Criminalul care şi-a ucis nevasta cu vătraiul a ajuns falit în puşcărie

3puscarias falit

Dimensiune font:

| 15-02-2021 09:54

* o glumă legată de performanţele sale sexuale l-a făcut pe soț să-și iasă din minți, lovindu-și soția orbeşte, cu vătraiul, şi nu s-a oprit până ce n-a desfigurat-o complet * Mariei îi sărise ochiul drept din orbită și s-a stins în doar câteva zeci de secunde... * ucigașul a fost condamnat la 15 ani de închisoare și la plata sumei de 246.000 lei, pe care nu o poate achita, deși i-a fost vândută, între timp, întreaga gospodărie

Fănică Axinte (53 de ani) din Domniţa, comuna Ţibana, ispăşeşte în Penitenciarul Iaşi o pedeapsă de 15 ani închisoare după ce, la începutul lui decembrie 2018, într-un moment de furie spontană, pe fondul unei crize de gelozie, şi-a ucis soţia. Cei doi abia se întorseseră în sat după mulţi ani în care lucraseră în străinătate. Aveau o gospodărie frumoasă, destui bani puşi deoparte, într-un cuvând, toate cele necesare unui trai tihnit şi îmbelşugat.

Însă, de la o vreme, Fănică avea impresia că nevasta îl înşeală, iar crizele de gelozie se acutizau la beţie. Aşa s-a întâmplat şi în acea dimineaţă fatidică. Afară era ger, Maria stătea în pat, îmbrăcată cu izmene, pantaloni de trening, maiou, bluză şi geacă model „leopard”. Era deja la al cincilea pahar de ţuică şi tot simţea frig. I-a zis lui Fănică să mai bage nişte lemne în sobă. Acesta, care băuse aproximativ un litru de tărie, s-a conformat. În timp ce el răscolea jarul cu vătraiul, femeia a comis ironia fatală. O glumă legată de performanţele sexuale ale bărbatului. Acesta a turbat instantaneu. S-a ridicat şi a început să lovească orbeşte cu vătraiul în soţie şi nu s-a oprit până ce n-a desfigurat-o complet. Mariei îi sărise şi ochiul drept din orbită. Murise în doar câteva zeci de secunde.

Încătuşat în aceeaşi zi, Fănică a fost condamnat în aprilie 2019. În afara anilor de temniţă, el a fost obligat să achite cumnaţilor daune materiale şi morale în cuantum de 246.000 lei. Ucigaşul şi-a golit toate conturile, dar tot n-a putut strânge suma necesară, aşa încât „instanţa de fond a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpatului Axinte Fănică, până la concurenţa sumei totale de 102.666,66 lei”.

De atunci încoace i-a fost vândută întreaga gospodărie, dar tot nu s-a ajuns la lichidarea datoriei. Fănică nu mai are absolut nimic, iar din munca în închisoare n-are cum strânge banii ceruţi. Frământat de ideea că-şi va petrece bătrâneţile ca boschetar, criminalul a făcut, pe 13 ianuarie 2021, o contestaţie la executare. În motivarea cererii, el a menţionat că a recunoscut săvârşirea infracţiunii şi a fost de acord să plătească despăgubiri părţilor civile, însă, „raportat la cuantumul stabilit de către instanţa de judecată, pe care îl apreciază mult prea ridicat, nu are posibilitatea să le achite”.

N-a avut noroc, magistraţii de la Tribunalul Iaşi specificând, la dezbaterea de miercuri că „pe calea acestei proceduri nu pot fi modificate dispoziţii din hotărârile penale definitive, deoarece se încalcă autoritatea de lucru judecat. Instanţa nu se poate pronunţa asupra cuantumului despăgubirilor civile sau asupra individualizării pedepsei stabilite prin hotărâre definitivă, aspecte care au dobândit autoritate de lucru judecat”. Contestaţia i-a fost respinsă şi, culmea ironiei, cheltuielile judiciare reprezentând onorariul avocatului din oficiu se achită din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. E vorba de 300 lei. Marcel FLUERARU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
"EuroBusiness LRJ" S.P.R.L., in calitate de lichidator judiciar al debitoarei "FANYON" S.R.L., conform Hotărârii nr.120/02.04.2018, pronunțată în dosarul nr. 2172/113/2017, de către Tribunalul Brăila, organizează în zilele de 05.08.2021, 12.08.2021, 19.08.2021, 26.08.2021, 02.09.2021, 09.09.2021, 16.09.2021, respectiv 23.09.2021, ora 14:00, la sediul ales al lichidatorului judiciar din Bucuresti, Bd.Magheru, nr.31, et.1, cam.25, Sector 1, licitații în vederea valorificarii următoarelor bunuri imobile, proprietatea debitoarei: BUNURI IMOBILE, PREȚ DE PORNIRE LA LICITAȚIE (EUR, fără TVA), Proprietate imobiliară, cu destinație industrială, situată în Mun. Brăila, Calea Galați nr.146, Lot 2, Jud. Brăila, CF nr. 77045 a Mun. Brăila, compusă din: Teren intravilan, categoria curți–construcții, în suprafață de 96,00 mp, amplasat în Mun. Brăila, Calea Galați nr.146, Lot 2, Jud. Brăila, nr. cad. 77045,CF nr. 77045 a Mun. Brăila și Construcția C1-grup social, nr. cad. 77045-C1, CF nr. 77045 a Mun. Brăila, Sc la sol=93,00 mp și Sc desf=279,00 mp, cu regim de înălțime S+P+1E; 16.869,65. Proprietate imobiliară, cu destinație industrială,s ituată în Mun. Brăila, Str. Costache Negruzzi nr.63-65, Jud. Brăila, CF nr.72141 a Mun. Brăila, compusă din: Teren intravilan, categoria curți–construcții, în suprafață de 580,00 mp, amplasat în Mun. Brăila, Str. Costache Negruzzi nr.63-65, Jud. Brăila, nr.cad.3362, CF nr.72141 a Mun. Brăila, Construcția C1-spațiu producție și sediu, nr.cad.3362-C1, CF nr.72141 a Mun. Brăila, Sc la sol=367,89 mp și Sc desf=735,78 mp, cu regim de înălțime P+1E,Construcția C2-centrală electrică, nr.cad.3362-C2, CF nr.72141a Mun. Brăila, Sc la sol=13,99 mp, cu regim de înălțime P și Construcția C3-atelier, nr.cad.3362-C3, CF nr.72141 a Mun. Brăila, Sc la sol=36,67 mp, cu regim de înălțime P. 37.667,00. Proprietate imobiliară, teren și construcții cu destinație nerezidențială, situată în Localitatea Eforie Sud, Str. Eternității nr.1, Jud. Constanța, CF nr.102530 a localității Eforie Sud, compusă din: Teren intravilan în suprafață de 950,00 mp din acte (972,00 mp măsurat), amplasat în Loc.Eforie Sud, Str. Eternității, nr.1, Jud. Constanța, CF nr. 102530 a localității Eforie Sud, nr.cad.102530, Construcția C1(construcție fără acte)-locuință, nr.cad.102530-C1, Sc=123,00 mp, Construcția C2(construcție fără acte)-magazie, nr.cad.102530-C2, Sc=8,00 mp, Construcția C3(construcție fără acte)-spații cazare, nr.cad.102530-C3,Sc=32,00 mp, Construcția C4-anexă gospodarească, nr.cad.102530-C4, Sc=43,00 mp, Construcția C5-umbrar, nr.cad.102530-C5, Sc=26,00 mp, Construcția C6-grup sanitar, nr.cad.102530-C4, Sc=10,00 mp; Construcția C7-anexă gospodarească, nr.cad.102530-C4,Sc=6,00 mp, Construcția C8-spații de cazare, nr.cad.102530-C8, Sc=90,00 mp, Construcția C9-magazie, nr.cad.102530-C9, Sc=5,00 mp, Construcția C10-spațiu comercial și locuință, nr. cad.102530-C10, Sc=57,00 mp și Construcția C11(construcție fără acte)-spații de cazare, nr.cad.102530-C11, Sc=58,00 mp. 69.831,65. Prețurile nu includ TVA, urmând a fi făcută aplicabilitatea dispozițiilor art.292, (alin.2),l it.F, din Codul Fiscal,în măsura aplicabilității. Toate condiţiile de participare la licitaţie şi condiţiile de adjudecare se regăsesc în caietul de sarcini care poate fi procurat on-line de la lichidatorul judiciar, contravaloarea acestuia fiind de 2.380,00 RON, TVA inclus, dovada achiziţiei acestuia fiind obligatorie pentru participarea la licitaţie, plata acestora efectuându-se în contul lichidatorului judiciar, nr.:RO93BUCU1031215949892RON,deschis la Alpha Bank Iaşi. Persoanele care doresc să se înscrie la licitaţie au obligaţia de a depune garanţia de participare la licitaţie de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, plata acesteia efectuându-se în lei, la cursul BNR din data plății în contul de lichidare al ”FANYON”S.R.L., nr.:RO76BUCU1032235342465RON, deschis în lei la Alpha Bank S.A. Înscrierile la licitație se pot face până în preziua licitaţiei, ora 14:00, scrisoarea de participare la licitaţie, împreună cu toate documentele menţionate în caietul de sarcini,urmând a fi trimise on-line pe adresele de e-mail :vanzari@lrj.ro și stefania.nitu@insolvency.ro. Vizitarea şi prezentarea activelor se poate face doar în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în fiecare zi de luni până vineri, cu acceptul lichidatorului judiciar, la locul în care acestea se află. Lichidatorul judiciar va permite accesul ofertanţilor care vor achiziţiona caietul de sarcini, doar în prezenţa unui reprezentant al acestuia şi la solicitarea scrisă prealabilă însoţită de o programare în acest sens. Reprezentanţii lichidatorului judiciar vor furniza toate informaţiile suplimentare disponibile către cei care au achiziţionat caietul de sarcini.Vizualizarea activelor imobile este o condiție obligatorie pentru participarea la licitații. Informaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul lichidatorului judiciar.: www.lrj.ro, telefon: 0733.683.702, 0729.292.746, mail: vanzari@lrj.ro, office.is@lrj.ro, telefon:0737.242.544, mail: stefania.nitu@insolvency.ro, telefon: 0747.012.820, mail:paula.stoian@fanyon.ro.
Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1445/103/2018, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Casa Scutaru” S.R.L., cu sediul în municipiul Piatra Neamţ, str. Grigore Ureche, bl. G3, et. 3, ap. 71, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV, Valoare -lei-, 1. Tractor articulat forestier 690 OP, 98.460,00. Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile mobile scoase la vânzare este cel de mai sus. Vânzarea se va face conform hotârârilor adunării creditorilor din data de 05.05.2021 şi 02.06.2021. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc începând cu data de 02.08.2021, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe de licitaţie publică cu strigare la un interval de 7 zile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun mobil, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 500 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035 şi 0727/850.575.
Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 8766/99/2017 (527/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Kolado” S.R.L., cu sediul în sat Dancu, str. Daliei nr. 70, bl. D3, sc. A, et. 3, ap. 13, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV, Componenţa, Valoare -lei-, 1. Bunuri mobile, Echipamente şi utilaje, 90.670,00, 2. Bunuri mobile, Mijloace de transport, 62.700,00. Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunrile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.07.2021. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.08.2021, ora 1000 şi se vor organiza 5 şedinţe la un interval de 7 zile, respectiv până la data de 10.09.2021, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al bunului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al bunului licitat şi a caietului de sarcini, respectiv 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035 şi 0727/850.575.
Gheorghe Nichita, fostul primar al Iaşului, liberat condiţionat
30/07/2021 20:16

Gheorghe Nichita, fost primar al municipiului Iaşi, condamnat la 5 ani de inchisoare cu executare, a fost eliberat condiţionat după un singur an de detenţie. Decizia poate fi atacată in termen de trei ...

Anunțul Direcției de Sănătate Publică Iași
30/07/2021 14:12

Conducerea Directiei de Sănătate Publică Iasi a anuntat că judetul Iasi a intrat oficial in valul patru al pandemiei. Numărul cazurilor confirmate de COVID-19 a crescut extrem de mult in ultima lună. Ieri ...

Mihai Chirica se teme că e o chestiune de timp până când sistemul sanitar va fi copleșit din nou: Vom căuta cu disperare un pat la ATI
30/07/2021 13:33

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, susţine că e doar o chestiune de timp pană cand sistemul sanitar va fi copleşit de numărul mare de pacienţi Covid, iar oamenii vor căuta cu disperare un pat la ...

Pasagerii beţi, iar şoferul-barman fără permis
30/07/2021 11:55

Însă, unul dintre nuntaşi l-a sunat pe Ionel, spunandu-i că Mariana se simte rău. La acel moment, in bar se aflau doi cheflii in mare vervă. Că să nu se certe cu ei, barmanul le-a explicat situaţi ...

Vitezomanii, campioni detaşaţi la amenzile de circulaţie
30/07/2021 10:52

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi a remis, ieri, presei o statistică privind abaterile de la Codul Rutier in prima jumătate a  acestui an. Astfel, s-au consemnat 3.138 de contravenţii in care s- ...

 10% dintre cazurile de infectare cu tulpina Delta au fost depistate la Iași!
30/07/2021 10:20

* toti pacientii internati la terapie intensivă provin din zona Pascani * DSP a solicitat o situaţie cu numărul de persoane sosite din străinătate, pe fiecare localitate, si are intentia de a accelera proc ...

Piața ieșeană a forței de muncă își revine
30/07/2021 09:56

Iesenii cu studii superioare pot opta pentru cele 94 de posturi din zonă (agent de turism, agent servicii client, analist, analist financiar, analist informaţii, analist resurse umane, analist servicii clien ...

Cel mai bătrân tâlhar ieşean a smuls ochelarii victimei şi a fugit cu ei
30/07/2021 09:53

 Costache C. a ajuns, la aproape 80 de ani, cel mai bătran talhar de pe cuprinsul judeţului după o chestie care s-a vrut mai mult o răzbunare. Pensionarul locuieşte la o casă din zona Eternitatea şi ...

„Iașul, acasă pentru cei plecați”
30/07/2021 09:42

    Primăria Municipiului Iasi, prin Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iasi, organizează in perioada 01-29 august 2021, cea de-a III-a editie a evenimentului „Iasul ...

Criza de sânge din spitalele ieşene devine îngrijorătoare
30/07/2021 09:23

 * situaţia persistă de ani buni şi devine acută in perioada vacanţelor, cand numărul donatorilor scade considerabil * pentru a face fată tuturor solicitărilor ar fi nevoie de 80 de donatori zilnic ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei