Bărbat de 77 de ani, cu arsuri grave pe 85% din suprafaţa corporală, internat la Marele Ars
Dimensiune font:
Încă o victim a flăcărilor a ajuns la Marele Ars. Este vorba de un bărbat în vârstă de 77 de ani, din localitatea Cozia. Bărbatul a suferit arsuri grave pe 85% din suprafaţa corporală, după ce a încercat să aprindă focul din casă turnând benzină. “Pacientul a suferit arsuri de gradul 2 - 4 pe faţă, torace, membre inferioare, member superioare, iar de gradul 4 în zona abdominală. L-am intubat în prespital şi am montat linie intraosoasă pentru administrarea anesteziei generale şi a unui volum mare de fluide. A fost dus în UPU, apoi a fost internat în Clinica de Arşi. A fost operat iar ulterior a fost dus la terapie intensivă. Prognosticul este rezervat”, ne-a declarat prof.univ.dr Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU-SMURD Iaşi. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau