Două case din oraşul Roznov au fost distruse de un incendiu

gsa-25mai22-incendiu-roznov1

Dimensiune font:

| 25-05-2022 11:44

Două case din oraşul Roznov au fost distruse de un incendiu care a izbucnit, în noaptea de marţi spre miercuri, de la jarul căzut dintr-o sobă.

Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a declarat că un bătrân în vârstă de 84 ani a suferit arsuri.

"La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă în interiorul şi la acoperişul a două case şi la anexe gospodăreşti, cu posibilitatea propagării la o altă casă din imediata vecinătate. Persoanele ce se aflau în cele două case cuprinse de flăcări s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor. (...) Proprietarul locuinţei, în vârstă de 84 ani, a fost intoxicat cu monoxid de carbon şi a suferit arsuri, fiind preluat de echipajul SMURD şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Forţele de intervenţie au stins incendiul care risca să se extindă la o a treia casă dintr-o gospodărie învecinată.

În incendiu au ars cele două case, anexele gospodăreşti şi bunurile din interiorul acestora. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:00

Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 12012/99/2013 (1022/2013), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „PRO CONSIM” S.R.L. Paşcani, cu sediul în loc. Paşcani, str. Camil Petrescu nr. 54, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV ADRESA Componenţa Valoare - lei - 1. Teren intravilan şi construcţii localitatea Paşcani, str. 1 Mai nr. 38, judeţul Iaşi Teren – 2.000 m.p. – C4 – magazie; Teren – 610 m.p. – C1 – hală, C2 – birouri, C3 – sticlărie 185.700,00 2. Centrală termică murală Ariston Meta 24 localitatea Paşcani, str. 1 Mai nr. 38, judeţul Iaşi -- 196,00 Total * * 185.896,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare sunt cele de mai sus, iar vânzarea se va face conform hotărârilor adunării creditorilor din data de 28.02.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 07.07.2022, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile, respectiv în fiecare zi de joi până la data de 22.09.2022, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun mobil, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 1.000 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035 şi 0727/850.575.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei GANESHA DREAM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 4176/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bunuri mobile conform Raport de evaluare-Preț de pornire 50% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: Nr crt Denumirea bunurilor Buc Preț de pornire Lei – fără TVA 1 Tractor DEUTZ-FAHR model AGROTON L720 DCR, fabricație 2012, nr. de identificare ZKDJ5904W0LD10250, serie motor 10999830 1 153.076 2 Vidanja TESTORE model C160, fabricație 2015 1 39.150 3 Semănătoare de plante prașitoare MA/AG PRECISA REALE D 6R, fabricație 2014, nr. de identificare 2141001 1 27.264 Licitațiile vor avea loc în zilele de 23.06.2022, 14,28.07.2022 respectiv 04.08.2022 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Birou nr. 1, Jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine:  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare de 2.000 lei, exclusiv TVA;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO72PIRB2400741101002000 deschis pe numele debitoarei la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel: 0744520508,0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
Tribunalul Vaslui, prin lichidator judiciar desemnat în dosarul nr. 1163/89/2012, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „DARSANIT” S.R.L. Huşi, cu sediul în municipiul Vaslui, str. Piaţa Vicoriei, bl. 2, sc. B, ap. 3, et. 4, judeţul Vaslui, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV ADRESA Valoare 1. Construcţii C 1 – locuinţa – 82,56 m.p. şi teren intravilan – 1.414,57 m.p. loc. Lunca Banului, judeţul Vaslui 45.100,00 lei Preţul de pornire al licitaţiei pentru activul scos la vânzare este cel de mai sus reprezentând 100% din valoarea de evaluare, iar vânzarea se va efectua la cel mai bun preţ oferit, imobilul fiind grevat de sarcina uzufructului viager. Vânzarea prin licitaţie publică pentru bunurile imobile ale debitoarei va avea loc la data de 07.07.2022, ora 1000 şi se vor organiza 10 şedinţe de licitaţie publică săptămânal, respectiv până la data de 08.09.2022 la sediul lichidatorului judiciar, conform regulamentului de vânzare şi a hotărârii Adunării creditorilor din data de 13.06.2022. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 500,00 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, judeţul Vaslui sau la tel. 0727/850.575, 033/566.035,fax 0335/814.103, e-mail estconsult@yahoo.com. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
FOTO - Un taximetrist a distrus 3 mașini, la Gară
26/06/2022 15:52

Un spectaculos accident s-a petrecut in urmă cu putină vreme in intersectia străzii Străpungerii Silvestru cu Bacinschi. Un taximetrist a intrat cu mare viteză pe banda a doua, lovind din spate alte trei a ...

Mită de 6000 de euro pentru o locuință socială, la Iași. Câți bani se cer pentru anularea amenzilor
26/06/2022 13:02

Un bărbat din Iasi a fost arestat la domiciliu sub acuzatia de trafic de influentă, după ce a fost prins că cerea mii de euro spagă pentru o locuintă socială. Ieseanul este acuzat că a cerut 6.000 euro ...

Ziua Comemorării Pogromului de la Iași la Casa Muzeelor
26/06/2022 10:22

Miercuri, 29 iunie 2022, Muzeul National al Literaturii Romane Iasi organizează o serie de evenimente dedicate comemorării a 81 de ani de la Pogromul de la Iasi, cumplitul masacru al evreilor din orasul Iasi ...

Încep lucrările de pe esplanada Teatrului Naţional
26/06/2022 10:15

Primarul Mihai Chirica a organizat ieri o şedinţă pe tema organizării şantierului pentru lucrările de reabilitare si modernizare a parcului din faţa Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”. L ...

Magistraţii au dat câştig de cauză PMP-ului lui Tomac şi Movilă
26/06/2022 09:59

    Puciul din PMP a luat sfarşit ieri. Magistraţii bucureşteni au dispus transmiterea către Registrul Partidelor Politice pentru inregistrare, a deciziilor luate in cadrul Congresului din 19 fe ...

Bătăuşa din Palas a scăpat de procesul penal
26/06/2022 09:43

 La vremea respectivă, scena a făcut deliciul publicului aflat, din intamplare, in zona Food Court din complexul Palas Mall. Era pe 12 mai 2019, la orele pranzului, cand, deranjată de nişte apropouri c ...

Spargere pregătită ultraprofesionist. Prada, patru pachete de ţigări şi câţiva lei
26/06/2022 09:41

 Deşi incă minori, Sebastian N. şi Cristinel I. au dovedit certe calităţi de spărgători, cei doi planificand cu multă minuţiozitate şi precizie lovitura din noaptea de 3 spre 4 iulie 2021. Ţinta ...

Harţile inexacte, ultima problemă depistată în proiectul A8
26/06/2022 09:33

 Într-o postare recentă, consilierul personal al ministrului Transporturilor, Cătălin Urtoi, susţine că evaluarea situatiile intalnite pe teren in urma analizei hărtilor nu coincide cu realitat ...

Un nou dosar penal pe numele fostului director de la ABA Prut Bârlad
26/06/2022 08:48

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a Coruptiei au dispus trimiterea in judecată, in stare de libertate, a fostului director de la ABA Prut Barlad. „Animalu ...

Iași, Destinația anului 2022
26/06/2022 08:25

În 2022, cea mai frumoasă destinatie din tară in 2022 este Iasi.     "Titlul Destinatia Anului 2022 inseamnă pentru Iasi vizibilitate mai mare si o confirmare a faptului că oamenii ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei