7 automate pentru lapte proaspăt în Botoşani
Dimensiune font:
Laptele proaspăt la dozator se vinde în municipiul Botoşani în doar şapte locuri autorizate sanitar veterinar, fiind alimentate de la două ferme din judeţ.
Cele şapte dozatoare de lapte proaspăt din municipiu sunt deţinute de doi fermieri din judeţ, Viorel Cozma, care are trei astfel de aparate, şi Doiniţa Pavăl, cu fermă în zona Unţeni-Ungureni, cu 4 dozatoare.
„Avem clienţi care vin de două sau chiar trei ori pe săptămână şi cumpără câte un litru de lapte proaspăt”, a declarat vânzătoarea unui magazin în care se află un astfel de dozator.
În regiunea Moldovei, în Botoşani sunt 7 dozatoare cu lapte crud autorizate de Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în Neamţ 18, în Vaslui sunt 11, iar în Bacău 21.
Foarte important, faţă de laptele la pungă sau la cutie, acesta trebuie fiert înainte de consum, nefiind pasteurizat.
La Botoşani, un litru de lapte proaspăt costă 3 lei şi are o grăsime cuprinsă între 3,7 şi 4,5%, în timp ce litrul de lapte proaspăt vândut în piaţă este de 2,5 lei.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau