„Nu port măști”

   Ca în fiecare an, dedicăm luna martie tuturor doamnelor și domnișoarelor cu rezultate deosebite în ceea ce fac. Tuturor le dorim să aibă o viață frumoasă, să își împlinească toate visele și să aducă mereu bucurie în jur. 

Astăzi vă invităm la un dialog cu teatrologul Oltița Cîntec, directorul artistic al Teatrului pentru Copii și Tineri „Luceafărul” Iași

Oltița Cîntec este conf. univ. dr. habil. la Facultatea de Teatru (UNAGE Iași), curator al FITPTI, director artistic al Teatrului Luceafărul; a scris 10 cărți de autor (multe, premiate), nenumărate studii și articole publicate în volume colective, reviste academice, de teatru și de cultură din țară și străinătate; a susținut conferințe în România și în afara țării, a coordonat lucrări colective, a realizat antologii, a susținut ateliere de critică teatrală, a inițiat proiecte scenice.

- Critic de teatru, mamă, soție, prietenă, profesoară. Care este ordinea rolurilor? Care este rolul cel mai de suflet?

- Nu le văd ierarhizate, se îngemănează, se întrepătrund, se presupun unul pe celălalt. Așa le-am și abordat, împreună. De exemplu, când erau copiii mici (Vlad și Mălina, în ordine cronologică), în timp ce dormeau, după ce îi priveam cât sunt de senini și mă încărcam cu o energie unică, „furam” orele acelea pentru profesiune, citeam ori scriam. Când mergeam la teatru, îi luam și pe ei, a fost un exercițiu cultural formator pentru ei, într-un fel au fost primii mei învățăcei. Toate cele enumerate sunt de suflet, altfel nu le-aș fi putut face. Fiecare și toate la un loc înseamnă pasiune și dăruire. Pe fiecare le-am droit, mi le-am asumat. Când scriu o cronică despre un spectacol sunt, într-o măsură, și dascăl informal pentru cei care o citesc, întrucât fac un ghidaj profesional, transfer din expertiza mea.  

- Sunteți un critic de teatru apreciat, cunoscut, poate chiar temut. Ați stârnit și animozități, presupun. Cum le-ați gestionat?

- Oh, da, sunt un critic rău! Sau cel mai rău critic bun, cum i-am replicat odată unui interlocutor care mi-a spus: „Măi, dar tu ești tăioasă când scrii!”. Când îți alegi profesiunea aceasta, știi că animozitățile, nemulțumirile, antipatiile vin la pachet. Îți asumi asta. Personal, le ignor. Sună arogant, sensul e că nu le pun la suflet. Reflectarea evaluatoare presupune să spui adevărul argumentat și asta, da, supără adesea. După inflamarea inițială, unii recitesc și meditează la observațiile întemeiate pe motivații teatrologice. Iar sentimenetele sulfuroase devin respect profesional.

- Sunteți și o bună prietenă a actorilor tineri, îi susțineți. Cum arată noua generație de actori? Ce vă place la ei?  

- Mă implic în foarte multe proiecte în centrul cărora se află artiști emergenți, au nevoie de platforme de exprimare. Noile generații arată bine, chiar foarte bine, au idei, sunt artiști entuziaști, vin cu propuneri în spiritul timpului. Cei care susțin că nu mai avem actori ca altădată se poziționează într-o eroare de receptare. Nici nu e de dorit să avem actorii de altădată, ne trebuie alții, aceștia care ies din facultate și sunt nerăbdători să se exprime, să comunice prin arta lor cu publicul.

- Dacă ar fi să schimbați rolurile și să fiți actriță pentru o zi, ce ați face? Dacă ar fi să scrieți scenariul unui one-woman-show, cum s-ar chema, unde ar avea loc și cu ce acțiune?

- Mi-ar fi greu să fiu actriță pentru o zi, nu mi-am dorit niciodată asta, dar e provocator ca exercițiu de imaginație: aș face rutine fizice, de exersare a memoriei, vocalize; la repetiții aș da maximul creativ; seara aș juca la aceeași intensitate profesională în spectacol; aș sta de vorbă cu criticii pentru feedback (nu zâmbiți, vă rog!); aș ieși din personaj (nu e bine să-l iei cu tine acasă); la volan aș asculta un podcast referitor la cele mai recente tehnici actoricești; înainte de culcare, aș citi o carte - o piesă de teatru nouă, o lucrare de teorie teatrală, un roman; aș dormi bine, ca să mă refac. One woman show? Hmmm!? L-aș intitula Solilocvie dinainte de-a fi și aș imagina povestea unei viitoare fetițe/femei în stadiul embrionar: ce taine ale naturii activează cromozomii X și Y care ne definesc?!; cum trăim cele nouă luni în corpul mamei, cuibul în care ne modelăm biologic?; ce legături stabilim cu lumea exterioară?; ce ne afectează?; ce ne stimulează?. M-am gândit de multe ori la etapa aceasta a biografiilor noastre pe care nu o contabilizăm în vârstă, despre care nu știm mai nimic. Suntem, fiecare dintre noi, o enigmă atât de complexă! Registrul dramatic îl văd ca un mix de confesiv, ironic, tandru, intim, iar tehnica narativă, un exercițiu de storytelling. Cu actrița potrivită, s-ar putea să devină un hit! Acuma, că m-ai stârnit, mă apuc să-l scriu!        

- A fost într-adevăr o întrebare provocatoare, cu un final bun, pare-se. Cât din viața reală este teatru? Care sunt scenele preferate și cele pe care le urâți?

- Teatrul e ficțiune, dar adesea ficțiunea anticipează realul. Relația e complexă. Îmi plac scenele autentice. Le detest pe cele contrafăcute, îmi repugnă falsitatea.

- Familie, carieră, copiii... Cum ați integrat acest roluri în viața dvs? Cum ați reușit să păstrați echilibrul?

- Mi le-am dorit, se armonizează între ele. Fiecare oferă satisfacții specifice, pe mine mă împlinesc ca om. Am reușit să le fac pe toate, să le dedic vigoarea indispensabilă. Nu m-am organizat pe principiul „unde te vezi în următorii 5 ani?”, nici n-am lăsat hazardul să mă domine, sunt proiectivă. Făcând ce-mi place, la ce mă pricep, lucrurile s-au legat firesc. Realizările care rezistă se fac cu determinare și perseverență. Succesul nu e instant, nu-l câștigi la ruletă.  

- Bine ar fi, însă nu este deloc așa. Într-o lume a divergențelor, în care domnii par sa domine, ce rol vă oferiți? Și de ce?

- De mediator. Și se poate. Sunt o feministă de centru, militez pentru egalitatea de gen, dar nu într-o lume fără bărbați, asta e absurd. Ediția 2023 a FITPTI va avea ca temă „Feminin-masculin”. Nu doar feminin, ar însemna înjumătățirea ecuației ce structurează existența, ci tandemul. Sexismul e păgubos, că e de o parte sau de alta, femininul și masculinul sunt complementaritățile întregului. Chiar și in vitro. E nevoie de implicare pentru e aduce balanța în echilibru după milenii de patriarhat. Vom reuși, oricum suntem mai multe pe planetă. Schimbarea la nivel de mentalitate se face prin educație. Un proces de cursă ceva mai lungă.

- Cum arată scena actuală a teatrului? Ce vă place? Ce ați schimba?

- Scena internațională e extrem de variată, satisface toate așteptările posibile. Cea autohtonă e într-o dinamică interesantă, dar i-ar face bine un nou suflu, mai multă concurență. E nevoie de o reformă, una reală, din temelii. Aș modifica legislația, sistemul de finanțare, statutul artistului, al lucrătorului cultural. L-aș lega mai mult de performanțe, nu doar de cele de moment, ci și de perspectiva pe termen mediu, de riscul estetic, de componenta educațională. Nu e simplu deloc, dar e necesară.

- Cine este Oltița Cântec în afara scenei? Ce îi place să facă? Ce alte pasiuni are?

- Unii zic că sunt inteligentă și dominatoare. Mi s-a spus că sunt un om bun. Alții susțin că sunt nemiloasă. Asta așa, din ce mi-a ajuns la urechi! Sunt o ardeleancă directă, vocală, abrazivă, tenace. Sper că sunt un om normal. Mă străduiesc să rămân. Îmi plac nespus călătoriile, sunt descoperire experiențială, ce am aflat din cărți vreau să văd cu ochii, să ating, să bat la pas. Sunt extraordinar de curioasă, e musai să înțeleg mecanismele lumii, să încerc lucruri noi. Oltița Cîntec în afara scenei e tot Oltița Cîntec. Nu port măști.

A consemnat Maura ANGHEL