la finalul cărora rata de promovabilitate a urcat la 82,83 la sută, faţă de 76,35 la sută, procent care iniţial situa Iaşul pe locul doi la nivel naţional, după Cluj, unde 80,71% dintre absolvenţi au trecut examenul. Recorectarea tezelor ai căror semnatari nu au fost mulţumiţi de note a schimbat clasamentul, Iaşul fiind devansat de sectorul 4 al Capitalei (84,92%), judeţele Bacău (83,77%), Cluj (86,36%), Brăila (83,36%), Brașov (82,81%) și Municipiul București (82,78%).
La Iaşi, după recorectare, alţi trei elevi au obţinut note de 10. Este vorba despre Cristian Gafiţanu, de la Colegiul Naţional „Costache Negruzzi“, care a fost nemulţumit de nota 9,9, cât a primit iniţial la examenul de Matematică. Aceeaşi situaţie a fost şi în cazul Mariei Iftene, de la „Colegiul „Garabel Ibrăileanu”, în cazul căreia nota de 9,9 la Matematică a urcat la 10 după contestaţie. Şi Daniel Slătineanu, de la Colegiul Naţional, a fost punctat cu 10 la Matematică, după ce iniţial pe teză profesorii i-au trecut 9,7. În urma contestaţiilor, încă 67 de elevi au trecut Bacalaureatul, numărul total ajungând la 3.945, faţă de 3.878 anterior. La final, numărul tinerilor care au promovat Bacalaureatul cu media 10 a ajuns la 16 - 12 din prima sesiune, unul în urma sesiunii speciale dedicate olimpicilor şi cei trei, după contestaţii.
În clasamentul „decariştilor” conduce Colegiul Naţional, cu 6 medii, urmat de colegiile „Costache Negruzzi”, „Emil Racoviţă” şi „Garabet Ibrăileanu” (cu câte trei) şi de „Vasile Alecsandri“, cu o singură medie de 10.
Încep înscrierile pentru sesiunea de toamnă
Cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului se va desfășura între 21 august și 7 septembrie. Înscrierile încep astăzi şi se vor încheia pe 19 iulie. Candidații care promovează examenele de corigențe se pot înscrie pe 26 iulie.
În sesiunea de toamnă, prima probă, la limba si literatura română, va avea loc pe 21 august, urmată, la doar o zi diferenţă, de limba si literatura maternă. Pe 23 august va avea loc proba obligatorie a profilului, pe 26 august - proba la alegere a profilului și specializării. Pe 27 şi 28 august va avea loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, pe 29 august - evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă. Între 30 august şi 2 septembrie vor fi evaluate evaluate competențele digitale, pe 2 şi 3 septembrie – va avea loc evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională. Rezultatele vor fi afișate pe data de 3 septembrie, iar depunerea contestațiilor se va putea face în aceeași zi. Nemulţumirile vor fi analizate între 3 şi 6 septembrie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 7 septembrie.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau