Camera de Comerţ pregăteşte Agromexpo, Alimentexpo şi Expo Grădina
Dimensiune font:
* la aceste târguri se vor prezenta utilaje pentru agricultură, tractoare, echipamente pentru industria alimentară, instalaţii pentru ferme zootehnice şi furaje
Camera de Comerţ şi Industrie organizează, în perioada 28 – 30 martie, la Central Plaza Bacău, târgurile Agromexpo, Alimentexpo şi Expo Grădina. La aceste manifestări promoţionale vor fi prezenţi, în calitate de expozanţi, peste 40 de agenţi economici din 10 judeţe şi din municipiul Bucureşti.
Participanţii de la târguri vor prezenta utilaje pentru agricultură, tractoare, echipamente pentru industria alimentară, instalaţii pentru ferme zootehnice, echipamente de igienizare, furaje, îngrăşăminte, aparatură de laborator, seminţe, flori, arbuşti, pomi fructiferi, articole pentru grădinărit, preparate din carne, produse lactate, brânzeturi tradiţionale, dulciuri, produse de patiserie, miere şi produse apicole, produse vegetariene şi produse alimentare eco / bio. „Aşteptăm, la aceste manifestări, în calitate de vizitatori profesionali, managerii şi specialiştii de la firmele care comercializează produse alimentare şi/sau agroalimentare, asociaţiile agricole, inginerii agronomi, fermierii, agricultorii, dar şi publicul larg, care va putea achiziţiona diverse produse alimentare la preţuri de producător”, ne-a declarat preşedintele Camerei de Comerţ, Doru Simovici.
Specialiştii sunt invitaţi să participe, gratuit, şi la programul de acţiuni conexe, pe 28 martie, la Sala de conferinţe de la Central Plaza. De la ora 12:00, directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Bacău, Mihai Banu, va prezenta „Politica Agricolă Comună. Strategia 2020”, iar de la ora 12:20 directorul executiv al Camerei Agricole Judeţene, Vasile Aichimoaiei, va prezenta „Rolul consultanţei agricole în contextul noii Politici Agricole Comune”. De la ora 12:40, preşedintele Ligii Asociaţiilor Agricole din România, Laurenţiu Baciu, va vorbi despre „Rolul asociaţiilor agricole în agricultura românească”, iar de la ora 13,00, Camera de Comerţ şi Industrie va prezenta analiza “Identificarea problemelor din agricultură şi industria alimentară”.
Expoziţiile se deschid, oficial, pe 28 martie, de la ora 11,00, şi se pot vizita, zilnic, între orele 10,00 – 18,00. Accesul publicului este gratuit.
Mihai Dănăilă
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau