Expoziţie cu obiecte şcolare din perioada comunistă, la Iaşi

1comunism

Dimensiune font:

| 10-03-2020 20:38

* sunt expuse toate obiectele care compuneau universul şcolar din perioada comunistă, de la bănci până la uniforme, obiecte de recuzită, rechizite şcolare, manuale, chiar şi jucării din acea perioadă * din expoziţie nu lipseşte trompeta, cea cu care erau chemaţi elevii în careu, ori celebrul tablou cu poza tovarăşului Ceauşescu, nici catalogul clasei

La Palatul Culturii a fost inaugurată ieri expoziţia „Şcoala românească în perioada comunistă”, pentru a marca 30 de ani de la înfiinţarea uneia dintre cele mai mari organizaţii sindicale româneşti - USLIP Iaşi.

Vizitatorii pot vedea o sală de clasă, cu elevi pionieri şi şoimi ai patriei, cu ghiozdane, rechizite şi manuale şcolare. Expoziţia este organizată până pe 10 aprilie, pentru a marca 30 de ani de activitate a sindicaliştilor din învăţământul preuniversitar, USLIP. „Sunt 30 de ani de luptă sindicală, 30 de ani de succese în activitatea pe care noi o desfăşurăm. Ne-am propus ca momentul acesta să fie marcat într-o manieră mai artistică prin această expoziţie pe care noi o oferim cadou tuturor locuitorilor municipiului Iaşi. Sunt mult exponate inedite, autentice, din perioada de dinainte de 1990. Mă refer la tot ce compunea acel univers şcolar din perioada comunistă, de la bănci până la uniforme, obiecte de recuzită, rechizite şcolare, manuale, avem şi jucării din acea perioadă. Credem că merită vizitată această expoziţie tocmai pentru a rememora acele vremuri, care, de ce nu, poate fi identificată cu propria copilărie”, a spus Laviniu Lăcustă, liderul USLIP Iaşi.

Tot ceea ce se află în expoziţia „Şcoala românească în perioada comunistă” va fi donat Palatului Culturii. „Cred că fiecare dintre noi, ajunşi la o anumită vârstă, retrăim acele momente. De fapt, această mini-expoziţie este adresată celor tineri. Foarte multe generaţii nu ştiu ce s-a întâmplat atunci, cum era nivelul învăţământului. Poate că ar fi corect să se spună că nu au fost doar lucruri rele, să subliniem şi ce a fost bun în acea perioadă. Nu a fost uşor ca obiectele să ajungă în această expoziţie. Nu e uşor să găseşti bănci de atunci, abecedare care să aibă pe prima pagină chipul lui Ceauşescu. Această donaţie se adaugă obiectelor din cadrul Muzeului de Istorie”, a spus Lăcrămioara Stratulat, managerul Complexului Naţional Muzeal Moldova Iaşi.

Mihai Chirica: „Fără educaţie totul este deşertăciune”

Pentru primarul Mihai Chirica această expoziţia este „foarte interesantă, foarte provocatoare şi totodată un prilej de a face o incursiune în timp”. „Mărturisesc că de pe acel manual am învăţat şi eu în clasa a X-a. L-am redeschis şi m-am uitat cu mare bucurie. E grozav de interesant să ne amintim că utilizând aceste manuale România era un model de educaţie europeană şi internaţională. La vremea aceea, modelul românesc a fost exportat. Japonia a fost una dintre ţările care a vrut să afle cum de reuşeşte România să performeze atât de bine în educaţie. După 30 de ani de la Revoluţia română, împreună cu USLIP, România s-a transformat. Nu putem să aducem elemente de negaţie. Dimpotrivă, foarte multe lucruri s-au întâmplat, şi trebuie apreciate ca atare”, a spus primarul Mihai Chirica. El a criticat clasa politică din ultimii 30 de ani pentru că nu a avut politici publice şi sociale coerente care să vizeze o îmbunătăţire a sistemului de educaţie românesc. „Am regăsit o clasă politică de orice parte a eşicherului politic, de stânga – dreapta, centru, care de fiecare dată a vorbit doar cuvinte laudative despre nivelul educaţiei, necesitarea de a o promova, de a face cât mai mult pentru dânsa dar niciuna dintre ele nu a dat o şansă reală aşa cum spune legea. Ca în orice activitate, subfinanţarea nu poate să aducă rezultate. Cred că o consecinţă a lipsei de educaţie sunt performanţele din clasa politică pe care o avem. Nivelul de analfabetism, pe care l-am regăsit până la cel mai înalt nivel, este un rezultat firesc al nivelului de subdezvoltare a educaţiei româneşti prin subfinanţare. Cred că România a cunoscut unul dintre cele mai scăzute niveluri de educaţie de-a lungul istoriei sale post decembriste, şi asta studiind şi nivelul de abandon şcolar, nivelul comparativ al situaţiei şcolare a elevului român cu alţi elevi ai Europei, care ne arată că mai avem foarte multe de făcut. Degeaba avem o clasă frumoasă, luminoasă şi spaţioasă, dacă nu avem o lege care să oblige elevul să stea până în clasa a X-a la cursuri. Familia, statul, administraţia, elevul, toată lumea trebuie să se implice pentru ca din generaţiile care se vor naşte de acum încolo să avem de unde alege, şi să îi alegem în primul rând pe cei care să ne conducă, să ne poată crea un viitor stabil, să ne poată garanta o ţară puternică şi din punct de vedere economic şi din punct de vedere social, şi să ne poată garanta că viitorul acestei naţiuni nu este compromis. Fără educaţie totul este deşertăciune”, a spus primarul Mihai Chirica.

Maricel Popa: „Dorinţa noastră este ca, până în toamnă, toate şcolile să fie modernizate”

Pentru preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, a spus că învăţământul şi sănătatea sunt doi dintre cei mai importanţi poli de dezvoltare a unei comunităţi. „Pentru noi, reprezintă foarte mult şi de fiecare dată trebuie să insistăm şi să punem umărul, mai ales administraţia locală şi judeţeană, pentru dezvoltarea acestei infrastructuri. În 2016, când am devenit preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, nu am crezut că există 284 de obiective şcolare în judeţ care, aşa cum toată lumea ştie, aveau toaletele în spatele curţii, insalubre. În prezent, din cele 284 de şcoli, 210 au deja toaletele în incintă, au încălzire centrală, apă, canalizare. S-au schimbat acoperişuri, au fost schimbate ferestrele... Dorinţa noastră este ca, până în toamnă, toate şcolile să fie modernizate”, a spus Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean.

Pe 10 martie 1990, la Colegiul Național din Iași, în efervescența post-revoluționară se năștea Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași. În prezent, organizaţia are peste 8.500 de angajați în sistem, atât personal didactic, auxiliar, cât şi personal nedidactic. Gabi MATEI

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Sute de mii de euro aruncați pe un centru pentru sinistrați într-o zonă fără calamități. „E frumos tare, dar gol”
01/05/2024 17:00

Autoritătile locale din Candesti au ridicat, cu 700.000 de euro, un centru pentru sinistrati in caz de calamităti naturale, care zace nefolosit de doi ani. Clădirea urma să adăpostească potentiali sinistr ...

Accident cu 4 victime în județul Neamț. Una dintre ele se zbate între viață și moarte
01/05/2024 17:00

 Grav accident rutier produs miercuri, 1 mai, pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Roman, judetul Neamt. Coliziunea dintre două autoturisme s-a soldat cu 4 victime, anuntă Inspectoratul pentru Situa ...

Primăriile României rurale care stau mereu cu mâna-ntinsă la Guvern. De ce este nevoie de o reformă administrativă
01/05/2024 16:27

Zeci de primării de comună din judetul Botosani sunt total dependente de sumele primite de la Guvern, din fondurile de rezervă, fiind incapabile să acopere, din veniturile proprii, plata salariilor si a fac ...

Programul unităţilor medicale şi al farmaciilor, în zilele de Paşte
01/05/2024 16:16

În ziua de 1 Mai şi in zilele din perioada Sărbătorilor de Paşte, unităţile medicale din judeţul Iaşi vor avea un program special, anunţă Direcţia de Sănătate Publică (DSP). Astfel, urgentel ...

O tânăra a „uitat” 100 de euro în dosar la testarea practică pentru permis. Cu ce explicație stupefiantă a venit
01/05/2024 15:00

O femeie din Suceava a strecurat două bancnote de cate 50 de euro in dosarul pe care i l-a prezentat politistului examinator, cu intentia ca acesta să o declare admisă la proba practică a examenului pentru ...

Polițiștii din Suceava s-au rugat de un șofer suspectat că a omorât un om cu mașina să se predea. „Vino și deschide poarta”
01/05/2024 14:29

Oamenii legii i-au cerut soferului suspectat că a omorat un om si a fugit de la locul faptei să se predea. Bărbatul a acrosat cu masina un pieton si s-a baricadat in casa sa la cateva sute de metri de locul ...

Distracție la Ciric, de 1 Mai. Mici și bere gratis
01/05/2024 14:19

Cu ocazia Zilei Internationale a Muncii, zona de agrement Ciric s-a umplut de sute de ieseni, atrasi de micii si berea oferite gratuit de Primări, dar si de spectacolul de muzică populară. 

Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău!
01/05/2024 13:19

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat, marţi, caştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate al Autostrăzii Braşov-Bacău, respect ...

Şi-a tăiat şi fiul o dată cu porcul. Atât animalul, cât şi adolescentul au murit în chinuri
01/05/2024 13:18

Gigel Manta din Ivăneşti, Vaslui a rămas văduv imediat după pandemie. Are doi copii, dar de grija fiicei a scăpat, ea a devenit majoră şi s-a mutat la iubitul ei. Astfel, in casă, doar el şi cu băiat ...

  O suceveancă a consumat droguri, a urcat la volan și a provocat un accident
01/05/2024 09:30

  După un banal accident petrecut duminică după-amiază, in jurul orei 15.30, pe str. Rulmentului din Suceava, cand un autoturism Audi ar fi acrosat usor un alt autoturism ce se afla stationat pe caros ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei