„Comedia este de mai multe feluri. Între bășcălie și umor există o foarte mare diferență”

 Dialog cu maestrul Mihai Gruia Sandu, un actor-simbol, invitat al Ateneului Național din Iași în premiera „Hangița”

De câteva zile, Iașul are un oaspete foarte îndrăgit, pe care iubitorii de teatru îl vor putea aplauda în această seară la Ateneul Național. Este vorba despre maestrul Mihai Gruia Sandu, care va juca, alături de trupa instituției de cultură din dealul Tătărașiului, în premiera piesei „Hangița”, de Carlo Goldoni. Am stat de vorbă cu îndrăgitul actor despre teatru, comedie, vocație și dorința de a da mai departe din harul și priceperea domniei sale.

- Cum a început colaborarea cu actorii de la Ateneul Național din Iași? De unde a plecat ideea acestui spectacol?

- Nu știu, chiar nu știu și cred că singurul vinovat este Andrei Apreotesei, managerul excelent al acestui așezământ, un om care face mai mult decât spune. Acum am aflat că Ateneul are mult mai multe arii de interes. Managerul dorește să mai deschidă niște săli, se ocupă de restaurarea monumentelor unor oameni de cultură celebri. La Ateneu este un programat variat, se întâmplă foarte multe lucruri bune, inclusiv spectacole pentru copii, și am toată admirația. El a avut și ideea premierei cu „Hangița”. Am mai fost la Ateneu cu ocazia Serilor Filmului Românesc, atunci ne-am cunoscut, dar nu foarte mult. Cred că la întrebarea asta ar putea răspunde Andrei Apreotesei, mult mai bine decât mine. El știe cum a fost.

- Cum este trupa, cum ați lucrat cu tinerii actori?

- Chiar dacă nu este tocmai modul meu de lucru, am venit eu în întâmpinarea lor, m-am adaptat felului lor de a fi și de a juca pentru că așa este normal. Eu sunt unul singur, ei sunt mai mulți. Este o trupă nouă, cu un potențial extraordinar. Toți sunt tineri, talentați, au experiență, au jucat deja foarte mult în diferite genuri și cred cred că este o trupă de mare viitor. Se vede sedimentarea, se așază lucrurile. Există o chimie foarte subtilă între ei, se înțeleg bine, lucrează rapid, eficient. Se înțeleg foarte bine ceea ce este principala premisă că lucrurile vor ieși bine.

- Sunteți maestru în commedia dell'arte. Ce v-a atras la acest gen?

- Nu știu, cred că a fost o atracție inversă, nu eu l-am pus pe afiș, nu eu l-am inventat. Hmm, de fapt, cred că eu l-am cam inventat. În momentul în care am început să lucrez nu aveam foarte multă documentație, nu mi s-a permis, la acea vreme, să merg în străinătate să particip la una din școlile de commedia dell'arte. Nici profesorii noștri nu prea făcuseră astfel de cursuri așa că mi-am inventat propria mea commedia dell'arte, care a mers foarte bine. Când, în sfârșit, s-a rupt pojghița și am stat de vorbă cu maeștri de la ei acasă și vorbesc despre Ferruccio Soleri, de Enrico Bonavera, adică Școala din Milano și Școala din Veneția, am observat că făcusem o treabă bună. Am inventat un lucru care deja exista, dar l-am inventat foarte aproape de mine.

- Îl simțeați aproape de dvs.

- Da. În urmă cu ceva ani buni, Sanda Manu, care este cumva vinovată de faptul că eu am intrat în învățământ, pentru că ea m-a atras acolo ca asistent universitar prin 1988, mi-a spus, gândindu-se la soțul ei, domnul Ștefan Tapalagă, care avusese șansa să aibă profesori din străinătate în acest domeniu, și pentru pantomimă, și pentru commedia dell'arte: „Ștefan făcea commedia pe oase, tu faci pe carne”. Nu am înțeles atunci ce a vrut să-mi spună și am avut nevoie de câțiva ani ca să deslușesc sensul. Era vorba despre un anumit tip de mișcări și despre o anumită tehnică.

- Pe care ați păstrat-o.

- Nu doar că am păstrat-o, ci am dat-o mai departe pentru că nu am inventat-o doar pentru mine. Eu predau la Master, la UNATC, și cursul meu se numește Commedia Dell'Arte și tehnicile actorului comic. Complementar, am pus la punct (oară sună mai bine am inventat?) un curs de Arta și tehnica clownului de teatru, care este mai greu, deși lumea îl ia mai ușor, dar este extraordinar pentru copii. Ei cresc, se dezvoltă și le place acest lucru. Și fură tehnici, asta îmi place mai mult.

- Ce este mai important pentru dvs – actoria sau profesoratul? Ce vă atrage mai mult?

- Sunt două lucruri diferite, nu pot fi comparate.

- Cu un singur punct de plecare – maestrul Mihai Gruia Sandu.

- Aaa, da. Nu este greu să faci mai multe meserii. Până să intru la Institutul de Teatru am avut opt. Am fost grafician la Decorativa, am făcut tratamente termice la un institut de cercetări metalurgice, am fost administrator de clădire, am fost pompier și, ceea ce mi-a plăcut cel mai mult, am marionetist timp de cinci ani la Teatrul Țăndărică. Deci știu să trag sforile la modul propriu…

- O meserie ce aduce bucurie.

- Din păcate, este o meserie pe cale de dispariție, nu mai avem oameni care să știe să o facă la fel de bine ca vechii marionetiști pe care eu i-am prins. Sunt recunoscător destinului că i-am cunoscut. Erau oameni de calitate.

- Tinerii nu pot fi atrași către acest domeniu?

- Avem o mică problemă și nu doar raportată la această chestiune, ci la tot ceea ce se întâmplă în aceste vremuri. Tinerii nu sunt atrași de locurile unde există o muncă foarte sistematică și laborioasă. Ca să învețe să mânuiască o păpușă, marionetiștii repetau și câteva luni până când stăpâneau o mișcare. Ei bine, la final, când o mânuiau, aveai senzația că este vie. Erau și foarte bine construite. Fiecare articulație se mișca impecabil, chiar aveai senzația că se mișca aidoma unui personaj cu o exactitate și un rafinament pe care nu le-am mai văzut niciunde. Erau de talia unui pianist de concert.

- Pot fi recuperate aceste abilități? Sau pot fi înlocuite?

- Nu, categoric! Din păcate, sunt lucruri de mare valoare care au existat și care au dispărut în timp, spre regretul nostru. Eu am intrat în trupa Teatrului Bulandra în 1986. Oamenii pe care i-am văzut jucând erau pentru mine niște Dumnezei, dar au dispărut. Diferența dintre ceea ce este acum și ceea ce era pe atunci nu este mare, ci uriașă, covârșitoare.

- Și totuși sunteți profesor, pe mâinile cui veți lăsa meseria?

- Eu am un bagaj mare de cunoștințe, de informații. Aș vrea să vă spun că generos nu este cel care oferă, ci este cel care știe să primească. Cine vrea să învețe de la mine, și știu să fac multe lucruri, din mai multe genuri, mai multe tehnici, ofer cu mare plăcere. Din păcate, nu sunt mulți cei care vor să învețe cu adevărat. Tehnicile sunt foarte importante, ele duc la performanță, de unde începe să se manifeste geniul. Comedia este riguroasă ca o matematică, dar lumea nu vrea să creadă, gândul îi duce pe cei mai mulți la haz. Diferența dintre un amator și un profesionist sau gradele care despart aceste două categorii sunt multe, mari și uriașe.

- Să fie acesta motivul pentru care ar putea dispărea comedia?

- Nu, nu va dispărea. Comedia este de mai multe feluri. Una este să fii comic în zona aceea joasă de sex și scatologie și alta este să o duci către rafinament. Între bășcălie și umor există o foarte mare diferență. Dacă ne aruncăm ochii la cârciuma de peste drum unde niște băieți îmbrăcați în salopete pătate de var fac glume mai grosolane și râd de ceea ce li se pare lor că este comic este una și dacă ne uităm la rafinamentul cu care niște literați, într-un mod foarte subtil, își transmit unele aluzii este o mare diferență. La fel este între bășcălie și umor, între umor scatologic și rafinat. Umorul are mai multe fațete – avem și sarcasm, și aluzia. Diferențele sunt foarte mari. Așa cum ne dăm seama de gradul de cultură și de sensibilitate al unui om după cum vorbește, la fel ne dăm seama de nivelul lui spiritual după cum râde. Râsul este un indicativ care nu dă greș niciodată. Se pare că Ion Luca Caragiale își bătea copiii dacă îi vedea că râd fără motiv. Îl enerva probabil nivelul la care se raportau ei, nivel care lui nu-i făcea deloc cinste.

- Ce v-a atras la teatru?

- Nu știu!

- Și când veți afla?

- Niciodată pentru că nu m-am dus eu la el, ci a fost invers, teatrul m-a tras la el. A fost o chemare căreia nu m-am putut împotrivi. Am fost considerat chiar nebun și  tot timpul o spun. Cu un an înainte să intru la Institutul de Teatru, pentru băieții care făcuseră armata a fost un singur loc liber la admitere și ăsta pe toată România. Erau aproape 400 de candidați care râvneau la acel loc! Toți mi-au spus – E clar că nu se poate, cine știe ce pile trebuie să ai!. Și la acea vreme funcționau pilele, maim ult decât acum. Cine spune că perioada comunistă a fost una cinstită se înșală. A fost o mizerie fără de margini. Evident că dacă am mai dat admitere și în anul următor nu puteam decât să fiu catalogat cu un diagnostic foarte grav.

- Sau să fiți catalogat drept un optimist incurabil…

- Păi nu prea pentru că am avut un coleg  care a dat admitere de zece ori. Am cunoscut oameni care au încercat de 14 ori și nu au fost admiși. Deci vorbim despre o boală adâncă și gravă. Nu știu cum este cu teatrul, ce anume m-a atras. Am descoperit niște lucruri extraordinare pe care probabil altfel nu le-aș fi aflat, nu le-aș fi cunoscut. Mă refer la acea zonă de comunicare care este din ce în ce mai subtilă pentru că nu este doar ceea ce se vede, ci și ce se simte dincolo de ceea ce poate fi povestit. Legătura cu scena, cu publicul, cu sala, cu personajul. Îmi place mult o metaforă, nu este a mea, am preluat-o. Un căutător de aur umblă și intră în albia unui râu, cerne nisipul și găsește niște pepite. Tot căutând asiduu, la un moment dat descoperă o mină de diamante. Aurul nu-l mai interesează. Motivul pentru care te-ai urcat inițial pe scenă , după ce ai descoperit uriașul Univers al interiorului, al apropierii de Dumnezeu, nu te mai interesează. Te duce într-o zonă la început mistică, apoi ezoterică, iar la final îngerească, dumnezeiască.

- Pe dvs acum ce vă atrage?

- Trăitul în prezent, întâlnirea cu Dumnezeu și lăsatul în voia fluxului. Nu te bați cu nimeni, nu înoți împotriva cursului unui râu, îl lași să te ducă pentru că el știe mai bine unde și nu te împotrivești. Mulțumești, ești recunoscător și încerci să fii tot timpul prezent, să fii acolo. Aici și acum trebuie să fie răspunsul mai scurt.

- Care este cel mai mare vis al dvs? Vi l-ați împlinit?

- Nu, pentru că visul cel mai mare se schimbă din când în când. Adică se împlinește un vis, apoi vine altul. După aur, vine diamantul. Aștept să văd ce vine după diamant, cam acesta ar fi visul meu.

Maestrul Mihai Gruia Sandu va putea fi urmărit în această seară, de la orele 19:00, în rolul Cavalerului de Ripafratta. Din distribuție mai fac parte Erica Moldovan (Hangița), Alexandra Paftală/Alin Zară (Fabrizio, sluga), Gelu Ciobotaru (Contele D’Albafiorita), Codrin Dănilă (Marchizul de Forlipopoli), Mara Lucaci (Ortensia), Mălina Balcan (Dejanira), Constantin Cristina și Răzvan Stoian (
Slugi).  Regia spectacolului este semnată de Florin Simion, iar scenografia este realizată de Alina Dincă Pușcașu.

„Invitația lansată maestrului Mihai Gruia Sandu face parte dintr-un plan mai vast al nostru. Ne-am propus ca, în acest an, la toate marile premiere să avem invitat câte un actor-simbol. Dacă la Baltagul am avut-o pe Maia Morgenstern, iar la Amadeus pe Claudiu Bleonț, pentru Hangița ne-am gândit la Mihai Gruia Sandu, care a spus Da fără a sta pe gânduri, spre marea noastră bucurie. În alegerea domniei sale am avut mai multe argumente - este un foarte bun pedagog, fiind cadru didactic la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, lucru care îi ajută și pe tinerii noștri actori din trupa Ateneului. Regia îi aparține lui Florin Simion, care își va susține și examenul de dizertație cu acest spectacol, deci sfaturile maestrului îi erau extrem de prețioase.  Îndrumările sale sunt de folos actorilor noștri și mi-aș dori ca, peste 30-40 de ani, ei să devină actori-simbol și, la rândul lor, să ofere sprijin mai tinerilor colegi de breaslă. Apoi mi-am amintit de copilărie, când îndrăgitul actor ne-a bucurat cu personajul domniei sale, devenit emblematic, Arlechino. Cât despre ideea ca un masterand să asigure regia premierei, da, este un act de îndrăzneală, dar ce ar fi arta fără curaj?”- Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Național din Iași.

A consemnat Maura ANGHEL