Fostul senator Ilie Niță, condamnat la 8 ani și 5 luni de închisoare, a plătit prejudiciul majorat cu 20% ca să beneficieze de “legea Mitralieră”

download

Dimensiune font:

| 03-05-2022 07:56

Luni s-a mai derulat un termen din procesul fostului senator ALDE și PSD de Suceava , Ilie Niță. El a făcut apel la completul de 5 judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, după ce a fost condamnat de completul de 3 judecători ai aceleiași instanțe supreme, la 8 ani și 5 luni de închisoare

Faptele pentru care a fost judecat și condamnat sunt instigare la abuz în serviciu, efectuarea de operaţiuni incompatibile cu funcţia, evaziune fiscală şi fals în înscrisuri şi în declaraţii. Alături de el a mai fost judecată și soția acestuia, Niculina, care a primit o amendă penală de 6000 de lei ,dar și un administrator de firmă și un lichidator judiciar. Cei din urmă au fost achitați. Fostul senator care a ocupat și funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava nu a fost mulțumit de sentință, așa cum nici procurorii DNA nu au fost mulțumiți și astfel s-a ajuns la apel și la dosarul 1662/1/2021 judecat de completul de 5 judecători ai Înaltei Curți.

Grefiera a informat auditoriul cu privire la o solicitare și mai multe înscrisuri depuse la dosar săptămâna trecută de inculpatul Niță prin avocat. Este vorba despre o cerere de continuare a cercetării penale motivată de achitarea prejudiciului și a majorării de 20%. Probabil că astăzi, dacă nu ar fi existat această solicitare, instanța ar fi rămas în pronunțare și nu ar fi existat vreun motiv vizibil de a fi schimbată decizia instanței de fond. Așa că președintele completului a dat cuvântul avocatului inculpatului în vederea susținerii cererii.

Avocatul Mihai Giurgea, cel care l-a reprezentat pe fostul senator și la fond, a confirmat că a depus dovada achitării prejudiciului reținut de procurori și a majorării de 20%, în vederea unei posibile decizii de nepedepsire a clientului său. A cerut și un nou termen pentru ca organul fiscal să emită decizia de scutire de plată a accesoriilor, adică a dobânzilor și penalităților. “Debitul principal a fost achitat, majorarea de 20% a fost achitată, în ceea ce privește accesoriile, noi considerăm că este incident cazul de amnistie fiscală. Dar formularul respectiv nu am apucat să îl depunem la ANAF pentru obținerea dovezii scutirii de accesorii”, a declarat avocatul Giurgea.

 

Instanța a cerut o pauză pentru deliberare și a părăsit sala. Cei cinci judecători au revenit după câteva minute și au comunicat decizia. “Instanța încuviințează continuarea cercetării judecătorești și emiterea unei solicitări către ANAF pentru a afla situația fiscală”, a fost hotărârea judecătorilor. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Primăriile României rurale care stau mereu cu mâna-ntinsă la Guvern. De ce este nevoie de o reformă administrativă
01/05/2024 16:27

Zeci de primării de comună din judetul Botosani sunt total dependente de sumele primite de la Guvern, din fondurile de rezervă, fiind incapabile să acopere, din veniturile proprii, plata salariilor si a fac ...

Programul unităţilor medicale şi al farmaciilor, în zilele de Paşte
01/05/2024 16:16

În ziua de 1 Mai şi in zilele din perioada Sărbătorilor de Paşte, unităţile medicale din judeţul Iaşi vor avea un program special, anunţă Direcţia de Sănătate Publică (DSP). Astfel, urgentel ...

O tânăra a „uitat” 100 de euro în dosar la testarea practică pentru permis. Cu ce explicație stupefiantă a venit
01/05/2024 15:00

O femeie din Suceava a strecurat două bancnote de cate 50 de euro in dosarul pe care i l-a prezentat politistului examinator, cu intentia ca acesta să o declare admisă la proba practică a examenului pentru ...

Polițiștii din Suceava s-au rugat de un șofer suspectat că a omorât un om cu mașina să se predea. „Vino și deschide poarta”
01/05/2024 14:29

Oamenii legii i-au cerut soferului suspectat că a omorat un om si a fugit de la locul faptei să se predea. Bărbatul a acrosat cu masina un pieton si s-a baricadat in casa sa la cateva sute de metri de locul ...

Distracție la Ciric, de 1 Mai. Mici și bere gratis
01/05/2024 14:19

Cu ocazia Zilei Internationale a Muncii, zona de agrement Ciric s-a umplut de sute de ieseni, atrasi de micii si berea oferite gratuit de Primări, dar si de spectacolul de muzică populară. 

Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău!
01/05/2024 13:19

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat, marţi, caştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate al Autostrăzii Braşov-Bacău, respect ...

Şi-a tăiat şi fiul o dată cu porcul. Atât animalul, cât şi adolescentul au murit în chinuri
01/05/2024 13:18

Gigel Manta din Ivăneşti, Vaslui a rămas văduv imediat după pandemie. Are doi copii, dar de grija fiicei a scăpat, ea a devenit majoră şi s-a mutat la iubitul ei. Astfel, in casă, doar el şi cu băiat ...

  O suceveancă a consumat droguri, a urcat la volan și a provocat un accident
01/05/2024 09:30

  După un banal accident petrecut duminică după-amiază, in jurul orei 15.30, pe str. Rulmentului din Suceava, cand un autoturism Audi ar fi acrosat usor un alt autoturism ce se afla stationat pe caros ...

Dumitru Buzatu scapă de unele probe din dosar!
01/05/2024 09:11

Tribunalul Vaslui a dispus in cazul fostului preşedinte al Consiliului Judetean, Dumitru Buzatu, indepărtarea de la dosar a unor mijloace de probă constand in inregistrări efectuate prin folosirea de dispoz ...

Elevii ieșeni, medaliați  la Olimpiada Națională de Limbi clasice
01/05/2024 09:06

Începutul vacantei de primăvară a adus elevilor ieseni participanti la Olimpiada Natională de Limbi clasice (latină, greaca veche), derulată la Timisoara, in intervalul 25-28 aprilie. Numărul de pre ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei