Ceremonie specială de Ziua României
Dimensiune font:
Garnizoana Suceava, în colaborare cu structuri din sistemul naţional de apărare, va organiza, astăzi, ceremonia militară cu ocazia Zilei Naţionale. Pentru prima dată în ultimii 22 de ani se va defila cu tehnica din dotarea structurilor participante la eveniment, a declarat, prefectul Florin Sinescu. După salutul drapelului de luptă şi intonarea Imnului de stat al României va fi oficiat serviciul religios, vor fi rostite alocuţiunile privind însemnătatea evenimentului, iar momentul special îl va constitui defilarea cu tehnica din dotare a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucovina, Serviciului Român de Informaţii şi a Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră. Prefectul îi invită pe suceveni să ia parte în număr cât mai mare la manifestările prilejuite de Ziua Naţională a României. (Andrei Călătoru)
Premii pentru cei mai buni elevi şi profesori băcăuani
„Gala Învăţământului Băcăuan”a ajuns la cea de-a şasea ediţie. Aproape 500 de elevi, studenţi şi cadre didactice vor fi premiaţi pentru rezultatele deosebite obţinute în anul şcolar 2011-2012. Elevii vor primi fiecare sume cuprinse între 100 şi 2.500 lei, iar profesorii îndrumători vor fi recompensaţi cu sume cuprinse între 200 şi 2.500 de lei fiecare. „Faţă de ediţiile precedente, numărul elevilor şi profesorilor premiaţi a crescut, la fel şi numărul unităţilor şcolare care au avut reprezentanţi la olimpiadele şcolare”, a declarat Ionuţ Tomescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacău. Suma totală alocată de la bugetul local pentru premiere este de 374.300 lei. (Cristina Maria Cucu)
78 de locuri de muncă în Vaslui
Situaţia slujbelor vacante, disponibile la fiecare agenţie locală din judeţ, este următoarea: Agenţia Locală Vaslui - 36 de job-uri, Agenţia Locală Bârlad- 30, Agenţia Locală Huşi -12 locuri de muncă. La nivel judeţean, pentru studii superioare există 2 locuri de muncă pentru persoane cu studii superioare în următoarele meserii: inginer tricotaje, confecţii, manager marketing (tarife, contracte, achiziţii). Pentru studii medii şi profesionale sunt oferite 76 locuri de muncă în următoarele meserii: maistru, tehnolog, tehnician operator industria de calcul, instalator tehnico – sanitare, sudor, confecţioner produse textile, operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice, şofer de autoturisme şi camionete, îngrijitor parcare, muncitor necalificat. Ca de obicei la Negreşti nu există nici un loc de muncă vacant. (Simona Pop)
„Lumina din Inimă”
Neamţ - Toader Mocanu, candidatul ARD Neamţ în Colegiul 1 Camera Deputaţilor, a organizat, ieri seară, la Curtea Domnească, o acţiune intitulată: „Lumina din inimă”. Pietrenii prezenţi în zonă au fost invitaţi să înalţe la cer 100 de lampioane albe. „În seara sărbătorii de Sf. Andrei şi în pragul Zilei Naţionale, tinerii din echipa mea au dorit să înalţe la cer aceste lampioane, simbol al bucuriei şi speranţei. Ne-am gândit că este un mod frumos şi decent de a marca aceste sărbători”, a declarat Toader Mocanu. (Ingrid Ciofoaia)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau