Băgat în arest pentru că și-ar fi batjocorit sora bolnavă psihic
Dimensiune font:
Un individ a fost arestat preventiv de către judecători, după ce a fost acuzat că și-a siluit sora în repetate rânduri. Tânăra suferă de un handicap psihic. „Instanța admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni şi, în consecinţă, dispune arestarea preventivă a inculpatului major B.P.V., fără ocupație, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de viol în formă continuată, pe o durată de 30 de zile. Respinge cererea de luare a măsurii preventive a controlului judiciar formulată de apărătorul inculpatului. Cu drept de contestaţie”, au menționat magistrații din cadrul Judecătoriei Răducăneni. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni le-au cerut magistraților Judecătoriei Răducăneni să dispună arestarea preventivă pentru 30 de zile a individului, sub acuzația de viol în formă continuată. „Inculpatul V.P.B. este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată (cinci acte materiale), constând în aceea că, în perioada martie 2018 – 6 iulie 2018, acesta a întreţinut cinci raporturi sexuale cu sora sa, R.D.B., aceasta fiind cunoscută cu handicap psihic”, a precizat ieri procurorul Daniel Turtureanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau