Concurenţă acerbă pentru reabilitarea unui drum comunal
Dimensiune font:
Infrastructura rutieră din comuna Moţca afectată de inundaţii va fi refăcută. Autoritatea locală a atribuit un contract pentru reabilitarea a 2,5 km drum către o asociere de firme formată din Asiri International SRL şi Moldocor SA. Potrivit anunţului publicat ieri în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), la licitaţie au participat nu mai puţin de 14 ofertanţi. Valoarea contractului estimată iniţial a fost de 2,7 milioane lei, în condiţiile în care cea de atribuire a ajuns la 1,7 milioane lei. Astfel, autoritatea locală a făcut o economie de un milion lei în urma licitaţiei. Semnarea contractului cu asocierea câştigătoare a venit la patru luni de la ziua deschiderii ofertelor. Drumurile comunale de pe raza localităţii au fost afectate de inundaţiile din vara anului 2010. (A. Andrei)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau