Aproape 300 de persoane, la înmormântarea soţilor Maleon
Dimensiune font:
Aproximativ 300 de persoane au participat ieri la înmormântarea soţilor Bogdan Petru şi Anda Elena Maleon. Printre cei care au asistat la înmormântarea care a avut loc la Cimitirul „Sfinţii Petru şi Pavel”, din Iaşi, s-au aflat şi personalităţi, pe lângă rudele ori prietenii celor doi soţi. Procesiunea a început în jurul prânzului, terminându-se câteva zeci de minute mai târziu.
Amintijm că directorul Bibliotecii Centrale Universitare Iaşi, Bogdan Petru Maleon, şi soţia sa, Anda Elena Maleon, au consumat alcool înainte de a se sinucide, potrivit raportului medicilor legişti, după cum au arătat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. Conform acestora, Anda Maleon avea o alcoolemie de 2,40 grame/litru alcool pur în sânge, iar Bogdan Maleon - 1,70 grame/litru alcool pur în sânge.
În prima zi de Crăciun, în jurul orei 15.30, şeful Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi, Bogdan Petru Maleon, în vârstă de 41 de ani, a fost găsit spânzurat de o grindă din casă, iar soţia sa, Anda Elena, de 38 de ani, a fost găsită zăcând fără suflare pe podeaua aceleiaşi încăperi.
Conform anchetatorilor, cei doi soţi s-ar fi sinucis la o diferenţă de două-trei ore, decesul intervenind cu aproximativ opt-zece ore ore înainte de momentul în care au fost descoperite cadavrele.
Bogdan Petru Maleon şi soţia sa au fost găsiţi în locuinţa lor de către o rudă care era îngrijorată că nu au ajuns la masa de Crăciun şi nici nu răspundeau la telefon.
Echipajul SMURD sosit la faţa locului, în urma sesizării făcute prin serviciul 112, nu a mai putut face nimic pentru salvarea celor doi soţi. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau