FOTO! Accident CUMPLIT în Iași: a fost activat CODUL ROȘU de intervenție
Dimensiune font:
* Un nou accident rutier grav a avut loc în localitatea Sârca, din judeţul Iaşi * autorităţile au activat Codul roşu de intervenţie, fiind vorba despre peste zece persoane implicate în accident
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean de Poliţie (IPJ) Iaşi au precizatcă un nou impact violent a avut loc pe un drum din judeţ. „Din primele informaţii reiese faptul că un autoturism s-a izbit frontal de un autocar, în care se aflau 15 persoane. Din câte se pare, în autoturism se afla doar şoferul. La faţa locului s-au deplasat echipajele de Poliţie, urmând a stabili cauzele producerii accidentului rutier”, a declarat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.
La rândul lor, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi au menţionat că au activat Codul roşu de intrvenţie, fiind vorba despre 16 persoane implicate, în total, în acest accident. „Iniţial am activat Codul roşu de intervenţie. Mai apoi, s-a constatat că, dintre cele 14 persoane din autocar, doar una este rănită, este vorba despre şofer. În ceea ce îl priveşte pe şoferul autoturismului, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa. La faţa locului s-au deplasat şi echipajele medicale. În accident a mai fost implicat şi un microbuz, cu zece persoane, dar care nu au păţit nimic”, a afirmat Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau