Despăgubiri pentru copacii din Parcul Naţional Călimani
Dimensiune font:
* până la sfârşitul anului, proprietarii de păduri din zonele protejate vor primi bani pentru copacii pe care nu au voie să-i taie * în judeţul Suceava este vorba despre 8.600 de hectare de pădure, aflate în Parcul Naţional Călimani
În baza unei hotărâri de Guvern din 2006, proprietarii de păduri din zonele protejate vor primi compensaţii băneşti reprezentând contravaloarea materialului lemnos pe care nu au voie să îl recolteze. Deputatul liberal Dumitru Pardău a spus că din discuţiile pe care le-a purtat cu ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, a rezultat că în 2013 despăgubirile vor fi plătite din bugetul de stat, iar din 2014 acestea ar putea fi acoperite din fonduri europene. Parlamentarul a mai spus că la Suceava ar urma să fie acordate despăgubiri pentru o suprafaţă de 8.600 de hectare de pădure, suprafaţă aflată, în special, în aria protejată Parcul Naţional Călimani. El a precizat că a luat legătura cu primarii localităţilor pe raza cărora se află Parcul Călimani pentru a analiza toate dosarele depuse de proprietari.
(Oana Șlemco)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau