CCR pune lacăt pe terenurile de sport din Iaşi

2 terenuri sport

Dimensiune font:

| 08-04-2022 00:00

Potrivit parlamentarilor USR, proiectul „Fără lacăte pe curtea şcolii”, iniţiat de câţiva aleşi USR, a fost adoptat în Parlament la finele anului trecut * anul acesta, în Consiliul Local Iaşi a fost avizată o hotărâre similară, tot la iniţiativa consilierilor USR * ieri, CCR a dat un adevărată lovitură: proiectul de lege prin care era permisă utilizarea terenurilor de sport din incinta școlilor în afara orelor de program este neconstituţional * în Iaşi, numai anul acesta vor fi reabilitate 21 de terenuri, care – dacă decizia CCR rămâne în picioare – vor putea fi folosite doar de elevii şcolilor respective şi doar în timpul orelor de educaţie fizică

La finalul anului trecut, deputatul ieşean Filip Havârneanu anunţă că proiectul „Fără lacăte pe curtea şcolii” a fost adoptat în Camera Deputaţilor, astfel că elevii şi părinţii vor putea folosi terenurile şi sălile de sport din şcoli şi după ore, fără ca instituţiile de învăţământ să mai încuie porţile. „Iniţiativa-manifest Fără lacăte pe curtea şcolii, unde sunt co-iniţiator, devine lege. Plenul Camerei Deputaţilor, care este şi for decizional, a adoptat astăzi proiectul care prevede ca elevii şi părinţii să aibă acces şi să folosească terenurile şi sălile de sport din şcoli şi după ore, fără ca instituţiile de învăţământ să mai încuie porţile şi să interzică dreptul la mişcare al copiilor. Consecinţele unui stil de viaţă sedentar în rândul copiilor sunt dezastruoase, iar România este printre ultimele state membre UE cu privire la practicarea de sport. Una dintre probleme este lipsa infrastructurii sportive, deficit pe care acest proiect îl acoperă”, a susţinut deputatul USR în decembrie 2021. El a afirmat că joaca multor copii s-a mutat în stradă, unde pericolul devine iminent, astfel că acest proiect vizează şi siguranţa celor mici. „Culoarea politică în acest demers contează prea puţin, având în vedere că obiectivul nostru este comun. Orice primar sau orice consiliu local poate implementa Fără lacăte pe curtea şcolii. Este un proiect-resursă, nu o povară. Niciun filtru birocratic sau financiar nu trebuie să fie o scuză pentru a nu reda curtea şcolii copiilor. Până acum terenurile au fost închiriate preferenţial şi s-a creat o discriminare. Trebuie să lăsăm loc şi familiilor care nu îşi permit cursuri de sport în particular sau închirierea de terenuri. Doar administraţiile slabe preferă să închidă totul, în loc să caute soluţii”,  adăuga deputatul ieşean.

Ce a decis ieri Curtea Constituţională

Lovitura a venit ieri, după ce CCR a declarat neconstituțional proiectul de lege prin care era permisă utilizarea terenurilor de sport din incinta școlilor în afara orelor de program. „Cu majoritate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Guvernul României și a constatat că este neconstituțională Legea pentru modificarea art.6 alin.(9) din Legea educației fizice și sportului nr.69/2000”, menționează Curtea Constituțională într-un comunicat de presă publicat pe site-ul instituției. Decizia este definitivă și general obligatorie.

Argumentele CCR nu au fost expuse până în acest moment. Acestea „vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, menționează CCR. Întrebat pe pagina personală de Facebook despre motivele din spatele deciziei CCR, Tudor Pop (USR), unul dintre iniţiatori, a direcționat atenția către directorii de școli, pe care-i acuză că ar profita material de pe urma închirierii terenurilor, și către Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației din partea Partidului Național Liberal:

„PNL au fost cei care s-au opus vehement în comisii la ordinul lui Cîmpeanu. Miza este reprezentată de banii pe care îi fac directorii de școli din închirierea terenurilor din curtea școlii, dar mai ales din interior”.

Terenurile modernizate şi doar atât...

În luna decembrie 2021, primarul Mihai Chirica a semnat cu Adru Solution  SRL un contract în valoare de 10.299.607,78 lei, fără TVA (12.256.533

lei, cu TVA) pentru amenajarea a 21 de terenuri de sport aflate în incinta unităților școlare din Iași. Durata estimată a realizării acestor obiective

de investiții este de 18 luni de la data semnării contractului. Terenurile de sport care vor fi amenajate sunt în incinta următoarelor unități

de învățământ: Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi”, Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”, Colegiul Tehnic „Gheorghe

Asachi”, Colegiul Tehnic de Electronică și Telecomunicaţii „Gheorghe Mârzescu”, Liceul Tehnologic de Mecatronică și Automatizări, Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu”, Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” (Corp A și Corp B), Liceul Teoretic „Miron Costin”, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, Școala Gimnazială „Carmen Sylva”, Școala Gimnazială „George Călinescu”, Școala Gimnazială „Ion Ghica”, Școala Gimnazială „Ion Neculce”, Școala Gimnazială „Ion Simionescu”, Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu”, Școala Gimnazială „Otilia Cazimir”, Școala Gimnazială „Vasile Conta”, Școala Gimnazială „Veronica Micle”, Școala Gimnazială „Ion Creangă” (Corp B – Școala Primară „Petru

Poni”) și Școala Primară „Gheorghe Asachi”.

Anterior, în Consiliul Local Iaşi a fost aprobată inițiativa USR Iași de a deschide terenurile de sport din curtea şcolilor pentru utilizarea de către tinerii ieșeni in afara orelor de curs și în vacanțe. „Problema este că implementarea acestei inițiative de către unii directori este deficitară. În continuare, copiii sar gardul și utilizează terenurile de sport la mica înțelegere cu paznicii școlilor. Colegul mei Arhitect Iulian Nicolau a avut un amendament foarte bun care a fost aprobat: prioritate la utilizare trebuie sa aibă terenurile de sport proaspăt modernizate! În discuția cu copiii, aceștia mi-au relatat ca terenurile de sport modernizate sunt mereu închise cu lacătul! Fac apel public la directorii școlilor unde sunt terenuri de sport modernizate sa le deschidă comunității. În calitate de secretar al Comisiei de Învățământ din CL, voi transmite o adresă către toți directorii cu deficientele constatate în urma discuțiilor cu tinerii și părinții”,  spunea consilierul Răzvan Timofciuc.  Demers, care, în urma deciziei CCR, devine inutil... Lucian STATE

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Ciolacu, la Iași: „Ştiţi că eu am mai vândut şi Ardealul!”
19/05/2024 09:14

Marcel Ciolacu a venit la Iaşi cu răspunsul pregătit pentru eventualitatea in care va fi intrebat de ziarişti despre gafa făcută cu Buzăul şi Moldova. Mai mult dec\t atat, şi-a cerut incă o dată scuz ...

Operaţie inedită de reconstrucţie mamară, realizată la Iași de medici români şi americani
19/05/2024 08:06

Specialistii de peste Ocean au intrat in sala de operatie impreună cu medicii din Iasi. Interventia de reconstructie a sanilor a durat mai bine de zece ore si a fost un real succes, transmit reprezentantii Ins ...

S-a finalizat ancheta privind drona din Ucraina prăbușită în Botoşani
18/05/2024 14:23

Ministerului Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, joi, că un aparat de zbor fără pilot a fost găsit, in februarie, in judeţul Botoşani. Acesta era de provenienţă civilă şi nu avea armament şi nic ...

Primar din Suceava, internat în spital cu arsuri grave, în urma exploziei unui cazan de țuică
18/05/2024 13:50

Primarul din orasul sucevean Frasin, Marinel Bălan, si incă o persoană au ajuns la spital cu arsuri după explozia unei instalatii artizanale de tuică. Incidentul s-a petrecut miercuri, 15 mai 2024, in gosp ...

Mafia detergenților. Polițiștii au confiscat o cantitate uriașă de produse contrafăcute la Suceava
18/05/2024 13:43

Poliţiştii suceveni au ridicat, in urma unor controale, peste o tonă de detergent de vase şi detergent de rufe care poartă denumirile unor branduri premium şi despre care există suspiciunea că ar fi con ...

Casnica din România care și-a depus actele de pensionare, deși nu a lucrat o zi în viața ei. Cum s-a tranșat situația
18/05/2024 13:36

O femeie din Suceava a incercat să obtină pensionarea pentru limită de varstă cu o adeverintă falsă, din care reiesea că a muncit 13 ani ca muncitor necalificat. Functionarii casei de pensii au făcut ve ...

A fost semnat contractul pentru noul Spital Județean de Urgență. Finanțarea este asigurată prin PNRR
18/05/2024 13:11

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ion Asaftei, au semnat, vineri, in prezenţa prim-ministrului Marcel Ciolacu, contractul pentru construirea noului Spit ...

Spitalul de Urgență Suceava. Purtătorul de cuvânt al instituției se angajează la SAJ
18/05/2024 00:24

Demisii in lant ale medicilor de la Spitalul Clinic Judetean de Urgentă ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Un alt medic urgentist a părăsit unitatea medicală. Este vorba despre Dan Teodorovici, cel care a ...

Rusia pune România pe lista țărilor care oferă armament Ucrainei. Despre sistemul Patriot încă nu se spune nimic
18/05/2024 00:13

Rusia a plasat Romania pe un fel de “listă neagră”, aceea a tărilor care furnizează sprijin militar Ucrainei, indicand precis si ce fel de arme a primit Ucraina din partea membrilor NATO, cu toate că n ...

Tot mai mulți traficanți de droguri au căzut în plasa procurorilor DIICOT
18/05/2024 00:10

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamt au dispus, ieri, retinerea a patru inculpati. Ei sunt cercetati pentru săvarsi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei