„Bambiliciul” politic tensionează la maxim relaţiile din CJ
Dimensiune font:
* PSD a absentat, ieri, de la şedinţa comisiilor reunite în cadrul cărora trebuiau dezbătute şi avizate cele 32 proiecte de hotărâre care urmau să intre pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi * în acest context, potrivit liberalilor, şedinţa de plen nu mai poate avea loc * „Este o dovadă că PSD pune interesul politic înaintea interesului judeţului”, se arată într-un comunicat al PNL * „Îi anunţ pe cei din PNL că şedinţa ordinară de CJ va avea loc conform prevederilor legale, dincolo de bambiliciul politic pe care îl generează”, a spus social-democratul Cristian Stanciu
„Asistăm la un derapaj grav de responsabilitate din partea consilierilor judeţeni PSD. Din păcate, toate cele 32 de proiecte care urmau să intre pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de mâine vor suferi întârzieri, iar mâine se va lua act că proiectele de pe ordinea de zi nu au avizele de la comisii. Chiar dacă sunt consultative, legea prevede obligativitatea existenţei lor. În fapt, noi am solicitat schimbarea preşedintelui de şedinţă a comisiilor reunite, a domnului Cristian Stanciu, motivat de faptul că la nivelul plenului deliberativ al Consiliului Judeţean există, în acest moment, convingerea că PSD a pierdut majoritatea. Din acest motiv, aleşii judeţeni PSD au părăsit sala în care, în mod firesc, urma să aibă loc şedinţa comisiilor reunite”, a declarat Romeo Vatră, liderul grupului consilierilor judeţeni PNL Iaşi.
În replică, Cristian Stanciu, liderul consilierilor judeţeni ai PSD, a afirmat că şedinţa de CJ va avea loc cu respectarea tuturor prevederilor legale. „Ca de obicei, colegii din PNL fac scenarii şi înaintează ipoteze fără fundament. Probabil ultimele evenimente de la Bucureşti, legate de moţiunea de cenzură, le-a afectat raţiunea şi au început să se comporte la fel şi la nivel local. De 3 ani de zile, şedinţele de comisii reunite sunt conduse de reprezentanţii majorităţii Partidului Social Democrat din CJ, iar azi, profitând de absenţa unor colegi, s-au gândit dumnealor să schimbe ceea ce am stabilit împreună. Grupul PSD din CJ poartă nu doar responsabilitatea deciziilor deliberativului, dar şi a Executivului şi, prin urmare, îi anunţ pe cei din PNL că şedinţa ordinară de CJ va avea loc conform prevederilor legale, dincolo de bambiliciul politic pe care îl generează în acest for”, a spus Cristi Stanciu. Florentina SANDU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau