Astăzi începe „Programul Laptele şi Cornul”
Dimensiune font:
La Iaşi, aproape 30.000 de preşcolari şi elevi vor beneficia de batoane sau biscuiţi, lapte UHT şi mere
Primăria Municipiului Iaşi va relua distribuirea alimentelor din Programul pentru Şcoli al României (aşa-numitul „Program Laptele şi Cornul”) în unităţile de învăţământ preuniversitar din oraş. De produse vor beneficia 29.523 de copii din grădiniţele cu program normal şi unităţile de învăţământ primar şi gimnazial din Municipiul Iaşi, atât de stat, cât şi privat.
Pentru produsele incluse în program (batoane / biscuiţi, lapte UHT şi mere) municipalitatea a organizat o procedură de achiziţie publică prin negociere directă pentru 18 loturi (şase zone ale oraşului x trei tipuri de produse). Astfel, batoanele / biscuiţii vor fi livrate zilnic, de luni până vineri, de către asocierea Agropan Impex SRL Iaşi – Patisgal SRL Galaţi, contra unei sume de 1.535.156 lei, fără TVA. Cutiile de lapte UHT vor fi distribuite de LaDorna SA, contra unei sume de 2.361.840 lei, fără TVA, în zilele de luni, marţi şi miercuri. În zilele de joi şi vineri, Mărul de aur SRL Vaslui va distribui mere, conform unui contract în valoare de 1.080.000 lei, fără TVA.
În prezent, Primăria Municipiului Iaşi organizează o licitaţie pentru încheierea unui acord – cadru pe trei ani pentru derularea Programului pentru Şcoli al României, procedura vizând 18 loturi (şase zone ale oraşului x trei tipuri de produse). Licitaţia are o prevedere bugetară de 18.289.982,24 lei, fără TVA, iar deschiderea ofertelor va avea loc pe 25 ianuarie.
Cele trei contracte menţionate care vizează distribuirea produselor de panificaţie, laptelui şi merelor sunt valabile începând de astăzi, 14 ianuarie, până la încheierea acordului – cadru pe trei ani urmărit prin licitaţia descrisă anterior, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar 2018 – 2019. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau