Burse în SUA pentru 35 de liceeni
Dimensiune font:
Fiecare tânăr va locui timp de un an alături de o familie americană şi va studia într-un liceu de peste ocean * costurile vor fi acoperite printr-un program finanţat de Departamentul de Stat al SUA
Programul de burse Future Leaders Exchange Program (FLEX), prin intermediul Departamentului de Stat, oferă oportunitatea de a învăţa la un liceu din SUA şi de a locui alături de o familie americană. Programul de schimb de experienţă FLEX este finanţat de către Departamentul de Stat al Guvernului Statelor Unite ale Americii şi a împlinit 25 de ani de existenţă la nivel global. Din 2015, FLEX există şi în România şi oferă liceenilor ocazia de a trăi în cadrul unei familii americane şi de a studia într-un liceu american, pe parcursul anului şcolar 2019-2020. Participarea la Programul FLEX este gratuită, iar bursa oferită este completă. Până în prezent, 49 de liceeni români, din diferite judeţe ale ţării au locuit şi învăţat în Statele Unite ale Americii, în state precum Iowa, Texas, Colorado, California, Ohio, Pennsylvania sau Florida. Programul se adresează în egală măsură şi liceenilor cu dizabilitaţi, care sunt invitaţi să urmeze aceeaşi procedură de înscriere.
Un an gratis în SUA
Programul FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite şi presupune un schimb de experienţă, pe perioada unui an şcolar, pentru liceeni, în Statele Unite ale Americii. Obiectivul programului este de a promova înţelegerea reciprocă între cetăţenii Statelor Unite şi cei ai ţărilor din regiune, pentru ca liceenii să înveţe mai multe despre SUA şi să le prezinte americanilor ţările lor de origine. Fiecare bursier va locui timp de un an alături de o familie americană şi va studia într-un liceu american, având toate costurile acoperite prin program. Pentru ediţia 2019-2020, România va beneficia de 35 de burse. În prezent, alţi 35 de liceeni români se află în SUA şi urmează a reveni în ţară anul viitor. Potrivit unui comunicat al Ambasadei Statelor Unite în România, candidaturile pentru programul Future Leaders Exchange Program (FLEX), ediţia 2019-2020, se depun doar online, în perioada 1 septembrie-16 octombrie (ora 23:59). Competiţia este deschisă liceenilor care îndeplinesc toate condiţiile: au cetăţenie română; sunt născuţi între 15 iulie 2001 şi 15 iulie 2004; sunt, la momentul înscrierii, în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a; studiază limba engleză în liceu; îndeplinesc criteriile pentru a obţine viza SUA şi nu au stat în SUA mai mult de 3 luni în ultimii 5 ani. Informaţii complete despre program sunt disponibile pe website: http://americancouncils.ro/programe/flex/, iar pe pagina de Facebook @FLEX România pot fi regăsite poveştile foştilor bursieri. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau