Două persoane carbonizate, în Vaslui. O mamă şi fiul ei, arşi de vii
Dimensiune font:
Astăzi, la ora 05.30, Detasamentul de Pompieri Bârlad a fost alertat şi a intervenit la un incendiu izbucnit într-o locuinţă din satul Popeni, comuna Zorleni. O mamă și fiul ei au fost găsiţi în interiorul casei, carbonizaţi. La locul tragediei a ajuns și Ambulanța, însă, din nefericire, medicii nu au putut face altceva decât să constate decesul celor două persoane. Pompierii fac cercetări pentru a stabili cauzele producerii incendiului. Din primele informaţii rezultă că femeia, de 64 de ani, și fiul său, în vârstă de 31 de ani, locuiau împreună, casa nefiind racordată la o sursa de electricitate. Pompierii cred că focul ar fi pornit de la o lumânare uitată aprinsă. Vom reveni cu amănunte. Daniel BACIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau