Greva cadrelor didactice continuă - USLIP Iași solicită intervenția președintelui Iohannis

2greva

Dimensiune font:

| 29-05-2023 08:15

* „Revolta noastră a depăşit stadiul unei interpretări doar economice. În acest moment ne referim în primul rând la demnitate. Jignirile repetate şi ofertele  batjocoritoare făcute de către Executiv (zile libere, vouchere sau prime), coroborate cu refuzul de a negocia salarii au condus la o stare de revoltă fără precedent”, a spus prof. Laviniu Adrian Lăcustă, preşedintele USLIP Iaşi

Profesorii, cadrele didactice auxiliare, personalul nedidactic intră în a doua săptămână de grevă generală. Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar sunt decişi să meargă până în pânzele albe pentru a avea salarii decente. Luni, de la ora 11, angajaţii din preuniversitar îşi vor abandona catedrele pentru a protesta din nou în faţa Prefecturii Iaşi.

Victime colaterale ale conflictului dintre cei din învățământul preuniversitar şi universitar sunt elevii, mai ales cei din anii terminali de gimnaziu şi liceu. „Nu putem vorbi de oferte. Vorbim de o jignire în formă continuată pe care actualul Executiv a continuat-o şi transmis-o în relaţia cu noi. Evident că voucherele, prime sau zile libere, nu au făcut decât să pună gaz pe foc. În acest moment revolta este de necontrolat şi incomparabil mai mare decât cea de la începutul grevei. Am convingerea că dacă nu ar fi venit cu astfel de oferte lucrurile ar fi fost mai liniştite şi nu ar fi fost o revoltă generalizată”, a spus prof. Laviniu Adrian Lăcustă, preşedintele USLIP Iaşi.

Apel la mediere

Sindicaliştii cer sprijinul preşedintelui Klaus Iohannis. Cei de la USLIP Iaşi i-au trimis lui Iohannis o scrisoare deschisă. „Cred că autoritatea pe care i-o conferă funcţia prezidenţială poate duce la medierea conflictului. Îl rog pe domnul Klaus Iohannis ca în calitatea de şef al statului român să intervină ca mediator în conflictul deschis dintre salariaţii din Educaţie şi Guvern. Revolta noastră a depăşit stadiul unei interpretări doar economice. În acest moment ne referim în primul rând la demnitate. Jignirile repetate şi ofertele  batjocoritoare făcute de către Executiv (zile libere, vouchere sau prime), coroborate cu refuzul de a negocia salarii au condus la o stare de revoltă fără precedent”, a spus prof. Laviniu Adrian Lăcustă, preşedintele USLIP Iaşi.

După protestul de luni, din cauza nemulţumirilor, patru autocare cu peste 200 de membri USLIP Iaşi se vor deplasa la Bucureşti. Acolo se vor alătura colegilor lor veniţi din toată ţara pentru a protesta din cauza nemulţumirilor salariale. „Guvernul României are întreaga responsabilitate pentru problemele pe care cu bună ştiinţă le generează în acest moment elevilor, profesorilor şi părinţilor. Domnule preşedinte, autoritatea conferită de funcţia pe care o aveţi şi mecanismele constituţionale vă permit să interveniţi.  Îmi amintesc de Greva din anul 2005 şi de medierea făcută de preşedintele de atunci, domnul Traian Băsescu. Este cazul ca şi dumneavoastră să procedaţi la fel în acest moment. Vă asigur cu toată sinceritatea de hotărârea membrilor noştri de sindicat de a continua această acţiune până în momentul soluţionării revendicărilor noastre", spune prof. Laviniu Adrian Lăcustă, preşedintele USLIP Iaşi. 

Ce vor protestatarii

Angajaţii din învăţământul preuniversitar din toată ţara a intrat în urmă cu o săptămână în grevă generală. Principala lor nemulţumire este de ordin salarial. Sindicaliştii din preuniversitar  solicită Executivului majorarea cu 25% a salariilor dascălilor, salarii de 4.000 de lei pentru debutanţi şi de 7.000 de lei pentru cadrele didactice cu vechime.

Guvernul condus de Nicolae Ciucă le-a propus prime de 2.500 de lei pentru profesori şi 9% în plus la salariu pentru personalul nedidactic. Laura RADU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:30

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
La Iași, șase din zece șomeri sunt bărbați
03/05/2024 07:56

Numărul şomerilor inregistraţi oficial in judetul Iasi a crescut in luna februarie 2024 comparativ cu aceeasi lună a anului trecut, arată datele făcute publice de conducerea Directiei Judetene de Statisit ...

Legumele și fructele din piețele ieșene, verificate la nitrați
03/05/2024 07:49

În paralel cu actiunea de verificare a produselor specifice Sărbătorilor Pascale de către membrii comisiei mixte constituită prin Ordin al prefectului, in această perioadă, in pietele agroalimentare ...

  Clădirea în care își desfășoară activitatea DGASPC va deveni autonomă energetic!
03/05/2024 07:45

Clădirea in care isi desfăsoară activitatea Directia Generală de Asistentă Socială si Protectia Copilului (DGASPC) va deveni autonomă din punct de vedere energetic odată cu implementarea unui proiect ca ...

Accidentul mortal de la Frumoasa - Suceava, învăluit în mister
03/05/2024 07:44

Pe 1 mai, in jurul orei 06:20, Politia Municipiului Suceava a fost sesizată cu privire la faptul că pe drumul judetean care face legătura intre localitătile Moara si Frumoasa se afla o persoană decedată. ...

Lumină de la Ierusalim și concurs de ciocnit ouă, de Paște, la Suceava
03/05/2024 07:43

Gheorghe Flutur, presedintele Consiliului Judetean Suceava, le-a transmis celor ce vin in Bucovina invitatia de a participa duminică, 5 mai, in prima zi de Pasti, la traditionalele concerte organizate in perio ...

Primarul Iașului, mesaj de încurajare pentru maestrul Florin Piersic
03/05/2024 07:41

În preajma Sfintelor Sărbători ale Pastelui, primarul Mihai Chirica i-a transmis un mesaj de incurajare maestrului Florin Piersic, aflat in aceste clipe pe patul de spital după interventia chirurgical ...

Pastorala de Paști a IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei - „Prin rănile Lui noi toți ne-am vindecat”
03/05/2024 07:31

Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor: har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu Cel ...

Numărul salariaților din județul Iași, în creștere
03/05/2024 07:23

Efectivul de salariati din judetul Iasi la data de 1 martie 2024 a fost de 195.146 de persoane, in crestere cu 3.352 de persoane (+1,7%) fată de luna corespunzătoare din anul 2023 si in crestere cu 665 de per ...

Speranța la viață a unor pacienți de la „Parhon” a venit cu avionul, din Bulgaria!
03/05/2024 07:19

Luptă contracronometru pentru salvarea vieţii a două persoane, internate intr-un săital iesean, a căror stare de sănătate era grav afectată. Pentru cei doi, salvarea a venit cu avionul, de la o persoan ...

Mijloacele de transport în comun vor circula până la ora două, în noaptea de Înviere!
03/05/2024 07:00

Circulatia mijloacelor de transport in comun din municipiul Iasi va fi prelungită pană la ora două in noaptea de Înviere, anuntă Compania de Transport Public (CTP). „Dorim să vă bucurati de S ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei