Iaşul dă un sfert din totalul exporturilor României către Vietnam!
Dimensiune font:
* ambasadorul Republicii Socialiste Vietnam în România, Dang Tran Phong, s-a aflat într-o vizită oficială la Iaşi * parteneriatul în diverse domenii dintre judeţul Iaşi şi Vietnam a fost subiectul întâlnirii între acesta şi reprezentanţii judeţului
La sediul Instituţiei Prefectului s-au purtat discuţii la care au participat reprezentanţii Consiliului Judeţean Iaşi, ai Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi, cât şi oameni de afaceri ieşeni şi vietnamezi. „Mă gândesc la dezvoltarea relaţiilor cu Iaşul în mai multe domenii. Am vrea să dezvoltăm relaţiile în ceea ce priveşte învăţământul, deoarece, în acest moment nu avem niciun student la Iaşi. Ne interesează în mod special şi cooperarea între parcurile industriale, în Vietnam avem 342 de astfel de parcuri. Vrem să intensificăm vizitele pentru a încheia o colaborare în acest sens”, a spus Dang Tran Phong, Ambasadorul Republicii Socialiste Vietnam în România. „Iaşul dezvoltă în acest moment un nou parc industrial, de 65 de hectare, împreună cu Primăria Miroslava. Investitorii care vor alege acest parc vor avea parte de diferite facilităţi de la taxe până la accesul la piaţa unică a UE. Aşteptăm propunerile de parteneriat”, a menţionat Romeo Olteanu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi.
Dang Tran Phong, ambasadorul Republicii Socialiste Vietnam în România va participa mâine la un forum organizat în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi la care sunt aşteptaţi reprezentanţi a peste 30 de companii din judeţul nostru şi regiunea de Nord Est. „Săptămâna trecută, Bucureştiul a găzduit un forum de afaceri româno-vietnamez, cu accent pe industria automotive şi IT, domenii în care Iaşul excelează, iar mâine se va desfăşura la Iaşi un forum economic similar. Judeţul Iaşi, prin fabrica de medicamente Antibiotice, în special, este unul dintre principalii parteneri comerciali români ai Republicii Socialiste Vietnam, 25% din exporturile României către această ţară fiind din judeţul Iaşi. Partea vietnameză s-a arătat interesată şi de extinderea colaborărilor cu judeţul Iaşi în domeniul educaţiei, al forţei de muncă, al dezvoltării de parcuri industriale. Totodată, s-a stabilit că în prima jumătate anului viitor o delegaţie ieşeană se va deplasa în oraşul Huế, una dintre capitalele istorice ale Vietnamului, pentru încheierea unor parteneriate de colaborare pe domenii concrete”, a spus şi Marian Şerbescu, prefectul judeţului Iaşi. Florentina SANDU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau