Cum au sărbătorit ieşenii Ziua Naţională

IMG_8484
IMG_8400
IMG_8539
IMG_8682

Dimensiune font:

| 02-12-2019 00:00

Peste 10.000 de ieşeni s-au aliniat de-a lungul Bulevardului Anastasie Panu, fiind plăcut impresionaţi de parada militară * cât priveşte ospăţul tradiţional cu fasole şi cârnaţi, comparativ cu alţi ani, oamenii nu s-au aşezat la rând înainte de ora 12.00, fiind siguri că vor prinde una din cele 5.000 de porţii puse la dispoziţia lor de municipalitatea ieşeană

Aproximativ 10.000 de ieşeni au avut parte de o zi superbă ieri, pretext suficient pentru a asista la manifestările ocazionate de celebrarea Zilei Naţionalei a României. Ideea organizatorilor de a găzdui în continuare aceste manifestări pe Bulevardul Anastasie Panu s-a dovedit a fi o măsură inspirată, fiind vorba de un spaţiu vizual mult mai generos decât condiţiile oferite de Piaţa Unirii, locul paradelor din anii trecuţi. De altfel, ieşenii au venit pe esplanada Palatului Culturii cu mult timp înainte de ora 9.00, oră la care au putut fi auzite primele cântece populare interpretate de artişti autohtoni. Cei mai mulţi au explicat că au sosit din timp pentru a putea vedea parada militară în condiţii cât mai bune. „Sunt cu copiii, vor să vadă defilarea şi de aceea am venit atât de devreme”, ni s-a confesat o ieşeanca. Cei care au dorit au primit din partea reprezentanţilor municipalităţii cocarde tricolore şi steguleţe.

Discursuri lungi

Singurul lucru cu care asistenţa nu părut împăcată l-a constituit momentul discursurilor, extrem de lungi în opinia celor din asistenţă. Ministrul Mediului, Costel Alexe, a transmis ieşenilor un mesaj din partea premierului Ludovic Orban. „Sărbătorim în acest an Ziua Naţională a României cu împlinirea faptului că am reuşit să lăsăm în urmă, prin vot, ceea ce a frânat progresul pe care ni l-am dorit după căderea comunismului (...) Avem acum şansa reală să schimbăm lucrurile în bine, să trăim într-o ţară democratică, în care instituţiile statului să servească cetăţeanul, iar  legea să fie aplicată pentru toţi, în mod egal. Este momentul să consolidăm cu adevărat România europeană, care să garanteze cetăţenilor săi drepturile şi libertăţile fundamentale şi în care să se regăsească toţi românii, indiferent de locul unde au ales să trăiască. Să construim împreună un drum ireversibil al României către stabilitate socială şi economică, către prosperitate, în care cei care muncesc onest să se bucure de beneficiile muncii lor, iar antreprenorii să se simtă corect trataţi. Să dezvoltăm societatea românească pe principiile solide ale adevărului şi meritocraţiei, în care competenţa să fie recunoscută şi apreciată. Crezul meu, ca prim-ministru, este să nu irosim această şansă şi, prin noi înşine, români din ţară sau din alte colţuri ale lumii, să construim o Românie normală pentru toţi cetăţenii”, a transmis premierul.

Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, a profitat de ocazie pentru a face un apel către politicieni pentru realizarea A 8: „Iaşul s-a sacrificat pentru păstrarea unităţii. De aceea rog parlamentarii din Moldova şi din ţară să luptăm împreună pentru Moldova, pentru Autostradă”.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi a transmis prin discursul său faptul că trebuie să ducem mai departe lupta strămoşilor. „Astăzi, poate mai mult ca niciodată, trebuie să conştientizăm valoarea comorii pe care ne-au lăsat-o: libertatea de a trăi şi de a ne creşte copiii într-o ţară independentă, de a învăţa, de a ne exprima părerile, credinţele noastre şi suntem datori să ne cinstim trecutul şi să ne gândim la viitor. Este obiligaţia fiecăruia dintre noi să pună umărul la constituirea misiunii începute de predecesorii noştri”, a spus Maricel Popa.

Primarul Mihai Chirica a scos în evidenţă prezenţa la Iaşi a reprezentaţilor Casei Regale. „Aceste zile le-am sărbătorit altfel, mult mai frumos, mult mai măreţ... În aceste zile avem alături de noi şi Casa Regală a României, aceea pagină din istoria frumoasă a naţiunii care a reuşit să scrie ceea ce aşteptam de secole: unirea. Regele Ferdinand a reuşit împreună cu clasa politică de atunci să ne adune sub un singur drapel, cu o singură limbă şi un singur destin. Le suntem recunoscători pentru ceea ce au făcut pentrua această ţară”, a spus edilul-şef.

Invitaţi „dintr-un sat strămoşesc”

La ceremonie au luat parte şi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei din Republica Moldova, care au punctat importanţa unirii cu România, atât cea din trecut, cât şi cea din viitor. Mă bucur să vin dintr-un sat strămoşesc din Republica Moldova, în care s-a născut cel mai nou sfânt al românilor, Sfântul Dionisie, pe care Patriarhia Română l-a canonizat la 28 octombrie. Fiu de ţărani evlavioşi, a cărui carte a însemnat învăţarea Sfintei Scripturi şi a Sfintelor Cărţi în mănăstiri, care a luptat toată viaţa sa pentru drepturile identitare ale românilor din Basarabia, pentru limba română, pentru tradiţia şi datina noastră. El ne spune cum trebuie să fim cu toţii, cei de la Iaşi, Chişinău, Bucureşti, Alba Iulia şi din afara hotarelor. Destinul românilor este în mâinile noastre şi permiteţi-mi să vă transmit salutul Parlamentului Republicii Moldova şi să vă asigur că noi suntem alături de dumneavoastră în construcţia parcursului nostru comun, european şi în continuitatea jertfei înaintaşilor noştri, a spus Monica Babuc, fost ministru al Educaţiei în Republica Moldova.

Depunere de coroane la statuia lui Ştefan cel Mare

În încheiere, militarii ieşeni au transmis un mesaj plin de emoţie cu ocazia Zilei Naţionale a României. „Ceremonia militară de astăzi ne obligă să ne amintim de sacrificiul erorilor neamului, care s-au jertfit de-a lungul istoriei pentru menţinerea suveranităţii, unităţii şi independenţei naţionale. De asemenea, în acest context, apreciem activitatea susţinută a asociaţiile veteranilor de război, a cadrelor militare în rezervă şi în retragere pentru patriotismul demonstrat în orice împrejurare”, a spus col. Ionel Sandu, comandantul Brigăzii 15 Mecanizate Podu Înalt.

Ceremonia s-a încheiat cu depunere de coroane la statuia lui Ştefan cel Mare din faţa Palatului Culturii.

Fasolea şi cârnaţii nu i-au mai tentat pe ieşeni

După parada militară, un alt moment aşteptat de ieşeni a fost tradiţionalul ospăţ cu fasole şi cârnaţi. Faţă de alţi ani, cetăţenii au fost chemaţi să-şi ridice caserolele cu mâncare dintr-o laterală a Palatului Culturii, probabil în ideea de a nu „acoperi” aerul istoric al zonei cu iz de cazan şi afumătură. Comparativ cu alţi ani, oamenii nu s-au aşezat la rând cu jumătate de oră înainte de ora 12.00, pentru a fi siguri că vor prinde una din cele 5.000 de porţii puse la dispoziţia lor de municipalitatea ieşeană. Nu au fost semnalate incidente, aceasta şi datorită faptului că, aidoma altor ani, poliţiştii au vegheat la păstrarea ordinii.

Iaşul, iluminat festiv!

Dacă dimineaţa zilei de 1 Decembrie a fost dedicată manifestărilor ocazionate de celebrarea Zilei Naţionale, după-amiaza zilei de sâmbătă a adus un nou moment aşteptat de ieşeni: inaugurarea iluminatului festiv. Primarul Mihai Chirica, alături Margareta, Custodele Coroanei şi Principele Radu, a apăsat la ora 18.30 butonul care a aprins toate instalaţiile montate în oraş,

spre deliciul ieşenilor veniţi aseară în faţa Primăriei. Şi în acest an este vorba de un volum impresionant de instalaţii şi echipament auxiliar, pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt fiind plase luminoase, ghivece cu tuia cu instalaţii şi un tunel. Ruxandra CAŞU, Tudor DAMASCHIN

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei